Sfântul celor care suferă

Comuniunea spirituală dintre oameni este o realitate, mai ales atunci când aceasta este mijlocită de rugăciunile sfinţilor noştri: în pragul zilei de prăznuire a Sf. Nectarie (9 noiembrie), Orchestra Filarmoncii din Braşov, alături de Corul „Gh. Dima“ şi cel al Universităţii din Oradea, a interpretat Oratoriul „San Camillo de Lellis“, dedicat celui care - prăznuit la 14 iulie de către Biserica romano-catolică - a vegheat la uşurarea suferinţelor multor oameni. Dirijorii Ezio Monti (Filarmonica din Roma) şi Nicolae Bica, alături de dirijorul secund Ciprina Ţuţu, au girat o interpretare amplă, impresionantă, susţinută şi de către soliştii Emanuela de Santis Salucci, Antonela Bârnat, Ivano Constantino şi Maurizio Zanchetti.

Partea întâi a lucrării contemporane care a avut prima audiţie în România a descris, în sonorităţi impunătoare şi abil orchestrate, viaţa Sfântului de la naştere la convertire: Sfântul Camillo s-a născut în anul 1550, într-o familie de oameni educaţi, mama sa rămânând însărcinată la vârsta de aproape 60 de ani, având un vis care prevestea naşterea unui copil minunat. După o tinereţe zbuciumată, sfântul a devenit soldat. La 25 de ani, în urma unei discuţii tulburătoare cu unul dintre preoţii ordinului capucinilor, s-a convertit şi şi-a schimbat viaţa printr-o existenţă dedicată lui Dumnezeu. Cea de-a doua secţiune a redat viaţa sa de la momentul convertirii până la trecerea sa la cele veşnice: astfel, o rană de la piciorul Sfântului a rămas fără vindecare timp îndelungat, dar aceeaşi viziune a Crucii l-a întărit în lupta cu suferinţa sa. Prin dragostea sa pentru cei suferinzi şi infirmi a devenit cunoscut în toată Roma, fondând şi un ordin călugăresc. S-a stins din viaţă la 64 de ani, după ce mulţi bolnavi primiseră alinare prin rugăciunile sale. Ultima parte a oratoriului a încercat redarea gloriei hărăzite Sf. Camillo de către Dumnezeu în viaţa de dincolo de viaţă: acesta a primit în ceruri răsplata ostenelilor din viaţa sa pământească, amintindu-se realitatea profundă a cuvintelor cuprinse în Sfânta Scriptură, în Fericirile de pe munte şi în cadrul faptelor milei trupeşti şi sufleteşti, cu care suntem datori întotdeauna şi faţă de oricine.