Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor; Sf. Mc. Nestor

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecre­dincio­şilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), în satul Ba­sa­rabov, aşezat pe apa Lomului. Părinţii săi erau săraci, dar l-au deprins cu faptele bune, cu smerenia şi rugăciunea. S-a îndeletnicit cu păşunatul vitelor. Renunţând la lume, s-a retras într-o peşteră, unde era o mă­năstire. Aici a primit schima monahală, trăind în post aspru, priveghere şi rugăciune de toată noaptea. Cunoscându-şi sfâr­şi­tul, culcându-se între două pietre mari, şi-a dat sufletul. După mult timp, venind apa Lomului, a luat sfintele sale moaşte, ascun­zân­du-le în adâncurile sale. Apoi, cuviosul s-a arătat în vis unei copile, care era chinuită de duh necurat, zicându-i că o va vin­deca dacă va spune oamenilor să scoată sfintele sale moaşte. Ele au fost puse într-o biserică ridicată de domnitorul Ţării Româneşti. Între anii 1769 şi 1774, războiul dintre împărăţia Rusiei şi Poarta Otomană a cuprins şi satul Basarabov. Datorită unui creştin dreptcre­dincios, Hagi Dimitrie, din anul 1774, sfintele sale moaşte se află în Catedrala Patriarhală.