Sf. Proroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor; Aducerea la Bari a moaştelor Sf. Ier. Nicolae

Sfântul Proroc Isaia (sec. VIII‑VII î.Hr.) a trăit în timpul „regilor Ahaz (735‑715 î.Hr.) şi Ezechia (715‑687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus. El a prorocit poporului evreu, din care se trăgea, despre Naşterea Domnului dintr‑o fecioară, că Mesia se va numi Emanuel - care se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu (Isaia cap. 7‑12), apoi despre pătimirea Robului lui Dumnezeu (Isaia cap. 50‑53) şi despre a doua, înfricoşătoare, venire a Domnului în lume (Isaia cap. 63‑65). Drept aceea, Isaia a fost numit Evanghelistul Vechiului Testament” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).

Prorocul i‑a mustrat pe conducătorii din vremea sa pentru nedreptăţile şi fărădelegile pe care le‑au comis. Aceştia s‑au mâniat şi au hotărât să fie omorât Prorocul Isaia. El a fost tăiat cu fierăstrăul din porunca regelui Manase, având un sfârşit „ca mucenic, la adânci bătrâneţi”.

Sfântul Mucenic Hristofor (†251) este considerat ocrotitorul călătorilor. El „s‑a născut la începutul secolului al III‑ lea, într‑o ţară barbară, fiind numit, înainte de botez, Reprobus. Ajungând tânăr cu vârsta, era uriaş la trup şi fioros la înfăţişare, dar, din fire, era înţelept la minte, cu bună cunoştinţă şi avea suflet milostiv. Se spune că, la îndemnul unui sihastru creştin, el şi‑a luat osteneala de a‑i trece pe călători de pe un mal pe celălalt al unui râu adânc. Odată, un copil i‑a cerut să‑l treacă apa, iar Reprobus a simţit că greutatea aceluia era din ce în ce mai mare. Copilul S‑a dovedit a fi Mântuitorul Hristos, Care i S‑a arătat în felul acesta, binecuvântându‑l” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).

Înainte de a fi botezat a fost luat rob de romani şi a văzut cum erau chinuiţi creştinii în timpul persecuţiei împăratului Deciu (249‑251). Reprobus s‑a rugat lui Dumnezeu pentru a putea să vorbească limba romanilor pentru a lua apărarea creştinilor. Rugăciunea i‑a fost ascultată şi a mers unde erau judecaţi creştinii şi l‑a mustrat pe dregătorul care‑i judeca. Auzind de intervenţia lui curajoasă în favoarea creştinilor, împăratul a ordonat arestarea lui. Soldaţii trimişi să‑l aresteze l‑au găsit în rugăciune, prin care el a cerut lui Dumnezeu să‑i dea un semn dacă trebuie să meargă pe calea muceniciei. Semnul divin a fost un toiag înfrunzit. Tot prin rugăciune a înmulţit hrana soldaţilor, iar aceştia uimiţi de această minune au ascultat cuvântul lui şi au crezut în Hristos.

Reprobus a ajuns împreună cu cei 200 de soldaţi romani în Antiohia, unde toţi au fost botezaţi de către Sfântul Episcop Vavila, sărbătorit pe 4 septembrie. Reprobus a primit la botez numele de Hristofor, care înseamnă purtător de Hristos. El a fost adus în faţa împăratului, care a încercat să‑l determine să părăsească credinţa creştină. Constatând că nu‑l poate determina să se lepede de Hristos, l‑a supus la chinuri. Văzând că nici aşa nu părăseşte credinţa creştină, a ordonat uciderea lui.

În ziua de 9 mai 251 a fost martirizat prin tăierea capului.

Aducerea la Bari a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae (1087) în timpul domniei împăratului Alexie I Comnenul (1081‑1118) a avut loc „o năvălire a ismailitenilor împotriva stăpânirii greceşti. Începând de la Herson (Crimeea), vrăjmaşii crucii lui Hristos au robit pământul creştin până la Antiohia şi Ierusalim, şi au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile, iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbaţi, femei şi copii, i‑au robit, şi toate părţile acelea le‑au luat în stăpânirea lor. Atunci şi cetatea Mira, cea din părţile Lichiei, unde se aflau cinstitele moaşte ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, au pustit‑o aceiaşi agareni”(Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).

În acest context tragic pentru Bizanţ trei corăbii din cetatea Bari „au ajuns pe ţărmurile Lichiei şi au stat la malul cetăţii Mirelor”. Cetăţenii oraşului Bari au mers la biserica unde era mormântul Sfântului Nicolae. Aici au găsit patru monahi ce „le‑au arătat mormântul în biserică, unde, ca sub un obroc” erau puse „în pământ, moaştele cele tămăduitoare ale arhiereului Hristos. Dând la o parte pardoseala bisericii şi săpând pământul, au găsit racla Sfântului, iar când au deschis‑o, au văzut‑o plină de mir bine mirositor, care izvorâse din cinstitele lui moaşte”. Ei au luat sfintele moaşte şi au plecat din Mira Lichiei „în ziua de 28 aprilie”, ajungând la Bari, duminică, „în ziua a noua a lunii mai, la vremea Vecerniei”. Sfintele moaşte ale Sfântului Nicolae au fost aşezate „în Biserica Sfântului Ioan Înaintemergătorul, care era lângă mare”. Trei ani mai târziu, tot în ziua de 9 mai, sfintele moaşte au fost puse într‑o raclă de argint din altarul bisericii noi zidită în cinstea Sfântului Nicolae în Bari. „De atunci, s‑a orânduit ca praznicul aducerii cinstitelor moaşte ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, să se ţină în toţi anii, în ziua a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amândouă aducerile, adică pe cea de la Mira Lichiei la Bari şi pe cea din Biserica Înaintemergătorului în biserica cea nouă, din piatră, zidită în Bari”(Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).