Scrieri inedite ale părintelui Benedict Ghiuș (III)

Redescoperirea unor rânduri epistolare ale părintelui arhimandrit Benedict Ghiuș, în care am regăsit râvna călugărească și dorința cărturărească pentru sine și pentru cei din jur, ne‑a trimis, cu sfântă emoție și sfială, să medităm din nou la câteva momente esenţiale din devenirea sa spirituală și din folosul și bucuria ce o dăruia în întâlnirea cu ceilalți. Și‑a luat jugul vieţii monahale în tinereţe şi a început o atentă activitate culturală încă din anii studiilor teologice, continuată până la sfârşitul zilelor pământeşti. Rândurile expediate către frații săi monahi, ca destinatarii scrisorilor de mai jos, sunt pilduitoare şi pentru monahii de astăzi.

Cernăuți

22 noiembrie 1937

Nicodime Dragă,

Află că îți scriu pentru ultima oară din acest oraș al surprizelor și al prigoanei pentru monahi. Am suferit mult văzând cele petrecute cu sfinția ta și apoi cu biata chinovie. De aceea, primind o nouă invitație de la Bălți, pentru postul de exarh și prim preot la catedrală, n‑am ezitat nici o clipă și am răspuns afirmativ. Mi‑am înaintat demisia pe data de 1 decembrie și am obținut cartea canonică. Peste două zile plec la Bălți, de unde mi‑a și venit numirea. Să‑mi scrii pe adresa Consiliului eparhial.

Îmi pare rău de tinerii monahi de aici că rămân fără nici un sprijin, precum și de părintele Benedict Ghiuș că rămâne așa singuratic și fără încurajare. Îmbrățișez și pe Varlaam (n.r. - Aceste rânduri introductive sunt scrise sub semnătura monahului Antim).

Vei cunoaște singur că am luat eu condeiul, după scris. Îți mulțumesc că‑ți aduci aminte și de nevoile mele. Am făcut jurământ în fața Domnului să nu mă cruț și nu mă voi cruța: întâmplă‑se orice. Întărit de hotărârea aceasta, aș vrea să te văd iar tare și pe frăția ta. Așa ni‑i dat nouă de la Domnul să suferim, să scotocim, să‑i smintim pe toți; la urmă, va avea Domnul grijă să se aleagă ceva. Fii deci tare și nu te mai gândi la ajutorul oamenilor, decât cu mari rezerve. De crezi că poți pleca spre Țara Domnului, nu uita și nu disprețui și glasul prevăzător al Providenței, fără s‑o lași să strige‑n gura mare. Eu te voi urmări mereu cu drag și cu rugăciunea. Mă simt trist de plecarea părintelui Antim, mă bucur însă că‑i chemat în loc mai bun. Domnul să‑i ajute.

Nu aș vrea să te întristez și mai tare, dar îți spun cu durere că s‑au pornit toți (…) să ne dărâme chinovia. Vom striga tare ca să se audă și să nu se întâmple și rușinea asta. Cartea o bat la mașină și o voi trimite cred până la Sărbători. Frate Varlaame, gândește‑te și la noi în necazurile tale. În pământul de aur al Domnului, îți va fi duhul numai sărbătoare. Ușurează‑ne și pe noi cu rugăciunea.

Vă îmbrățișez cu mult drag în Domnul,

Benedict

Cernăuți

15 martie 1938

Iubiții mei confrați,

Mi‑ați prilejuit mare bucurie aducându‑vă aminte de smerenia mea la praznicul Sfântului Benedict. Vă scriu nu numai ca să vă mulțumesc pentru mângâietoarea întâlnire sufletească cu care m‑ați desfătat, pentru întreita urare plină de har cu care m‑ați hiritisit așa de darnic, frățește, nu altceva, dar și pentru a relua frumosul obicei de a ne scrie, că uite, a trecut cam multă vreme de când ochii și sufletul se vaită că i‑am lăsat văduvi de scris și mângâiere de la frați.

Știu că multe s‑au întâmplat din vremea când ne scriam cu mai mult sârg. Pe aici ne‑au venit vești care mi‑au picurat jale în suflet, mai ales când vedeam satisfacția cu care mi se spuneau. Este adevărat, fraților, că vitejia, frumoasa vitejie a sfințiilor voastre, a meritat osând închisorii? Ce fericiți trebuie să fiți că ați început a răbda pentru Domnul, căci dreptatea este și ea o rază din nespusa ”plinătate” a Cuvântului făcut om. Eu vă invidiez, dar nu doresc să se repete asemenea întâmplări, ca să nu se bucure cei care jubilează când pot zice lumii că nici în noi nu‑i vreo nădejde.

Este adevărat că aici situația chinuitului vlădica Gurie nu s‑a îmbunătățit, ba dimpotrivă. Acum este pe aici la Putna sub strașnică pază, că‑i tare greu să‑l vezi. Dar când v‑ați vitejit sfințiile voastre erau alte vremuri care îndreptățeau alte nădejdi decât astăzi. Am auzit iarăși că avva Varlaam și‑a agonisit pierderea locului de preot la Ierusalim. Asta‑i cu adevărat mare și dureroasă pierdere. Dar poate nu ne va strânge Dumnezeu până ce nu vom vedea și noi Sionul.

Eu mă nevoiesc pe aici cu ascultarea ce‑mi este rânduită. Până acum, afară de micile neplăceri inevitabile și câteva ușurele încolțiri din partea ”curcubeului” cum îi spune vlădica Gurie, lucrurile ar fi pe pace. M‑am apucat și de ceva lucru personal. De Duminica Ortodoxiei a fost primirea în biserica noastră a unui fost preot catolic la Siret. Acum e la noi în internat. Pare serios și harnic. Îi va ajuta Dumnezeu. Frații de aici iarăși stau binișor. (..).

Fraților, mai scrieți‑mi ce gândiți, ce faceți

Fratele Teofil e darnic cu mine deși l‑am supărat cu o tăcere pe care nici eu nu mi‑o explic, de atâtea ori. Fii bun și iartă

Cu îmbrățișări în Domnul și uinire în rugăciune,

Ierom. Benedict

N.B. Părinte Nicodim sau părinte Varlaam, mi‑ați face mare serviciu de ați putea procura teza de doctorat a domnului Chițescu despre Mântuire sau așa ceva și să mi‑o trimiteți ramburs. Mulțumiri călduroase.