Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Muceniţă Ioana (Dezlegare la peşte)
Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini (†530), era din Roma, din neamul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337). „Din tinereţe, arătându-se înclinat spre milostenie şi spre ajutorarea celor săraci, fericitul Samson şi-a împărţit săracilor averea rămasă de la părinţi, a eliberat robii şi se bucura vieţuind ca un sihastru şi împlinind porunca Domnului. Ajutorarea sărmanilor era bucuria cea mare a vieţii lui, după cum firea soarelui este să lumineze şi a focului să ardă. Mergând în cetatea Constantinopolului, şi-a găsit o casă smerită, în care găzduia pe nevoiaşii ce veneau în cetate, cu trebuinţele şi necazurile lor. A învăţat şi meşteşugul doctoricesc şi a ajuns medic iscusit şi nu-şi cruţa nici o osteneală, tămăduind pe cei care se aflau în suferinţe trupeşti, nu pentru plată, nici pentru cinste, ci din dragoste pentru oameni, după porunca Mântuitorului Hristos” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie).
Patriarhul Mina al Constantinopolului l-a hirotonit preot. Sfântul l-a vindecat de o boală grea pe binecredinciosul împărat Iustinian (527-565). Împăratul a dorit să-l răsplătească, iar Sfântul l-a rugat „să poruncească să se zidească, lângă locuinţa sa, două case mari, una pentru tămăduirea bolnavilor, iar alta pentru găzduirea străinilor”. Împăratul i-a împlinit dorinţa, iar pe Sfântul Samson l-a rânduit purtătorul acestor case de tămăduire pentru bolnavi şi pentru găzduirea străinilor. Sfântul Samson a adormit cu pace la adânci bătrâneţi, „făcându-se multora pricină de mântuire, întru slava şi lauda lui Hristos Dumnezeu”.
Sfânta Muceniţă Ioana (sec. I) a fost soţia lui Huza, iconomul sau intendentul regelui Irod Antipa. Ea este amintită alături de celelalte femei mironosițe în ziua Învierii. Evanghelia de la Luca (8, 3) o aminteşte ca una dintre femeile din Galileea care Îl urmaseră pe Hristos. Ea îi ajuta pe ucenicii Domnului, împreună cu Suzana, Maria Magdalena şi altele. Sfânta Ioana a fost cea care a luat şi a ascuns capul Sfântului Ioan Botezătorul, după ce regele Irod Antipa a dat ordin să-i fie tăiat şi aruncat.
„În Evanghelia de la Luca (23, 55 - 24, 11) ni se arată cum Sfânta Ioana şi celelalte femei credincioase au fost de faţă la răstignirea şi îngroparea Domnului, apoi duminică dimineaţa s-au dus la mormânt, ca să săvârşească ungerea cu miresme a trupului lui Iisus, săvârşită în grabă de Iosif şi Nicodim. Când au ajuns la mormânt, au rămas uluite văzând că mormântul era gol, în el rămânând doar giulgiurile. Un înger le-a apărut atunci, vestindu-le Învierea Domnului, iar ele au crezut şi au devenit, astfel, primele propovăduitoare ale Învierii lui Hristos” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie).