Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu - model al iubirii jertfelnice şi statornice faţă de Hristos şi de neamul românesc
Între manifestările prilejuite de comemorarea Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu cu ocazia împlinirii în acest an a 300 de ani de la martirajul său tragic, împărtăşit împreună cu fiii săi şi sfetnicul Ianache, un eveniment semnificativ îl constituie Simpozionul Naţional Constantin Brâncoveanu şi contribuţia lui la sporirea patrimoniului cultural, educaţional, spiritual şi social-filantropic al Ţării Româneşti în contextul european al veacului al XVIII-lea, organizat de Patriarhia Română în cooperare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universităţii din Bucureşti şi cu sprijinul generos al Secretariatului de Stat pentru Culte.
Acest eveniment materializează legătura strânsă dintre cult şi cultură, dintre cercetarea academică şi viaţa spirituală, întrucât reflectă atât dimensiunea liturgic-misionară, cât şi cea universitară. Caracterul liturgic-misionar s-a manifestat prin procesiunea solemnă cu sfintele moaşte ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, realizată în Capitală în 21 mai a.c., precum şi prin slujba de Priveghere a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, săvârşită la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou. Aspectul academic se reflectă prin prezentările şi prin dezbaterile din cadrul lucrărilor acestui simpozion naţional.
Pentru conştiinţa creştină şi naţională a poporului român, Domnitorul Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) rămâne un simbol al dăruirii jertfelnice şi totale faţă de Dumnezeu şi de neamul românesc, un reper viu al curajului mărturisirii credinţei în Hristos şi al demnităţii naţionale. El a fost un adevărat om de stat, diplomat înţelept şi vizionar în politica promovată într-un context internaţional extrem de dificil, marcat de presiuni multiple şi interese antagonice ale marilor puteri. În condiţiile dificile din acea perioadă istorică, domnitorul român a urmărit consecvent interesele Ţării Româneşti, dovedind înţelepciune, echilibru şi capacitate de a evalua nuanţat legăturile cu diferitele puteri din acea vreme.
Sfântul Constantin Brâncoveanu, ctitor de lăcaşuri sfinte în ţară şi peste hotare, iubitor al patrimoniului cultural românesc, al artei specifice Tradiţiei româneşti, apărător al vieţii bisericeşti ortodoxe din Transilvania şi din Patriarhiile Răsăritene şi, mai presus de toate, martir pentru credinţa creştină, rămâne în memoria sufletului românesc ca o figură luminoasă de mărturisitor al credinţei trăite întru Hristos şi de promotor al valorilor specifice patrimoniului şi culturii creştine româneşti.
Fiind format într-un mediu cărturăresc şi având conştiinţa unităţii de neam, reflectată mai ales în traducerea şi tipărirea Bibliei de la Bucureşti în anul 1688, Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a preocupat şi de dezvoltarea Academiei Domneşti, adăpostită în clădirile Mănăstirii „Sfântul Sava“ din Bucureşti. Pe lângă intensificarea activităţilor culturale şi educaţionale ale Academiei au fost organizate şcoli în incinta unor mănăstiri, în care se preda în română şi în slavonă. Aşa au fost şcolile de la mănăstirile „Sfântul Gheorghe“-Vechi şi Colţea din Bucureşti. O serie de şcoli româneşti au fost înfiinţate totodată în oraşele şi satele din Ţara Românească. În unele mănăstiri au fost înfiinţate biblioteci renumite, cu lucrări provenite din marile centre culturale apusene.
Imediat după ce a devenit domnitor, Sfântul Constantin Brâncoveanu a încurajat activitatea de tipărire a lucrărilor de cultură teologică şi laică. Coordonarea tipografiei domneşti din Bucureşti a încredinţat-o monahului georgian, ulterior mitropolit, Sfântul Antim Ivireanul. Prin dezvoltarea culturală intensă, Bucureştiul a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ din sud-estul Europei, Domnitorul Ţării Româneşti fiind un călăuzitor stăruitor al culturii şi al educaţiei.
Sfântul Constantin Brâncoveanu rămâne în conştiinţa Bisericii şi a poporului ca un ctitor de mănăstiri şi de biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi. Sunt emblematice Mănăstirea Hurezi (cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală din Ţara Românească) şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din Ţara Făgăraşului. Dintre biserici, menţionăm Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti (sfinţită la 29 iunie 1707 de patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului), unde, mai târziu, în anul 1720, au fost aşezate osemintele ctitorului, prin grija soţiei sale, Doamna Maria.
Dincolo de toate realizările sale remarcabile în plan politic, cultural, educaţional şi social, Sfântul Constantin Brâncoveanu ilustrează condiţia martirului, care-şi asumă vocaţia de a-L mărturisi pe Hristos cu preţul vieţii sale şi a propriilor săi fii. La 15 august 1714, când creştinii sărbătoreau praznicul Adormirii Maicii Domnului, domnitorul, împlinind 60 de ani, împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu au fost decapitaţi în faţa sultanului Ahmed al III-lea şi a unei asistenţe numeroase de demnitari şi de oficiali otomani şi europeni, la Constantinopol.
Anton Maria Del Chiaro, martor ocular, în lucrarea Revoluţiile Valahiei, Veneţia, 1718, a scris următoarele: „Când Brâncoveanu văzu că se apropie gealatul cu sabia în mână, făcu o scurtă rugăciune şi se adresă fiilor săi cu următoarele cuvinte: Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume. Cel puţin, să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru (Anton Maria Del Chiaro, Revoluţiile Valahiei, Editura Basilica, Bucureşti, 2012, p. 139).
Pentru moartea sa martirică, pentru pilda sa de statornicie întru dreapta credinţă, acest ctitor de cultură şi sprijinitor generos al întregului Răsărit Ortodox a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 20 iunie 1992, fiind prăznuit în fiecare an în data de 16 august.
Având încredere că referatele şi dezbaterile din cadrul Simpozionului Naţional Constantin Brâncoveanu şi contribuţia lui la sporirea patrimoniului cultural, educaţional, spiritual şi social-filantropic al Ţării Româneşti în contextul european al veacului al XVIII-lea vor contribui la actualizarea modelului său de iubire jertfelnică şi statornică a Bisericii şi a neamului românesc în contextul contemporan, marcat azi de secularizare şi de relativizare a valorilor naţionale, binecuvântăm pe organizatori şi pe participanţii la acest simpozion.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cuvânt rostit la deschiderea Simpozionului Naţional Constantin Brâncoveanu şi contribuţia lui la sporirea patrimoniului cultural, educaţional, spiritual şi social-filantropic al Ţării Româneşti, în contextul european al veacului al XVIII-lea, Bucureşti, Palatul Patriarhiei, 22 mai 2014.