Sf. Ier. Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Sfinţit Mc. Eusebiu, Episcopul Samosatei (Dezlegare la peşte)

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1834), s-a născut în Bucureşti, în anul 1765, primind la botez numele de Gheorghe. A fost ucenic al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ (15 noiembrie). La Mănăstirea Neamţ a fost călugărit cu numele Grigorie, fiind şi hirotonit ierodiacon.

„De timpuriu şi-a desăvârşit darul său de tălmăcitor al Sfinţilor Părinţi din limba greacă, spre folosul Bisericii noastre româneşti, împlinirea dorului ne­stins după liniştea pustiei şi l-a aflat mergând la Sfântul Munte Athos, unde s-a zidit sufleteşte, prin cercetarea marilor nevoitori neştiuţi de lume. După întoarcerea la Mănăstirea Neamţ, a continuat truda de tălmăcire a cărţilor duhovniceşti, pe care o începuse înainte de pelerinajul său la Athos, apoi, chemat de Episcopul Iosif al Argeşului, s-a aşezat la Mănăstirea Antim din Bucureşti, iar după o vreme la Mănăstirea Căldăruşani, aşezământ monahal organizat nu cu mult înainte de către Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (3 decembrie). Aici l-a găsit domnitorul Gri­gorie Dimitrie Ghica (1822-1828), la începutul anului 1823, care, cu multe rugăminţi, l-a chemat la Bucureşti şi l-a ridicat în scaunul de Mitropolit al Ţării Româneşti, întrucât nu aflase pe cineva care să-i fie asemenea în smerenie şi în înţelepciune. Ca arhipăstor nu şi-a îngăduit odihnă, ostenind neîncetat spre binele Bisericii, aşezând ierarhi vrednici în scaunele de la Argeş, Râmnic şi Buzău, zidind noi biserici, hirotonind preoţi cucernici, rânduind şi gospodărind cu bună chibzuială bunurile mitropoliei, întemeind noi şcoli de luminare a poporului. Întreaga viaţă şi lucrare a Mitropolitului Grigorie în ogorul Domnului a fost o pildă de sfinţenie şi de iubire jertfelnică pentru păstoriţii săi, de ajutorul său bucurându-se mulţi sărmani, văduve şi copii săraci cărora le oferea hrană, adăpost şi cărţi spre învăţătură” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie).

După această rodnică activitate arhierească a fost surghiun timp de peste 4 ani şi jumătate „de către ocârmuirea rusească stăpânitoare în Principatele Române” atunci. A mers pe drumul pribegiei, mai întâi la Chişinău (ianuarie 1829 - septembrie 1832), apoi la Buzău (septembrie 1832 - aprilie 1833) şi, în cele din urmă, la Mănăstirea Căldăruşani (aprilie - august 1833), încredinţându-se cu totul în mâna lui Dumnezeu. La 22 august 1833 s-a întors din surghiun şi s-a bucurat că poate vedea începută reînnoirea bisericii Mitropoliei din Bucureşti, lucrările de aici încheindu-se la câţiva ani după mutarea sa la Domnul din ziua de 22 iunie 1834.