Sf. Mc. Alexandru şi Antonina; Sf. Sfinţit Mc. Timotei, Episcopul Prusei (Harţi)
Sfinţii Alexandru şi Antonina erau din Asia Mică. Sfânta Antonina îşi ducea viaţa în curăţie şi pentru că era creştină, nevrând ea să se lepede de Hristos, a fost prinsă de dregătorul Festus şi dusă într-o casă de desfrânare. Prin descoperire dumnezeiască, în acea casă a desfrâului a intrat şi tânărul Alexandru, prefăcându-se că merge acolo pentru păcat. Acesta a scos-o afară pe Antonina, dar dregătorul i-a prins pe amândoi, le-a tăiat degetele de la mâini şi de la picioare, apoi, ungându-le trupurile cu catran, i-a aruncat într-o groapă cu foc, şi acolo şi-au luat mucenicii fericitul sfârşit. Prăznuirea lor se făcea la Mănăstirea Maximin din Constantinopol, unde erau aşezate sfintele lor moaşte. Tot astăzi Biserica Ortodoxă pomeneşte şi pe Sfântul Mucenic Timotei, Episcopul Prusei, care a propovăduit cuvântul lui Hristos în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). Pentru viaţa sa curată a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Sfântul Timotei a fost prins şi întemniţat, şi pentru că pe mulţi i-a învăţat să creadă în Hristos, chiar şi atunci când era închis, din porunca împăratului i s-a tăiat capul.