Schimonahul Evghenie prodromitul

Era de loc din Segarcea, judeţul Dolj, dintr-o familie de oameni simpli cu frică de Dumnezeu. După satisfacerea stagiului militar, prin 1901-1902, tânărul Ene a plecat la muntele Athos, intrând în obştea Schitului românesc Prodromu. Aici a deprins viaţa monahicească profundă, permanent pe buzele sale fiind rugăciunea lui Iisus.

În 1911 a fost trimis la Schitul Darvari, care aparţinea de aşezământul athonit românesc. Era aşteptat de fraţii de călugărie din lăcaşul bucureştean, propunându-i chiar să primească taina preoţiei. Părintele Evghenie a refuzat şi chiar şi-a manifestat dorinţa de a se muta într-un loc mai liniştit după cum se obişnuise în Athos. A fost trimis la Schitul Bucium, de lângă Iaşi, unde îşi împărţea ziua între munca la via călugărească şi săvârşirea pravilei. În timpul Primului Război Mondial, părintele Evghenie a fost trimis la Schitul Ţifeşti, de lângă Panciu, un alt metoc prodromit. Aici s-a dedicat în totalitate unei vieţi cât mai aspre, în rugăciune permanentă, hrană cât mai puţină şi fără carne. De asemenea, i-a ajutat pe cei loviţi de marele război, oferindu-le din alimentele schitului care urmau să plece către Athos, devenind astfel unul dintre cei mai iubiţi părinţi din ţinutul Vrancei. Părintele Evghenie a vieţuit la Schitul Ţifeşti până la moarte, alături de ucenicii săi. La 11 noiembrie 1954 trecea la cele veşnice, lăsând în urmă mai mulţi ucenici care l-au urmat pe calea rugăciunii şi smereniei necontenite.