Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei

În cetatea Iconiei, din ţara Licaoniei, era o femeie tânără, de neam bun, anume Iulita (†304), care era din seminţia împăraţilor Romei şi era creştină. Aceasta, după ce l-a născut pe fiul ei pe care l-a numit Chiric, a rămas văduvă. Şi fiind prigoniţi creştinii în zilele lui Diocleţian (284-305), a fugit împreună cu fiul ei în Seleucia şi de acolo în Tars, cetatea Cili­ciei, şi vieţuia între cei săraci. Fiind pârâtă de păgâni dregăto­rului Alexandru că este creştină, a fost adusă la judecată ea şi fiul ei, care avea atunci trei ani. Văzând curajul mărturisirii ei, dregătorul a poruncit să fie bătută cumplit şi, chinuită fiind, pruncul plângea şi se trăgea din mâinile celor ce-l ţineau. Atunci dregătorul l-a luat pe Chiric la el în braţe, dar copilul l-a zgâriat pe faţă, nelăsându-se mângâiat de el. Pentru aceasta, l-a aruncat jos, izbindu-l cu piciorul în coaste, iar pruncul căzând pe treptele cele de piatră şi lovindu-se cu capul de ele, tot locul acela l-a umplut de sânge şi astfel şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar mamei sale, Iulita, după ce a fost cumplit chinuită, fiind scoasă din cetate, i s-a tăiat capul.