Sf. Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul

Sfântul Cuvios Pavel Tebeul a trăit în secolele 3 şi 4, fiind considerat primul ascet care s-a retras în „cele mai dinăuntru ale pustiului”, primul eremit sau pustnic.

El era egiptean, din Tebaida de Sus, fiind bogat și învățat. A fugit în pustie în timpul perse­cuției împăratului Deciu din anul 250, pe când avea vârsta de 20 de ani. A rămas în deșert pentru toată viața. Aici şi-a schimbat viaţa, nevoindu-se în post şi rugăciune. Biruind patimile prin nevoinţă, cunoscând pacea nepătimirii şi bucuriile vieţii de rugăciune, a ajuns la măsura bărbatului desăvârşit. Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, auzind despre el, l-a căutat în pus­tie și, găsindu-l, a povestit apoi despre viața lui îmbunătățită, locul anevoios în care trăise și celelalte osteneli pe care le-a făcut în viața lui de 113 ani, din care nouă decenii le-a petrecut în asceză în pustiul Egiptului.

Sfântul Cuvios Ioan Colibaşul s-a născut la Constantinopol, în timpul împăratului Leon cel Mare (457-474), într-o familie senatorială. Tatăl său era senatorul Eutropie, ocupând o demnitate importantă la curtea imperială, iar mama lui se numea Teodora.

Din copilărie a arătat o mare râvnă pentru cele sfinte, de aceea părinţii i-au dăruit o mică Evanghelie ferecată cu aur, pe care o purta cu el. Un monah din mănăstirea numită a celor neadormiţi l-a sfătuit să părăsească şcoala unde învăţa. El a plecat din Constantinopol şi a intrat în mănăstirea neadormiţilor din apropierea oraşului imperial. Aici a petrecut în asceză şi rugăciune împlinind cu multă râvnă ascultările monahale.

Fiind marcat de dorul de părinţi, a vorbit cu egumenul de la care a primit binecuvântare să iasă din mănăstire. El s-a aşezat într-o colibă lângă casa părintească. Aici a trăit necunoscut de părinţii săi, ca un străin, fiind umilit în dese rânduri de slugile din casa părintească. A continuat să ducă o viaţă ascetică, împletită cu rugăciunea, prin care a dobândit desăvârşirea duhovnicească. Fără să se facă cunoscut, a trăit în sărăcie în coliba de lângă casa părinţilor săi, până în momentul în care, ştiind că se apropie sfârşitul vieţii sale, a chemat-o pe mama sa şi, arătându-i Evanghelia ferecată cu aur, i-a spus că este fiul ei. Cuviosul şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu, lăsând să fie îngropat în coliba lui. Peste mormântul sfântului, părinţii săi au ridicat o sfântă şi slăvită biserică.