Sfânta Euharistie

Una din modalităţile cele mai concrete prin care Mântuitorul Iisus Hristos rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20) este prezenţa Sa în Sfânta Taină a Împărtăşaniei.

I. Pregătirea aperceptivă

Cea dintâi poruncă bisericească ne îndeamnă să participăm cu regularitate la Sfânta Liturghie, slujbă în cadrul căreia pâinea şi vinul aduse de credincioşi la Sfântul Altar se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

II. Anunţarea temei

Despre această Sfântă Taină a Bisericii, numită Euharistie, vom vorbi în cele ce urmează.

III. Tratarea

Sfânta Euharistie (numită şi Sfânta Împărtăşanie sau Cuminecarea) este cea mai mare şi mai importantă Taină a Bisericii şi a lui Hristos. Dacă în cadrul celorlalte Sfinte Taine Biserica transmite credincioşilor harul sfinţitor, prin Taina Euharistiei ni se transmite Însuşi Trupul şi Sângele Domnului. Ea este centrul Sfintei Liturghii. În Joia Sfintelor Pătimiri, la Cina cea de Taină, Mântuitorul a instituit Sfânta Euharistie ca jertfă de mulţumire adusă lui Dumnezeu Tatăl, prin prefacerea pâinii şi vinului în cinstitul Trup şi Sânge al Său: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat zicând: beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26, 27-28). Acest Nou Legământ, după cuvântul Domnului, devine poruncă pentru Sfinţii Apostoli şi urmaşii acestora: Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19). Transformarea elementelor (pâine şi vin în Trup şi Sânge) rămâne o taină de nepătruns pentru puterea noastră de înţelegere. Ilie Miniat, în "Didahii la Postul Mare", ne spune că vedem culoarea pâinii şi a vinului, simţim gustul pâinii şi al vinului, dar mâncăm şi bem Trupul şi Sângele lui Hristos. Trupul lui Hristos este în toată Sfânta Pâine şi tot Trupul în fiecare firimitură a Sfintei Pâini. Noi putem simţi taina doar prin credinţă, iar prin Cuminecare intrăm în comuniune cu Mântuitorul Hristos, asemenea viţei cu mlădiţele: Eu sunt viţa, voi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el. (Ioan 15, 5). Chiar Sfinţii Apostoli, care au fost alături de Învăţătorul lor în cei trei ani şi jumătate de propovăduire, care au văzut minunile Lui, la auzul cuvintelor: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6, 56), au rămas uimiţi, spunând: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? (Ioan 6, 61). Însă, după Pogorârea Duhului Sfânt, când mintea li s-a luminat şi credinţa li s-a întărit, aceiaşi ucenici şi Apostoli erau într-un cuget şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucuria şi curăţia inimii (Fapte 2, 46). Aşa cum a fost şi la Cina din Joia cea Mare, materia tainei o constituie pâinea dospită din grâu curat şi vin din struguri. Aceasta este partea văzută, iar transformarea sau prefacerea acestor elemente în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos reprezintă partea nevăzută a tainei. Prefacerea are loc în timpul Sfintei Liturghii, după cuvintele preotului ale Tale dintru ale Tale... când credincioşii îngenunchează în semn de evlavie şi cântă pe Tine te lăudăm..., iar preotul rosteşte rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt (numită Epicleză) pentru transformarea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În aceste momente, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, misiunea preotului este mai mare decât a îngerilor care stau în jurul Tronului lui Dumnezeu şi privesc cu evlavie cum, la rugăciunea preotului, Domnul însuşi coboară spre a se jertfi din nou în mod tainic spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci a credincioşilor. Primitorii tainei sunt toţi credincioşii Bisericii: tineri, adulţi, bătrâni, care au primit dezlegare de la preotul duhovnic pentru a se uni tainic, real, cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6, 56).

Învăţături străine Ortodoxiei cu privire la Sfânta Împărtăşanie

Amintim aici două opinii diferite ale cultelor neortodoxe, urmând ca într-o cateheză viitoare să lămurim şi alte aspecte legate de Sfânta Euharistie. Prima se referă la Biserica Romano-Catolică, cea care foloseşte ca materie pentru prefacerea darurilor pâine nedospită (azimă), nu pâine dospită (artos). Pâinea nedospită aminteşte de Paştile iudaic, or, Hristos Domnul la Cina cea de Taină a instituit un Legământ Nou, care-l depăşeşte în înţelesuri şi profunzime pe cel vechi, umbra bunurilor viitoare (Evrei 10, 1). Astfel, sunt o serie de amănunte care sprijină folosirea pâinii dospite de către Mântuitorul: 1. spălarea picioarelor ucenicilor nu ar fi putut avea loc la această Cină dacă ar fi fost unită cu Paştile iudaic, căci la Paşti toţi trebuiau să-şi ţină încălţămintea în picioare, având mijlocul încins şi toiag în mână, gata de călatorie; 2. Iuda Iscarioteanul întinge în blid, de unde rezultă ca la masă era şi mâncare lichidă, ceea ce nu era îngăduit la Paşti; 3. după obiceiul iudaic, nimeni nu putea părăsi casa în care a mâncat Paştile până a doua zi, or, Iuda Iscarioteanul, fiind descoperit de Iisus, a plecat, noaptea, de la Cină; 4. Mântuitorul Hristos a spus: Eu sunt pâinea (gr. artos) cea vie care s-a pogorât din cer, nu azima! Cea de-a doua problemă este şi mai depărtată de realitate şi se referă la lumea protestantă. Pentru ei, problema mântuirii fiind rezolvată în mod juridic, prin suportarea de către Hristos a morţii în locul nostru, e firesc să nu mai admită Euharistia ca Jertfă permanentă şi actuală, iar din această perspectivă e foarte uşor să desacralizezi Taina Euharistiei, Hristos să nu mai fie prezent în chip real şi să rămâi doar cu comemorarea unui eveniment istoric.

IV. Recapitularea

Prin ce se deosebeşte Euharistia de celelalte Sfinte Taine? Când are loc prefacerea darurilor în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos?

V. Asocierea

Aşa cum ne pregătim pentru primirea unui oaspete în casa noastră, prin curăţenie, aşezarea lucrurilor în bună rânduială, bună cuviinţă, bucuria de a-l întâlni, la fel trebuie să ne pregătim cu întreaga noastră fiinţă pentru primirea Mântuitorului Iisus Hristos, prin Sfânta Euharistie. Această primenire sufletească se face prin Sfânta Spovedanie, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (I Corinteni 11, 28-29).

VI. Generalizăm

Învăţătura despre Sfânta Euharistie prin cuvântul Sfântului Nil, care spune că e cu neputinţă să se mântuiască credinciosul şi să primească iertarea păcatelor şi să dobândească Împărăţia cerurilor, dacă nu se împărtăşeşte cu frică, cu credinţă şi cu dragoste de tainicul şi neprihănitul Trup şi Sânge al lui Hristos.

VII. Aplicăm

Învăţătura despre Sfânta Euharistie cu îndemnul ca fiecare dintre noi, înainte de a ne împărtăşi, să ne pregătim prin rugăciune, post, spovedanie, iar după Cuminecare să vieţuim cu pace şi bucurie, având conştiinţa că în noi locuieşte Însuşi Hristos, prin Trupul şi Sângele Său.

 

Repere bibliografice:

Diac. Petre I. David, Călăuza creştină. Sectologie, Ed. Episcopiei Argeşului, Curtea de Argeş, 1994.

Ilie Miniat, Didahii la Postul Mare, trad. pr. Dumitru Fecioru, Bucureşti, 1996.

Arhim. Mina Prodan, Călăuza cunoaşterii şi combaterii sectelor, 1995.

Pr. prof. Sorin Cosma, Cuvinte ale dreptei credinţe, Arad, 1992.

Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol .III, Ed. Institutului biblic, Bucureşti, 2003.