Sf. Ap. şi Ev. Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului
Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu (†63) era de neam iudeu din Ierusalim. „În casa mamei sale, Maria, se adunau cei dintâi creştini din Ierusalim pentru învăţătură, Împărtăşanie şi rugăciune”, după cum precizează Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în volumul VIII pe luna aprilie. Sfântul Marcu era unul dintre cei 70 de ucenici ai Domnului şi nepotul Sfântului Apostol Barnaba. La început a fost ucenicul Sfântului Apostol Pavel şi a luat parte la prima călătorie misionară a acestuia. Mai târziu a fost fiu duhovnicesc şi însoţitor al Sfântului Apostol Petru. „Tradiţia Sfinţilor Părinţi ne spune că Marcu l‑a însoţit pe Sfântul Petru la Roma. Acolo, romanii creştini, ascultând predica Apostolului Petru, i‑au cerut Sfântului Marcu să le scrie o Evanghelie din spusele Apostolului. Astfel, Evanghelia scrisă de Sfântul Marcu este, de fapt, punerea în scris a propovăduirii Sfântului Apostol Petru. Tot ca ucenic al Sfântului Petru, fericitul Marcu a întemeiat şi Biserica din Aquileea, în Italia, şi pe cea din Alexandria Egiptului, el fiind cel dintâi episcop şi bine vestitor al lui Hristos în Egipt, în Libia şi Pentapole, luminându‑i pe toţi cu lumina sfintei credinţe, scoţându‑i din întunericul îndrăcirii idoleşti şi aducându‑i pe toţi la Hristos, vreme de 12 ani” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în volumul VIII pe luna aprilie).
Sfântul Marcu, după ce a întărit Biserica din Alexandria, Libia şi Egipt, lăsând episcopi şi alţi slujitori, a suferit moarte mucenicească în Alexandria. „El intrase să aducă Sfânta Jertfă la altarul dintr‑o catacombă, unde se adunau creştinii pentru luminata zi a Sfintelor Paşti. În ceasul acela a fost prins de păgâni, care l‑au legat cu funii şi l‑au târât pe pământ prin tot oraşul înroşind pietrele drumului cu sângele lui, până ce şi‑a dat duhul” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în volumul VIII pe luna aprilie). Aşa a fost sfârşitul martiric al Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, în Alexandria Egiptului, în ziua de 25 aprilie a anului 63, în timp ce la Roma domnea împăratul Nero (54‑68).
Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (†1767) s‑a născut în anul 1692 în părţile Rusiei, după cum aflăm din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în volumul VIII pe luna aprilie. El s‑a nevoit în sihăstriile din Rusia, apoi în Munţii Moşenschi din preajma Kievului. Din cauza unei prigoane împotriva credinţei ortodoxe şi a monahilor a plecat cu ucenicul său, Mihail ieroschimonahul, în Ţara Românească, la Mănăstirea Dălhăuţi. A povăţuit duhovniceşte vreme de 20 de ani această obşte monahală. Împreună cu 12 ucenici a plecat la Schitul Poiana Mărului, în Munţii Buzăului.
El a fost duhovnicul şi povăţuitorul Sfântului Paisie de la Neamţ, pe care l‑a tuns în monahism în anul 1750, pe când se aflau în Muntele Athos, după cum aflăm din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în volumul VIII pe luna aprilie, care menţionează: „Cuviosul stareţ Vasile a alcătuit şi câteva scrieri foarte folositoare pentru cei ce doresc să citească şi să înţeleagă corect scrierile Sfinţilor Părinţi care vorbesc despre rugăciunea inimii şi despre trezvie”. Spre sfârşitul vieţii a fost cuprins de boală şi a răbdat plin de credinţă suferinţele pe care i le‑a adus boala. În ziua de 25 aprilie a anului 1767, după ce s‑a împărtăşit cu Sfintele Taine, a trecut cu pace la Domnul.