Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia

Sfânta Cuvioasă Muceniţă Fevronia (†304) se nevoia într-o mănăstire din cetatea Nisibe. Graniţa dintre Persia şi Imperiul Roman era chiar în dreptul oraşului Nisibe. Toţi locuitorii acestui oraş o cunoşteau pe Cuvioasa Fevronia pentru frumuseţea ei, dar şi pentru nevoinţa şi înţelepciunea ei.

În timpul domniei împăratului persecutor al creştinilor, Diocleţian (284-305), a sosit în acele părţi de graniţă un mare dregător imperial pe nume Selin, trimis de împărat. Aflând creştinii din Nisibe de sosirea acestuia, şi-au părăsit casele şi s-au ascuns. Cele 50 de monahii, care vieţuiau în mănăstirea unde se nevoia Cuvioasa Fevronia, au fugit. Sfânta, fiind bolnavă, a rămas în mănăstire alături de maica Vriena, egumena mănăstirii, şi alte două surori.

Venind ostaşii lui Selin la mănăstire, au spart cu topoarele porţile şi, intrând înăuntru, au vrut să o taie cu săbiile pe Cuvioasa Vriena, dar Prim, comandantul soldaţilor, i-a oprit. Ostaşii au prins-o pe Fevronia şi au dus-o la dregător. După ea au mers şi Vriena, Ieria şi Tomaida. Egumena Vriena, după ce a învăţat-o pe Fevronia să nu se înfricoşeze, s-a întors la mănăstire şi se ruga lui Dumnezeu pentru ea.

„Tomaida şi Ieria, îmbră­cân­du-se în port mirenesc, urmăreau pe sfânta, amestecate cu poporul. După ce au adus-o, Fevronia a stat mai întâi înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o care-i sunt numele, nea­mul şi credinţa. Muceniţa, răspunzând, a zis că este creştină. Apoi, Selin, unchiul lui Lisimah, o ispitea cu amăgiri şi cu făgăduinţe, ca s-o întoarcă de la credinţă. Neputând să o despartă de Hristos, Selin a poruncit ostaşilor să rupă hainele de pe ea, apoi să o întindă în patru părţi, să aprindă foc dedesubt şi să o bată patru oameni cu toiege pe spate. Bătând-o cumplit, curgea sângele din trupul ei şi, ca să nu se stingă focul, turnau peste el untdelemn, ca astfel să facă mai multă văpaie şi s-o ardă mai cumplit, încât se topea carnea fericitei Fevronia şi curgea pe pământ. După aceea, au poruncit să o spânzure pe un lemn şi au ars-o cu torţe, apoi i-au tăiat limba şi i-au scos dinţii. După aceea, i-au tăiat sânii, iar mai pe urmă, i-au tăiat mâinile şi picioarele şi, la sfârşit, şi capul. Lisimah, fiind născut din mamă creştină, socotea o grea nenorocire mucenicia aceasta şi a plâns cu amar moartea Sfintei Fevronia, precum şi cruzimea unchiului său faţă de ea. La puţin timp după aceea, Lisimah împreună cu Prim, vărul său, au crezut în Hristos şi s-au botezat, iar despre Selin dregătorul se spune că, ieşindu-şi din minţi, se uita la cer, zbierând şi lovindu-se cu capul de un stâlp de marmură şi astfel şi-a lepădat blestematul său suflet. A poruncit Lisimah celor credincioşi să ia moaştele sfintei şi să le ducă în mănăstirea ei. Atunci, s-au strâns episcopi, monahi şi popor, care au îngropat trupul Sfintei Fevronia cu laude şi cântări” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie).