Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica, mama Fericitului Augustin

Sfânta Pelaghia era din Tarsul Ciliciei şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), fiind fiica unor păgâni de neam bun. Pelaghia era o fecioară foarte frumoasă, înţeleaptă şi plină de frica lui Dumnezeu, şi însuşi fiul împăratului se logodise cu ea. Auzind sfânta de la creştini de Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a aprins de dragostea Lui, crezând în El şi astfel a primit cu râvnă şi bucurie, de la o slujnică de-a ei care era creştină, lumina cea nouă şi dătătoare de viaţă a Evangheliei lui Hristos. Având ea un vis minunat despre un episcop ce boteza, s-a învoit de la mama sa să meargă să o vadă pe o doică a ei, dar fericita a plecat pe ascuns la episcopul creştinilor, care a botezat-o în numele Preasfintei Treimi. De atunci, stăruind în rugăciune şi în fapte bune, căuta să fie de folos fraţilor ei în credinţă, în acea vreme fiind prigoană împotriva Bisericii. După ce a primit botezul creştin, i-a trimis fiului împăratului veste că nu mai doreşte să-i fie soţie pentru că şi-a închinat întreaga viaţă Mirelui ceresc, pe care nu-L va părăsi niciodată. Auzind acestea, Diocleţian a poruncit ca Sfânta Pelaghia să fie adusă înaintea lui, şi neputând el să o întoarcă de la credinţa în Iisus Hristos, a poruncit să fie arsă într-o baie de bronz clocotită. Şi aşa, fericita şi-a dat sufletul ei curat în mâinile Domnului Hristos, în ziua de 4 mai.