Sf. Ap. Simon Zilotul; Sf. Cuv. Calistrat de la Timişeni şi Vasiova

Sfântul Apostol Simon Zilotul (sec. I) a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos. Era galileean şi i se spunea Zilotul sau Cananeul. „Tradiţia spune că el ar fi mirele de la nunta din Cana, unde Mântuitorul a prefăcut apa în vin, ceea ce văzând Simon, a lăsat mireasa, nunta şi casa şi a urmat lui Hristos, învrednicindu‑se a fi ucenic, cu mult zel, pentru toată viaţa. Evangheliile îi dau numele de Cananeul (Matei 10, 4) şi de Zilotul (Luca 6, 15), arătând râvna şi strădania lui de a sluji, prin cuvânt şi faptă, Evanghelia mântuirii tuturor oamenilor, vestită de Hristos Domnul. După altă tradiţie, Sfântul Simon, înainte de a se întâlni cu Mântuitorul, ar fi făcut parte din partida evreilor zeloţi, care ridicau poporul la răzvrătire şi nu plăteau tribut romanilor. Este, cu alte cuvinte, trecutul său, pe care Simon, ca şi alţii, l‑a părăsit, devenind pescar de oameni, în slujba lui Hristos” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).

După Pogorârea Sfântului Duh, el „a luminat popoarele cu lumina Evangheliei, mergând în Egipt şi în Mauritania şi aprinzând în suflete candela nestinsă a mărturisirii lui Hristos”. Tot tradiţia menţionează că „ar fi mers până şi în Britania. Întorcându‑se în părţile Răsăritului, Sfântul Simon a mers în ţara perşilor. Aici, Sfântul Apostol a întâlnit multă împotrivire din partea păgânilor, care, văzând înmulţirea numărului de creştini în ţara lor, l‑au prins şi l‑au răstignit în oraşul Suanir din Persia” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai). Aşa a fost sfârşitul mucenicesc al Sfântului Apostol Simon Zilotul.

Sfântul Cuvios Calistrat de la Timişeni şi Vasiova (†1975) s‑a născut în anul 1900 în Burdujeni, astăzi cartier al oraşului Suceava. El a primit din botez numele Constantin. La vârsta de 25 de ani a mers la Mănăstirea Sihăstria şi a intrat sub îndrumarea duhovnicească a egumului acestei obşti monahale, protosinghelul Ioanichie Moroi. A fost tuns în monahism cu numele Calistrat, apoi hirotonit ierodiacon, iar în anul 1931 este hirotonit ieromonah.

„În anul 1932, în urma unei discuţii pe care a avut‑o cu o monahie despre îndreptarea calendarului, părintele Calistrat a căzut pradă ispitei îndoielii în privinţa lucrării harului în Sfânta noastră Biserică, dar s‑a rugat ca Dumnezeu să‑l lumineze. Cuviosul Cleopa Ilie, care era atunci paracliser, istorisea următoarele: Odată, Părintele Calistrat săvârşea Sfânta Liturghie şi, când a chemat harul Duhului Sfânt, numai ce vede că agneţul s‑a făcut carne şi curgea sânge pe Sfântul Disc şi pe Sfântul Antimis. Iar când s‑a uitat în Sfântul Potir a văzut sânge. Stareţul Ioanichie, când a venit, a pus să se citească Psaltirea la strană şi i‑a zis: Ei! Părinte Calistrat, acum crezi că vine Duhul Sfânt şi preface Darurile? El a răspuns: Iartă‑mă, părinte! Cred! Şi a căzut în genunchi. (...) Apoi a început din nou rânduiala Sfintei Liturghii şi nu s‑a mai repetat acea minune. Această lucrare mai presus de fire l‑a străpuns la suflet şi l‑a făcut să slujească de atunci cu multă credinţă, evlavie şi frică de Dumnezeu. Cei care l‑au cunoscut dădeau mărturie despre dragostea lui statornică faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică. Astfel, Cuviosul Părintele nostru Cleopa Ilie spunea: Părintele Calistrat era omul rugăciunii şi al sfatului. Venea cel dintâi la biserică. Stătea permanent în picioare ca să nu adoarmă, iar când îl apuca somnul, făcea închinăciuni. La strană cânta foarte frumos. Eu am stat un timp cu el în chilie şi mă punea să citesc pravila, iar el făcea tot timpul metanii. Era fiu duhovnicesc al Părintelui Ioanichie şi se străduia să‑i urmeze viaţa şi nevoinţele. Tot timpul se ruga cu epitrahilul pe piept. A fost un preot foarte bun. Părinţii duhovniceşti ai mănăstirii au văzut nevoinţele sale atât în ascultările din gospodăria aşezământului monahal, cât, mai ales, în ascultarea de preot slujitor. Pentru acestea, egumenul Ioanichie l‑a trecut al doilea în pomelnicul schitului” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).

În 1942 a fost trimis preot misionar la mănăstirile din Banat: Partoş, Timişeni şi Săraca. „A devenit cunoscut pentru slujirea şi cuvântările sale şi a reuşit să întoarcă multe suflete pe calea mântuirii, fapt pentru care a primit şi ascultarea de preot duhovnic la Mănăstirea Vasiova. De la Vasiova, cu binecuvântarea mitropolitului său, Vasile Lăzărescu, ieromonahul Calistrat a mers la mănăstirea de metanie, Sihăstria, în Moldova, unde a primit şi tunderea în marea schimă”. În 1959, „în urma legii de reducere a personalului monahal şi de desfiinţare a unor mănăstiri şi schituri, el a rămas singur administrator şi slujitor la Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor, Bocşa‑Vasiova”.

Peste câţiva ani, starea sănătăţii i s‑a înrăutăţit şi, la insistenţele obştii, a fost îngrijit în spital. „După o perioadă de tratament, având şi o oarecare descoperire, pe care n‑a arătat‑o celorlalţi, a cerut să fie dus îndată la mănăstire. La 10 mai 1975, în sâmbăta Săptămânii Luminate, Părintele s‑a întors la Mănăstirea Vasiova, împreună cu doctorul care îl îngrijea. Adânc mişcat de cuvintele şi viaţa Părintelui pe care îl cunoscuse în spital, doctorul s‑a hotărât să se facă monah. Dobândise o foarte mare evlavie faţă de Părintele şi, mai târziu, avea să spună: «Am îngrijit un Sfânt!». După ce doctorul a plecat, Părintele s‑a îmbrăcat şi a chemat preotul slujitor să‑i citească rugăciunea de dezlegare. Când acesta a venit şi a început să‑i citească o rugăciune pentru sănătate, Părintele Calistrat l‑a întrerupt, zicând: «Nu, citeşte dezlegarea!». În timp ce preotul citea, Părintele Calistrat s‑a aşezat cu faţa spre răsărit, a răsuflat de trei ori şi s‑a stins uşor ca o lumânare, trecând din praznic în praznic şi din lumina învierii în lumina veşniciei. A fost înmormântat, cu cinstea cuvenită, lângă altarul bisericii mănăstirii” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).