„Sentinela ortodoxă” sau Starea de trezie a satului românesc

Probabil una dintre cele mai interesante de studiat apariții publicistice din România este revista rurală Sentinela ortodoxă, înființată și condusă la Lipovăț de preotul Nicolae Lazăr, născut în Bălțații Vasluiului, în Podișul Central Moldovenesc, într-un sat izolat între micile culmi vălurite ale podișului, afundat printre pământurile clisoase alcătuite din argile și luturi galbene.

Părintele Lazăr - o poveste de om, să­vârșit din această lume înainte de evenimentele din decembrie 1989 - a sfințit locul pretutindeni pe unde a ajuns (dar despre acest lucru vom vorbi altcândva), inclusiv la Parohia Lipovăț, unde a fost preot paroh în primii ani de ucenicie preoțească. Așa se face că, pe lângă biserica de lemn cu hramul Sfântului Gheorghe, monument istoric ridicat în satul vasluian în 1628 în vremea domniei lui Miron Barnovschi din neamul Movileștilor, părintele Nicolae Lazăr a înființat o publicație ortodoxă, probabil singura revistă rurală, al cărei scop fundamental a fost acela de a întări comunitatea creștină în dreapta credință și de a nu permite diferitelor alte culte să ademenească ortodocșii. Într-o dare de seamă din ultimul număr publicat, părintele Lazăr justifica opțiunea înființării Sentinelei ortodoxe prin nevoia firească de răspuns la propaganda pe care o fac prin scris romano-catolicii¹, dar mai ales diferitele secte care încearcă să destrame comunitățile ortodoxe. Înțelegând rolul presei, nu în înțelesul păstrat de la Montesquieu, drept a patra putere în stat, ci în cel napoleonian: „Napoleon când a primit pe redactorul Görres dela ziarul «Vestitorul dela Rin» l’a întâmpinat cu cuvintele: «Vă salut ca pe reprezentantul celei mai mari puteri» (D-r Grig. Comșa, Episcopul Aradului, Credința care lucrează, pag. 42)”, părintele Lazăr vorbește explicit, asumat, despre puterea scrisului: „Toate comunitățile sectante de azi se conduc numai cu ajutorul scrisului. Ni se fură de sub ochi credincioșii, cu ajutorul propagandei scrise. Numai ce dai peste un enoriaș ce-l socoteai bun creștin că te întâmpină zicându-ți: - Părinte, eu am citit într’o revistă că’i păcat să te închini la icoane - sau că serbarea duminicii îi făcută de oameni... mult încoace... și nu scrie în Scriptură s’o respectăm. Dacă ceri să-ți arate revista, rămâi uimit când îți arată: Semnele Timpului, Curier Adventist. Ba îți spune că o are și gratuit. Cred că este de prisos să spun că pe un astfel de creștin deocamdată l-ai pierdut. S’a infectat. Am în fața mea Prelegeri pentru zilele de rugăciune dela Decembrie 1938 până la Ianuarie 1939. Program de lucru adventist. Într’o parohie deci, unde există un preot care predică viu, lucrează, cu un cuvânt activează sub toate formele, în acelaș timp o comunitate sectantă, cu revista program dinainte, înplinește punct cu punct, directivele date dela centru. Iată dar puterea scrisului”².

Cultivarea duhovnicească şi cultivarea pământului

Luciditatea cu care părintele Lazăr a văzut și expus realitatea satului românesc, dublată de spiritul său treaz și dorința de a lăsa ceva în urmă, a determinat ca în anul 1932 să fie puse bazele revistei, pe când era preot în satul natal, Bălțați. În „Cuvântul-înainte” la apariția primului număr, preotul Nicolae Lazăr, conștient de starea deplorabilă a satelor românești, avea să-și anunțe crezul: „Foaia pe care o scoatem este ca un opaiţ din seu, în bezna nopţii... Cine îşi dă seama de întunecimea animalică în care se află semenii noştri este dator s-o sprijine”. Consultând colecția, descoperim că publicația a apărut sub patronajul Protoieriei Vaslui, „sub conducerea unui colectiv”, iar „redactor responsabil” era Preot N. Lazăr. Revista a fost publicată în două serii: din 1932 până în 1934, respectiv din 1938 până în 1940. În prima serie, Sentinela ortodoxă figurează cu 9 numere în 1932, tipărite la Tipografia și Librăria „Alexandru Onceanu” din Vaslui, dar gândite la Bălțați, respectiv câte 12 în anii 1933 și 1934, după mutarea la Lipovăț. În cea de-a doua, după înscrierea la tribunal, revista apare în 12 numere în anii 1938 și 1939, respectiv în trei numere în 1940. În fapt, aceste numere sunt duble și triple, revista apărând de regulă trimestrial și numărând între 24 și 44 pagini. Tot pe prima pagină sunt incluse detaliile privitoare la valoarea abonamentului, de 40 de lei, în unele numere completate de caseta de corespondență de pe ultima pagină (coperta 4).

Publicația ortodoxă sătească, scoasă sub tutela Protoieriei Vaslui, nu a adunat nume mari în redacție - existând o cvasi-similitudine între echi­pa redacțională și cea de colaboratori -, dar tocmai acest fapt indică rolul important pe care l-a avut părintele Nicolae Lazăr în coagularea unei echipe de truditori care să contribuie la educația/ cultivarea satelor. Opera întemeietoare a preotului de la Lipovăț trebuie înțeleasă în contextul acelor ani tulburi, dinaintea și din timpul războiului. Prin urmare, sunt de înțeles și nuanța pro-regalistă a revistei, dar și men­ținerea în anumite note tematice și stilistice. Tematic vorbind, revista e traversată de marile probleme ale satului. Regăsim în paginile revistei deopotrivă reflectarea cultivării duhovnicești și a activității agricole, dar mai ales a „activității agricole culturale”, realizate prin șezători, festivaluri agricole urmate de baluri, „demons­tra­țiuni agricole”, asociații de profil (spre exemplu, Asociația agronomilor „Brazda” din Vaslui). Remarcabil este, prin modernitatea viziunii, textul despre rolul mamei creștine: „înainte de a fi mamă, trebuie să fie soție”, iar ca soție, „alături de soț, ea are aceleaș datorii și aceleaș drepturi. Nu este nici mai mică nici mai mare decât soțul, ci egală cu dânsul, tovarășa de viață a lui, la unirea cărora Biserica trimite deopotrivă binecuvântarea Sa”³. 

„Cum să nu se bucure sufletul meu...?”

Nu lipsesc în reflectare marile evenimente ale comunității, sau marile evenimente naționale aduse în prim-planul acesteia. Spre exemplu, sfințirea bisericii din Lipovăț - o biserică atipică din perspectiva arhitecturii, cu abside laterale din trei laturi și cu absida altarului pentagonală - la data de 6 noiembrie 1938, după doi ani în care preotul Nicolae Lazăr a supus-o unui amplu program de reparare și zugrăvire, la niște costuri foarte mari la acea vreme: 500.000 de lei. Acesta a fost, probabil, evenimentul de referință al comunității (merită subliniată și această latură a părintelui, de gospodar al parohiei). Evenimentul a fost prezentat în paginile Sentinelei ortodoxe. Ne oprim, în acest sens, asupra unui text al diaconului F. Alexandru publicat în nr. 1/1939 al revistei Cronica Hușilor și preluat în Sentinelă, despre sfințirea bisericii săvârșită de Preasfințitul Episcop Nifon al Hușilor împreună cu 20 de preoți slujitori și asupra cuvântului episcopului, care a subliniat cel puțin două aspecte importante: spiritul comunitar închegat în jurul bisericii și fapta vrednică a părintelui Lazăr: „Cum să nu se bucure sufletul meu când văd această biserică monumentală cum puține sunt la noi chiar la orașe, când văd această biserică așa de frumos înnoită și plină de credincioși, când știu ce gospodari sunt aici şi când aud că au dăruit din plin pentru reparația acestui sfânt lăcaș. [...] Cuvânt de laudă dăm vrednicului vostru paroh Niculae Lazăr, care s’a ostenit să înnoiască acest sfânt locaș. Cu asemenea preoți, putem gândi liniștiți la viitorul Bisericii noastre, căci ea va fi chemată la un rol și mai mare în Statul nostru. O cere vremea noastră, o cere Regele nostru ca Biserica să fie vie. [...] Nu e bun preot cel care, știind că are de îndrumat un popor bun și darnic, nu face să rodească, să sporească această Instituție Dumnezeiască: Biserica. Ați deprins ca și mine porunca zilei pentru viitor, din pilda acestor bravi creștini de aici. Eu am luat îndemn și învățătură. Faceți și voi la fel”⁴.

Bunul exemplu al preotului Lazăr este, în primul rând, acela al părintelui care a cultivat starea de trezie a conștiinței creștine, la care a îndemnat prin predici și prin lucrarea scrisă, prin Sentinela ortodoxă. Iar această revistă este cea care cultivă, în anii tulburi ai țării și ai lumii, și valorile naționale; întâlnim, spre exemplu, un text scris la semicentenarul morții lui Mihai Eminescu, un altul vorbind despre asasinatul mișelesc al prim-ministrului român Armand Călinescu, un altul în care este adusă la cunoștința cititorilor moartea savantului Ștefan Minovici. Probabil că cel mai consistent text (din multiple puncte de vedere privind) aparține tot părintelui Nicolae Lazăr, „Anchetă socială pentru cunoașterea satului Lunca Colnicului⁵, plasa Ozum, județul Trei Scaune, Ținutul Bucegi”⁶, un veritabil studiu realizat prin metoda monografică gustiană, aplicată în formula cuprinzătoare a cadrelor spațiului rural, propusă de Traian Herseni. Este surprinzător să aflăm că Școala Gusti nu a condus numai direct la analizele satelor atât de cunoscute, ci și ulterior și indirect, prin oamenii care și-au însușit metoda și asumat misiunea de cunoaștere a satului românesc, ca în acest caz al Luncii Câlnicului din Brașov.

Spre luminarea ţăranilor din Podişul Central Moldovenesc

Prin simpla ei apariție, într-un tiraj mic (deși primele numere au depășit 3.000 de exemplare, menționează în notele de la 86 de ani părintele Lazăr), lipsindu-i posibilitățile de răspândire în marile focare ale culturii române din ultimul deceniu interbelic, Sentinela ortodoxă a menținut trează conștiința cititorilor ei și a celor care, primind învățătura predicii, dublată de cuvântul scris, au răspândit cunoașterea și norma morală. Cu toate acestea, nu putem trece cu vederea luciditatea cu care părintele Lazăr, întemeietorul revistei și omul providențial în jurul căruia s-a putut coagula mișcarea de răspândire a cunoaș­terii în satele din Podișul Central Moldovenesc, a privit nevoia de exprimare nu în limitele unei exigențe critice pe care a putut-o formula Maiorescu în raport cu o cultură pe cale a se închega, ci în raport cu nevoia de emergere din aproape nimicul existent la nivel scris în satele vasluiene, ca în îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu: „Pentru noi Biserică și Cler, încă nu se potrivesc cuvintele lui Maiorescu - Stați, băieți, luați seama ce scriți - ci, încă rămân în vigoare acele ale lui Eliade: Scriți, băieți, scriți”⁷. Conștiința scrierii și transmiterii textului scris nu privește numai comunitatea rurală românească, ajutând-o să se închege și să se educe. Conștiința scrierii în satul românesc coincide cu conștiința scrierii creștine, căci în istoria noastră nu a fost nici o diferență între cele două scriituri de la întemeierea primelor școli românești pe lângă biserici, iar în ceea ce privește scrierea creștină, necesitatea este de a fi depășită înțelegerea raportării la limitele parohiei. Cuvintele părintelui Lazăr rămân mărturie unui crez al Bisericii Ortodoxe Române: „Cu aceste gânduri, nădăjduim că preoțimea noastră își va da seama cea dintâi și cât mai neîntârziat despre rostul scrisului Creștin și se va înrola cu hotărâre în jurul «Sentinelei Ortodoxe»”⁸. Din nefericire, lucrurile nu s-au întâmplat așa, iar Sentinela ortodoxă și-a încetat apariția imediat după rostirea acestei chemări la faptă. Lucrurile s-au încheiat brusc, fără continuare în ceea ce înseamnă învățătura ortodoxă scrisă în satul românesc. Pe ultima pagină a ultimului număr, la poșta redacției, se anunțau următoarele: „Păr. Cezar Diaconu, Toporăști. Articolul foarte bun. Merge în numărul următor”. Unde o fi fost publicat acel articol, cine l-o fi citit? În ciuda acestor pierderi, fapta părintelui Nicolae Lazăr a continuat să fie vie, indiferent de parohia în care a ajuns să slujească. Ceea ce a întemeiat la Lipovăț Sentinela ortodoxă ține trează și azi măcar curiozitatea celor care cred în starea de trezie.

 

NOTE

¹ În localitatea Lipovăț exista (și încă mai există) singura comunitate de ceangăi din Vaslui, de cult romano-catolic.

² Preot Ec. Nicolae V. Lazăr (1940), „Gânduri în pragul anu­­lui al șaselea” în Sentinela ortodoxă, Anul VI No. 1-3, Ianuarie - Martie, pp. 1-4.

³ Pr. Const. Cartas (1939), „Rolul mamei creștine. Confe­rință rostită în ședința publică a Cercului pastoral Oprișița, din parohia Sauca-Vaslui”, Sentinela ortodoxă, Anul V, No. 5 și 6, Mai - Iunie, pp. 5-12.

⁴ Diacon F. Alexandru, pp. 24-25, „Sfințirea bisericii din Lipovăț-Vaslui” în Sentinela ortodoxă, Anul V, No. 7-9, Iulie, August și Septembrie 1939, pp. 23-26.

⁵ Actuala localitate Lunca Câlnicului din județul Brașov.

⁶ Pr. Ec. N. Lazăr (1939), „Anchetă socială pentru cunoaș­terea satului Lunca Colnicului, plasa Ozum, județul Trei Scaune, Ținutul Bucegi” în Sentinela ortodoxă, Anul V, No. 10-12, Octombrie - Decembrie, pp. 13-24.

⁷ Preot Ec. Nicolae V. Lazăr (1940), „Gânduri în pragul anu­lui al șaselea”, p. 3.

⁸ Idem, p. 4.