Schimbarea la Faţă şi reacţia umană
Schimbarea la Faţă este unul din enigmaticele momente din viaţa Mântuitorului. Din cercul Apostolilor, doar Petru, Iacov şi Ioan au participat la această minune care s-a petrecut în munte, la întâlnirea cea mai de sus a cerului cu pământul. Nimeni nu mai văzuse faţa strălucitoare a Domnului, faţa Sa transfigurată de har, şi din relatările Evangheliştilor vedem că nici aceşti trei Apostoli nu au putut spune cu claritate ce s-a întâmplat. Concluzia lui Petru a fost: "Doamne, bine este nouă să fim aicea", cuvinte care arată nedumerirea sa. Apoi a cerut permisiunea să ridice trei colibe, adică ridicături de pământ, una lui Hristos, una lui Moise şi una lui Ilie. Petru şi ceilalţi doi Apostoli au văzu lumina slavei dumnezeieşti care iradia din Hristos, au văzut strălucirea dumnezeirii care a întrecut strălucirile soarelui. Au văzut şi pe Moise şi pe Ilie, părinţii lor faţă de care aveau o mare cinste. L-au văzut pe Învăţătorul lor cu haine luminoase, au cunoscut dumnezeirea lui. Şi ei au cerut să ridice trei colibe. "Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una." În teologia Sfinţilor Părinţi Schimbarea la Faţă este momentul descoperirii sensului ultim al creaţiei şi al omului, transfigurarea creatului de harul lui Dumnezeu, copleşirea naturii umane de puterea şi lumina Sfintei Treimi. Schimbarea la Faţă, prin prezenţa lui Ilie şi a lui Moise, trimite la eshatologie, la veşnicie, când drepţii se împărtăşesc din harul nesfârşit al Fiului. În faţa acestor descoperiri, cererea lui Petru de a construi trei colibe întru pomenirea Schimbării la Faţă pare un pic disproporţionată faţă de importanţa momentului. Am putea crede că este reacţia unui om care nu a înţeles pe deplin ce se întâmplă, şi ştim, tot din paginile Sfintei Scripturi, că în diferite momente Apostolii nu au înţeles pe deplin cele spuse lor de Hristos sau cele petrecute cu Învăţătorul lor. Totuşi, în acest moment, cererea lui Petru: "Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una", are o semnificaţie profundă. Petru ne arată că în faţa lui Dumnezeu omul trebuie să dea dovadă de ingeniozitate şi curaj. Deşi este copleşit de harul Sfântului Duh, omul este chemat să-şi folosească la propriu mâinile sale şi puterea sa pentru a deveni mărturisitor al minunii. Petru cere să ridice colibe în funcţie de ce avea la îndemână în vârful Muntelui Tabor. El nu este ruşinat că nu poate mai mult, ci ce are şi poate, acele lucruri le pune fără nici o ezitare în slujba lui Dumnezeu. Atitudinea lui Petru este adevărata filosofie, adică o atitudine înţeleaptă faţă de întâmplările vieţii, mod specific de a privi problemele vieţii. Este interesant cum momentul Schimbării la Faţă este în Biserică izvorul misticii, adică al contemplării şi rugăciunii şi al experienţei harului, dar şi al atitudinii practice, al răspunsului pragmatic, care izvorăşte din puterile omului.