Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este socotit părintele monahilor, urmând exemplul de viețuire ascetică al Sfântului Proroc Ilie și al Sfântului Ioan Botezătorul. El s‑a născut în anul 251, în Egipt, într‑o mică localitate numită Coma, de pe valea Nilului. La vârsta de 20 de ani şi‑a pierdut părinţii, rămânând stăpân peste o moştenire bogată.

Tânărul Antonie, auzind la Biserică cuvintele Mântuitorului adresate tânărului bogat din Evanghelie: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du‑te, vinde averea ta, dă‑o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează‑Mi” (Matei 19, 21), a considerat că Domnul Iisus Hristos i se adresează lui şi a mers să împartă averea sa săracilor, iar pământurile le‑a cedat celor ce se învecinau cu aceste proprietăţi. A păstrat doar bunurile pentru sora sa, dar auzind cuvântul Mântuitorului din Predica de pe munte: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine” (Matei 6, 34), a împărţit şi această parte din avere săracilor. Pe sora sa a încredinţat‑o unor femei virtuoase care urmau calea credinţei în Hristos şi a plecat să urmeze viaţa ascetică.

Neexistând mănăstiri organizate, s‑a alăturat unui bătrân care trăia în post şi rugăciune nu departe de localitatea natală. Nu după mult timp, a ales să se nevoiască singur, urmând pilda ascetică a bătrânului de lângă satul său şi s‑a aşezat într‑un loc retras. Tot ce lucra cu mâinile sale împărţea săracilor. Când auzea de un bătrân cu viaţă duhovnicească, mergea la acesta pentru a primi sfat duhovnicesc. Creşterea sa spirituală la o vârstă atât de tânără i‑a adus multe ispite. Cu ajutorul lui Hristos, sfântul a respins toate ispitele trimise de cel rău.

Pentru a spori duhovniceşte, Cuviosul Antonie alege să se nevoiască într‑un mormânt. Aici a fost atacat fizic de duhurile necurate ce nu puteau suporta viaţa lui ascetică. Însemnându‑se cu semnul Sfintei Cruci, a alungat duhurile necurate. După acest moment, râvna lui duhovnicească a crescut, devenind mai evident curajul în lupta sa cu cel rău. Ajuns la vârsta de 35 de ani, hotărăşte să meargă singur în pustiu. Când ajunge pe malul de est al Nilului, găseşte o fortăreaţă părăsită şi aici se nevoieşte vreme de 20 de ani.

După două decenii de asceză şi luptă duhovnicească împotriva duhurilor necurate, „sufletul său căpătase o curăţie asemenea aceleia a lui Adam înainte de cădere”. Din acest moment acceptă să primească ucenici. Numărul acestora fiind foarte mare, sfântul a fost nevoit să întemeieze două mănăstiri, în jurul anului 306, una la est de Nil, la Pispir, şi cealaltă pe malul stâng, în apropiere de Arsinoe. Sub influenţa Sfântului Antonie, „pustiul s‑a făcut ca o cetate de călugări care au lăsat lumea pentru a deveni cetăţeni ai cerului”.

În anul 308, împăratul Maximin Daia a pornit o persecuţie în Egipt împotriva creştinilor. Aflând de suferinţele prin care treceau creştinii din Alexandria, Cuviosul Antonie a venit în acest oraş pentru a întări pe fraţii în Hristos, dar şi cu gândul de a mărturisi cu preţul vieţii credinţa creştină. Îi cercetează și întărește pe cei aflați în închisoare și în suferințele provocate de persecuție. Prin pronia divină, Sfântul Antonie este ferit de mânia persecutorilor și se întoarce la mănăstirea sa, unde trăiește retras ca un pustnic.

El săvârșește multe minuni față de creștinii care îl căutau pentru ajutor. Din pricina numărului mare al celor care doreau să‑l vadă, pentru a se putea apleca mai mult asupra celor duhovnicești, Cuviosul se retrage mai adânc în pustiu, în ținutul muntos al Quolzoumului. Aici începe o nouă etapă în sporirea duhovnicească a Sfântului Antonie. Liniștea locului corespunde întru totul dorinței sale de asceză și rugăciune.

După mai mulți ani merge să‑și cerceteze ucenicii de la Pispir. Aceștia îl primesc cu mare bucurie și se folosesc mult de cuvântul său duhovnicesc. La întoarcere este urmat de o mulțime mare de oameni care doreau să fie vindecați sau mângâiați pentru durerile lor trupești și sufletești. Cuviosul îi ajută pe toți cu multă dragoste duhovnicească.

Vestea despre el a trecut în tot Imperiul Roman, încât, prin scrisori, atât Sfântul Împărat Constantin cel Mare, cât și urmașii lui i‑au cerut sfat și rugăciune. El i‑a sfătuit și ajutat pe toți cei care i‑au cerut acest lucru, indiferent de statutul lor social. Era întru totul detașat de onorurile lumești, singura lui preocupare fiind sporirea sa duhovnicească prin asceză și rugăciune.

În timpul tulburărilor provocate în Biserică de erezia lui Arie, el a apărat Ortodoxia credinței stabilită la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. Unii arieni din Alexandria au răspândit informația falsă cum că Sfântul Antonie ar fi adeptul ereziei lui Arie. Pentru a demonta această falsă informație, Cuviosul a părăsit pustia și a venit în Alexandria și a proclamat în fața tuturor credința ortodoxă de la Niceea.

Ajuns la vârsta venerabilă de 105 ani, Cuviosul Antonie s‑a mutat la Domnul în anul 356, la data de 17 ianuarie.