Şcoala şi Mănăstirea Brebu din judeţul Prahova
Începuturile mănăstirii cu hramul "Sfinţilor Voievozi"de la Brebu sunt legate de domnia lui Matei Basarab, care la 1650 ridicase acest aşezământ.
La 1752, mănăstirea prahoveană a fost trecută sub ascultarea Aşezământului "Sf. Pantelimon" de lângă Bucureşti. Biserica cu trei turle, zidită în stil muntenesc şi cu influenţe artistice moldoveneşti, a fost afectată profund la cutremurul din 1802. Reparaţii s-au făcut abia între 1828 şi 1836, când s-au refăcut turlele bisericii, însă numai din lemn. La mijlocul sec. al XIX-lea, în acest aşezământ a funcţionat impresionanta bibliotecă a arhimandritului Ghenadie Pârvulescu, toate acestea dispărând în devastatorul incendiu din 1 decembrie 1855. La secularizarea averilor mănăstireşti din 1863, Brebu a fost transformată în biserică de mir, iar toate proprietăţile, trecute în seama statului român. În 1878 a fost numit un preot de mir, în persoana lui Gheorghe Brebeanu, ajutat de un alt slujitor plătit de Eforia Spitalelor Civile. De asemenea, lângă zidul de incintă al vechii mănăstiri funcţiona o şcoală primară întreţinută de stat.