Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. Mc. Nicandru şi Ermeu; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 04 Noiembrie 2026

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare († 846) s-a născut în provincia bizantină Bitinia (Asia Mică), la sfârşitul domniei împăratului iconoclast Leon al III-lea Isaurul (717-741). Părinţii Sfântului, Miritrichie şi Anastasia, „l-au crescut în dreapta credinţă şi învăţăturile cele mântuitoare ale Sfintei Evanghelii”. La vârsta de 43 de ani, Ioanichie s-a distins ca soldat prin curajul şi vitejia sa în luptele duse de bizantini împotriva bulgarilor. Împăratul, dorind să-l răsplătească pentru vitejia de care a dat dovadă în războiul împotriva bulgarilor, „i-a oferit şi lui Ioanichie bani, pământuri, cinste şi mărire, pe care curajosul ostaş le-a refuzat, pentru că se căia de uciderile de pe câmpurile de luptă”. El a hotărât să plece în Muntele Olimp pentru a-I sluji lui Dumnezeu şi pentru a se pocăi pentru oamenii ucişi în război. „Acolo, un glas dumnezeiesc l-a îndemnat să urce mai la înălţimea muntelui, unde a întâlnit doi monahi care locuiau în pus­tie de 40 de ani şi pe care nimeni nu-i văzuse vreodată. Aceşti pust­nici purtau haine din păr aspru de animal şi se hrăneau cu ierburi sălbatice. De la ei, Ioanichie a învăţat tainele vieţuirii sihăstreşti şi lucrarea tainică a rugăciunii. Luând de la aceştia binecuvântare şi ducându-se de acolo, Sfântul Ioanichie a ajuns la Muntele Trihalic, după aceea la Mănăstirea Avgarilor, iar apoi a ajuns în Muntele Cunduriei. Ioanichie învăţase pe de rost 30 de psalmi, pe care îi cânta mereu, rostind şi acest tropar: «Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie». Pentru vieţuirea sa smerită, dar îmbogăţită în sfinte nevoinţe şi răbdare dumnezeiască, Sfântul Ioanichie a fost supranumit cel Mare, precum şi datorită darului facerii de minuni şi al înainte-vederii. Cuviosul a adormit în pace, în Mănăstirea lui Antidie, la fericite bătrâneţi, pe când avea 94 de ani” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul III, luna noiembrie).