„Sfânta Ana”, cantina iubirii jertfelnice față de aproapele

Iubirea jertfelnică față de aproapele este o taină pe care Dumnezeu a sădit-o în sufletul omului. În Biserica noastră aceasta a îmbrăcat și forme caritative insti­tuționalizate, ca răspuns la nenumăratele crize ale societății, care afectează direct și pe termen lung în primul rând persoanele defavorizate. Cantina socială „Sfânta Ana”, a Asociației „Diaconia”, Filiala Sector 2, este una dintre „mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu”, cum spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, întinse spre mângâiere și vindecare celor răniți trupește și sufletește de aceste realități.

Prezentul nostru agitat și instabil este măcinat de numeroase crize structurale, economice și sociale suprapuse, care pun o presiune insuportabilă pe întreaga societate, dar mai ales pe persoanele vulnerabile. Inflația și scumpirile la gaze, energie electrică, alimente și carburanți, impozitele crescute și de câteva ori, pensiile mici, neindexate cu rata inflației, declinul veniturilor reale și riscul de recesiune, neîncrederea în decidenți și problemele administrative au adus în pragul sărăciei numeroase categorii de cetățeni. Cartierul Pantelimon din Capitală este emblematic din acest punct de vedere. De aceea, înființarea și activitatea Cantinei sociale „Sfânta Ana”, a Asociației „Diaconia”, Filiala Sector 2, din Arhiepiscopia Bucu­reș­tilor, în incinta Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul”, de pe şoseaua Pantelimon, s-a dovedit nu numai o necesitate reclamată de realitate, ci și o formă concretă de iubire caritativă a Bisericii față de bătrâni, oameni bolnavi, persoane singure, părăsite ori abandonate, lipsite de orice formă de sprijin.

Dimensiunea hărniciei în ajutorare

În oricare zi a săptămânii, în jurul prânzului, dacă te nimerești în apropierea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul bucureștean Pantelimon, nu ai cum să nu observi, indiferent de vreme, grupuri mici de bătrâni, femei, bărbați, copii, care se îndreaptă spre clădirea Cantinei sociale „Sfânta Ana” din incinta parohiei. Această incontestabilă „mână a iubirii milostive a lui Dumnezeu” a devenit în câțiva ani de activitate o prezență familiară pentru ei, fără de care viața lor, fără exagerare, nu ar mai exista.

Zilele trecute am vizitat-o și noi, încercând să cuprindem în modesta noastră prezentare dimensiunea concretă a „hărniciei” în ajutorarea aproapelui, atribut al misiunii filantropice, iubirii milostive și duhovnicești a Bisericii față de aproapele nostru. „Lucrez în această cantină din anul 2015, de la înființare”, ne mărturisește Cecilia Constantinovici, asistent social în cadrul Protopopiatului Sector 2 din Arhiepiscopia Bucureștilor: „Instituția a fost inaugurată la 17 februarie 2015, la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Ea vine în ajutorul persoanelor împovărate de nevoi, care au domiciliul pe raza sectorului nostru. Cantina are în evidență 100 de beneficiari, persoane vârstnice, singure, lipsite de ajutor, sau din familii numeroase, defavorizate din punct de vedere social, oameni lipsiți de adăpost și copii aflaţi în risc de marginalizare socială. Beneficiarii se află în evidența Asociației «Diaconia», Filiala Sector 2, și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din același sector. Noi oferim mâncare caldă la prânz, de luni până vineri, și pachete cu hrană rece sâmbăta și duminica, apoi consiliere socială, duhovnicească, sprijin și suport, consultații medicale gratuite, tratament stomatologic gratuit, prin Clinica «Zâmbet pentru toți», în baza parteneriatelor active des­fășurate. De sprijinul nostru se mai bucură și cei 30 de copii aflați în evidențele Centrului de zi «Sfânta Treime» al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor. Cu ocazia marilor praznice, oferim pachete consistente cu alimente de bază, specifice fiecărei sărbători. Anul 2026 este al cincilea consecutiv de când am semnat o convenție de colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2. În baza acestui parteneriat am obținut fonduri de la bugetul local. Dar ne bucurăm și de sprijinul financiar semnificativ, lunar, primit din partea parohiilor din Protoieria Sector 2, chiar de la înființarea cantinei. Primul și cel mai important sprijin al activității noastre a venit din partea acestora. Cu sprijin de la bugetul local, al unor școli și magazine, precum Selgros sau Mega Image, în cadrul programului «Masa bucuriei», am reușit să ne extindem activitatea, să dublăm numărul beneficiarilor și să oferim hrană de calitate tuturor. Cantina noastră deține certificat de acreditare și licență de funcționare din primul an de existență. ­Pre­­ședintele Asociației «Diaconia» din sector este părintele protopop Mihai Cristian Popescu, din partea căruia beneficiem permanent și nemijlocit de sprijin material și duhovnicesc”.

Când școala și elevii devin filantropi

De-a lungul anilor, Paul Alexandru Riglea, administratorul cantinei, și ceilalți membri ai instituției au întâlnit cazuri impresionante: bătrâni părăsiți de familii și oameni sărăciți, cu venituri foarte mici. „În prezent avem trei beneficiari nedeplasabili: o doamnă imobilizată la pat, căreia îi duce mâncarea acasă o colegă bucătăreasă, și alte două persoane cărora le duc hrana la domiciliu unii dintre beneficiarii noștri. Ajutăm mai multe familii cu probleme nu numai de natură socială, ci și medicală, cazuri extrem de complexe. În actualul context social, marcat de nenumărate dificultăți, ajutorul pe care îl oferim este esențial, pentru că foarte mulți dintre beneficiari trăiesc la limita subzistenței”, ne mai mărturisește Cecilia Constantinovici.

În acest cadru familiar este inclusă și relația cu Școala Gimnazială Nr. 62, vecina cantinei, legătură care s-a înfiripat firesc. „Dorința cadrelor didactice de la această școală de a ne sări în ajutor s-a concretizat în colectarea cu ajutorul elevilor a unor cantități importante de fructe și legume, care au fost dăruite cantinei noastre. Meritul este în primul rând al copiilor, care, venind spre școală, i-au văzut pe bătrânii neputincioși și bolnavi, au spus lucrul acesta profesorilor și, împreună, de câteva ori pe an, ne aduc legume și fructe proaspete pentru ei. Astfel se întărește, în sens educativ, bucuria de a ajuta, de a iubi pe cei de lângă tine aflați în nevoi. Fie și numai prin acest exemplu suntem îndrep­tățiți să afirmăm că această cantină a devenit un spațiu în care beneficiarii noștri pot să se întâlnească, să socializeze, nu numai între ei sau cu personalul instituției, ci și cu elevii școlii vecine. La rândul nostru, răspundem bucuriei acestor copii de a se apropia de noi, de acti­vitatea filantropică a Bisericii, primindu-i aici, mai ales după ce se împărtășesc de sărbători, unde le oferim o masă caldă, împodobim împreună bradul de Crăciun, ei îi colindă pe bătrâni și chiar le oferă câte un mic dar. Este emoționant și pilduitor ceea ce fac”, ne mai spune Cecilia Constantinovici.

Darul dragostei care îmbrățișează

Privim chipurile celor care așteap­tă să primească hrana zilnică oferită de Biserică. Dincolo de temeri ori dureri, descoperim în privirile lor licărul unei bucurii nemărturisite, trăită tăcut, în smerenie. Un fel de taină ce le îmbracă sufletul, ca o ­rugăciune sau ca o mulțumire rostită pe interior. O formă de răspuns al unei iubiri salvate din vătămare, extrem de profundă și mărturisitoare. Le simțim durerea fără să judecăm. Dar și răspunsul lor, ca pe o minune, ca pe o odihnă, de la inimă la inimă. Și, stând de vorbă cu câțiva dintre ei, nu ai cum să nu-i înțelegi și să-i iubești.

Maria F. are 80 de ani. A fost infirmieră, apoi asistentă medicală, și are o poveste de viață dureroasă: „Am locuit împreună cu fiul meu 30 de ani. El are o fată și un băiat. Nepotul meu a stat departe de noi o perioadă, dar, din nefericire, s-a despărțit de soție. Apoi fiul meu împreună cu soția sa și cu fiica lor au plecat de la mine, iar eu am rămas cu nepotul de 30 de ani care între timp s-a îmbolnăvit. Acum am eu grijă de el. Așa am fost nevoită să apelez la ajutorul Bisericii, la această cantină, unde vin din vara anului trecut. Este nemaipomenit de bună pentru oameni ca mine. Am aflat de existența ei de la oamenii cu care mă întâlneam la slujbe în biserica de aici”.

Constanța G. vine la cantină de un an și jumătate: „Mâncarea pe care o primesc de aici mă ajută enorm. Eu am un venit foarte mic, din care nu reușesc să-mi plătesc nici facturile. Sunt operată la coloană și din această cauză nu prea pot să merg. În perioada asta mai rece, mă ajută o vecină care îmi aduce mâncarea acasă. Sunt singură”.

Adrian C. are 46 de ani, este pensionar, dar încă mai lucrează, într-un mediu toxic, deoarece nu se poate descurca doar cu pensia. „Sunt beneficiarul acestei cantine de mai mulți ani. Am avut o copilărie și o tinerețe agitate, trăite prin centre instituționalizate, cu multe încercări. Această cantină este de mare ajutor pentru cei care nu se pot descurca. Simt sprijinul Bisericii. Și, pentru că sunt mai tânăr, duc mâncare acasă și altui beneficiar”.

Înainte de despărțire am vorbit cu Monica Dinaș, una dintre cele trei bucătărese ale cantinei. „Lucrez aici de peste zece ani, alături de colegele mele Mariana și Ani, din mare dragoste și milă față de acești oameni atât de încercați de viață. Le cunosc toate problemele, bune și rele. Ei nu au nici măcar un gram de fericire acasă. Doar aici se mai întâlnesc și mai socializează între ei și cu noi. Porția de ciorbă și cea de felul doi pe care noi le gătim contează enorm. În mâncarea asta pune Dumnezeu și mila. Doar aici la noi și în Biserică își mai găsesc alinare. Mulți dintre ei sunt abandonați de rudele cele mai apropiate. Aceasta cred că este o gravă problemă de educație, în primul rând. Și eu sunt mamă. Sunt văduvă și am doi băieți, dar sunt și bunică a patru nepoți. Cunoscând aceste cazuri, mă preocup serios în familia mea de educația respectului și a dragostei față de cel de lângă tine. Acum câteva zile am aflat că unul dintre beneficiarii noștri a fost găsit mort în casă după două săptămâni. Și lucrul acesta ne-a afectat pe toți cei care lucrăm aici, căci, în fapt, noi și beneficiarii în slujba cărora ne-am pus suntem o mare familie”.

Am plecat de la Cantina „Sfânta Ana” cu un nod în gât, dar și bucuroși în același timp, mângâiați de cuvintele Sfântului Paisie Aghioritul, care spunea: „Înlăuntrul durerii se ascunde mai multă dragoste decât în dragostea firească. Căci, dacă suferi pentru celălalt, îl iubeşti puţin mai mult. Dragoste cu durere înseamnă să strângi în braţe pe un frate de-al tău... fiindcă dragostea care îmbrăţişează, dragostea duhovnicească cu durere dăruieşte făpturilor lui Dumnezeu mângâiere dumnezeiască... slobozeşte suflete şi vindecă răni cu balsamul dragostei lui Hristos”.