Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Nicandru, Episcopul Mirelor, şi Ermeu Preotul

Sfântul Ioanichie a trăit pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, în tinereţe fiind păstor de vite. Pe când avea 43 de ani a fost luat de trimişii împăratului la oaste. Diavolul însă l-a atras în lupta împotriva sfintelor icoane şi Ioanichie atât era de înver­şunat încât arunca icoanele din biserici şi-i prigonea pe cei ce se închinau la ele. Dar, Dumnezeu l-a izbăvit de această rătăcire printr-un călugăr care, strigându-l pe nume fără să-l cunoască, l-a povăţuit în dreapta credinţă. Deci, lăsând el cinstea şi mări­rea, după 24 de ani în slujba ostăşească, s-a retras în mun­tele Olimpului, trăind în post şi rugăciune şi în tot felul de nevoinţe. Învăţând pe de rost Psaltirea, a primit de la Hristos darul de a merge pe dea­-su­pra apei şi darul de a se înălţa de la pământ în timpul rugă­ciunii. La sfârşitul vieţii s-a aşe­zat într-o chilie lângă mănăs­tirea sa, pe muntele Antida, având fericirea de a fi părtaş la biruinţa cinstirii sfintelor icoane (843). S-a mutat la Domnul la vârsta de 94 de ani.