Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei
În cetatea Iconiei, din ţara Licaoniei, trăia o femeie tânără, de neam bun, anume Iulita (†304), care era din seminţia împăraţilor Romei şi era creştină. Aceasta, după ce l-a născut pe fiul ei, pe care l-a numit Chiric, a rămas văduvă. Şi fiind prigoniţi creştinii în zilele lui Diocleţian (284-305), a fugit împreună cu fiul ei în Seleucia şi de acolo în Tars, cetatea Ciliciei, şi vieţuia între cei săraci. Fiind pârâtă de păgâni dregătorului Alexandru că este creştină, au fost aduși la judecată ea şi fiul ei, care avea atunci trei ani. Văzând curajul mărturisirii ei, dregătorul a poruncit să fie bătută cumplit şi, chinuită fiind, pruncul plângea şi se trăgea din mâinile celor ce-l ţineau. Atunci dregătorul l-a luat pe Chiric la el în braţe, dar copilul l-a zgâriat pe faţă, nelăsându-se mângâiat de el. Pentru aceasta, l-a aruncat jos, izbindu-l cu piciorul în coaste, iar pruncul, căzând pe treptele cele de piatră şi lovindu-se cu capul de ele, tot locul acela l-a umplut de sânge şi astfel şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar mama sa, Iulita, după ce a fost cumplit chinuită, fiind scoasă din cetate, i s-a tăiat capul. Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei. S-a născut în jurul anului 958 şi a trecut la cele veşnice în ziua de 15 iulie 1015, în localitatea Berestovo, aflată în apropierea Kievului. Vladimir cel Mare s-a botezat în cetatea Cherson, primind numele Vasile, în cinstea viitorului său cumnat. După oficierea cununiei, Vladimir şi soţia sa, Ana, s-au întors în Kiev şi de îndată cneazul a ordonat distrugerea statuilor păgâne şi construirea de biserici creştine.