Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Terentie, soţia sa, Neonila, şi cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, Episcopul Cezareei Capadociei

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 28 Octombrie 2019

Sfântul Iachint s-a născut la sfârşitul secolului al XIV-lea. A urmat înaltele şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol, alături de Sfântul Grigorie Palama, în perioada în care învăţătura ortodoxă a isihasmului era foarte râvnită de creştini. Pentru vrednicia sa a fost ales Mitropolit de Vicina, Dobrogea, în anul 1358. Cu îngăduinţa Sfântului Patriarh Calist al Constantinopolului şi la stăruinţele voievodului Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), Sfântul Iachint s-a mutat în anul 1359 în capitala de atunci a Ţării Româneşti, la Curtea de Argeş. Sfântul Iachint a întărit în mărturisirea Ortodoxiei atât pe voievod, cât şi pe dregătorii care erau ispitiţi să-şi schimbe credinţa pentru înlesnirile lumeşti ale Apusului. Marele ierarh s-a îngrijit de organizarea bisericească, de hirotonirea unor preoţi vrednici şi i-a învăţat pe monahi rugăciunea inimii, fiind iubit de popor pentru blândeţea şi milostivirea lui. În timpul său a venit în Ţara Românească Sfântul Cuvios Nicodim, care a înfiinţat mai apoi mănăstirile Vodiţa şi Tismana. În anul 1372, la adânci bătrâneţi, Sfântul Ierarh Iachint a plecat în pace la Domnul, fiind plâns de tot poporul ca un adevărat părinte duhovnicesc. Tot astăzi, Biserica îi pomeneşte şi pe Sfinţii Terentie şi Neonila, soţia sa, cu cei şapte fii ai lor († 303-305). Sfinţii Terentie şi Neonila au avut şapte fii pe care i-au crescut în dreapta credinţă, iar ei se numeau: Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil şi Evnichi. Trăind ei în aceeaşi casă, Îl slăveau pe Iisus Hristos în ascuns. Au fost însă pârâţi de păgâni şi, fiind duşi la judecată, ei L-au mărturisit cu mult curaj pe Domnul Hristos, defăimând idolii păgâneşti. Pentru aceasta, judecătorul a poruncit ca ei să fie strujiţi cu gheare de fier, apoi, stropind cu oţet rănile lor, îi ardeau cu foc. Dar sfinţii pe toate le-au răbdat cu bărbăţie. Mai apoi, au fost daţi la fiarele sălbatice, dar acelea nimic rău nu le-au făcut. Văzând că nici un chin nu le schimbă credinţa, păgânii le-au tăiat tuturor ca­petele şi aşa au primit sfinţii cununa muceniciei.