Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, Episcopul Goţiei

Sfântul Cuvios David (†540) era din oraşul Tesalonicului şi „din pruncie supunându-şi trupul cu înfrânarea şi curăţia, s-a arătat ca un înger în trup. El şi-a părăsit rudele şi averea, pe care a împărţit-o săracilor, şi a mers la Mănăstirea Cuculiaton, unde s-a făcut monah. Acolo a rămas, nevoindu-se în post şi rugăciune şi păzind toată fapta bună, iubind mai ales înfrânarea şi smerenia, ca unul ce socotea că traiul îmbelşugat aduce trândăvia sufletului, iar alergarea după laude întunecă şi risipeşte faptele bune. Citind fără odihnă minunatele fapte şi pătimiri ale sfinţilor, se minuna de puterea credinţei lor şi se osândea pe sine, socotindu-se nevrednic şi slab în sufletul său. Aflând, din acele cărţi, că, stăpânindu-şi trebuinţele trupeşti, dobândeau sfinţii tărie de nezdruncinat pentru sufletul lor, tânărul călugăr năzuia să le urmeze pilda, înfrânându-şi pornirile pământeşti şi căutând a creşte în dragostea pentru cele duhovniceşti. Iubea, cu deosebire, viaţa Sfântului Simeon Stâlpnicul (1 septembrie) şi îndelunga răbdare a Sfântului Daniil Stâlpnicul (11 decembrie). Aşa a crescut în inima Cuviosului David hotărârea de a se face următor acestora. Drept aceea, făcându-şi cuib într-un migdal, ca o pasăre cântătoare, din acel loc bucura pe toţi prin cuvintele sale, legându-se să nu coboare de acolo trei ani de zile. Răbda cu vitejie gerul şi viscolul, ploaia şi arşiţa soarelui, iar, cu cât îşi chinuia mai mult trupul, cu atât coborau în sufletul său mai multă linişte şi pace. În deplină smerenie, s-a îmbogăţit, astfel, cu lucrarea minunilor. Când s-au împlinit trei ani, ucenicii i-au ridicat o chilie şi, vieţuind acolo, a fost multora povăţuitor” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie).

Cuviosul David a fost trimis la Constantinopol, de Mitropolitul Tesalonicului. Aici l-a uimit pe împăratul Iustinian (527-565) „prin înţelepciunea cuvântului său şi prin nepătimirea, cea mai presus de fire, a trupului său, că, luând în mâna sa cărbuni aprinşi şi tămâind pe împărat, focul nu-i ardea mâna”. Sfântul şi-a aflat obştescul sfârşit în apropierea oraşului Tesalonic, când se întorcea din Constantinopol. Cinstitele sale moaşte se află în Mănăstirea „Sfânta Teodora”, din Tesalonic.