Sfântul Duh călăuzeşte întreaga noastră viaţă pământească
Sfântul Duh ne naşte ca fii ai lui Dumnezeu prin Taina Botezului, ne întăreşte în credinţă prin Taina Mirungerii, ne spală de întinăciunea păcatului prin Taina Pocăinţei, ne mângâie şi ne ajută să purtăm suferinţele şi greutăţile prin Taina Sfântului Maslu, ne dă părinţi sufleteşti prin Taina Preoţiei, sfinţeşte bucuriile căsniciei prin Taina Nunţii şi, în final, ne uneşte cu Mântuitorul Hristos prin Taina Euharistiei.
Iată-ne în lumina duhovnicească a praznicului Rusaliilor! Bucurie, emoţie sfântă şi belşug de har ne copleşesc în chip fericit viaţa, căci Duhul Sfânt a venit să întemeieze Biserica în chip văzut, ca adunare a omenirii ce crede în Dumnezeu Fiul. Ce face oare Duhul Sfânt în lume şi-n Biserică? Ne învaţă dumnezeieştii Părinţi că adună neamurile în unitatea credinţei, strângând diversitatea la unitate în interiorul existenţei noastre biologice, inaugurând viaţa veşnică. Cincizecimea deschide vistieria vieţii noi şi eterne, dovedind că Duhul Sfânt are rolul de a conferi darurile mântuirii şi de a ne ajuta la însuşirea lor în mod real şi activ. Prin Duhul Sfânt, Hristos rămâne cu noi până la sfârşitul veacului. Dar nu numai atât: toată viaţa de pe pământ se însufleţeşte prin Duhul Sfânt. Tot ce înseamnă viaţă reprezintă lucrarea Duhului Celui Preasfânt. Însă, mai cu seamă, Duhul Sfânt Îl modelează pe Hristos în sufletele noastre, căci înainte El Se găsea vizavi, însă după Rusalii devine interior nouă, coborând în taina fiinţei umane. Ca atare, omul duhovnicesc se zideşte tot prin lucrarea Duhului Sfânt. De aceea, în Ortodoxie orice slujbă debutează cu rostirea rugăciunii „Împărate ceresc…“, care cuprinde o adevărată teologie despre Persoana şi rolul Duhului Sfânt în Biserică şi în lume. Pe Duhul Sfânt Îl numim „Împărate ceresc“, deoarece aşa cum Mântuitorul este numit „Împăratul cerurilor“, şi Duhului Sfânt Îi spunem astfel, pe temeiul însuşirilor Lui comune cu celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi. Mai este numit „Mângâietorul“ şi „Duhul Adevărului“, cum o face Însuşi Mântuitorul în cuvântarea de despărţire adresată Apostolilor Săi (Ioan 15, 26). Este „Mângâietor“ deoarece El a luat locul Mântuitorului, Care S-a înălţat la cer, spre a rămâne până-n veac cu cei ce vor crede în El. Îi spunem „Duhul Adevărului“, fiindcă El mărturiseşte despre dumnezeirea Fiului. În rugăciunea amintită, atotprezenţa Duhului Sfânt se arată prin cuvintele „Care pretutindeni eşti“, după care I se precizează o altă însuşire personală: „şi toate le împlineşti“, ceea ce înseamnă că Duhul Sfânt a fost trimis în lume de Mântuitorul spre a împlini lucrarea de mântuire a neamului omenesc, prin misiunea Sa sfinţind umanitatea şi întreaga creaţie.
Aşadar, Duhul Sfânt Îl uneşte pe Hristos cu oamenii sau pe oameni cu Hristos. Altfel spus, nimeni nu poate ajunge hristofor fără a deveni întâi pnevmatofor, adică purtător de Duh. Această relaţie dintre Hristos şi Duhul Sfânt o exprimă în chip cu totul deosebit Sfântul Simeon Noul Teolog prin imaginea soarelui ce-şi oglindeşte razele într-un potir cu vin: „degustarea aduce credinciosului sănătatea şi mântuirea. Prezenţa Soarelui produce o trezire în sufletul credinciosului. Hristos-Soarele Se reflectă în sufletul păcătosului, care gustă fericirea nespusă a iertării şi care se uneşte cu Hristos prin Duhul Sfânt-vinul de viaţă dătător. Soarele se oglindeşte în vin, iar vinul pătrunde în întregime pe cel care bea şi care, îndrăgostit de lumina soarelui, devine «prietenul Soarelui» şi Fiul iubit al Vinului“. Odată cu Sfinţii Părinţi, mărturisim că Duhul plămădeşte şi sporeşte viaţa cea dumnezeiască în Biserică, crescând Biserica însăşi. Prezenţa lui Hristos, prin Duhul Sfânt, în Biserică, până la sfârşitul veacurilor, i-a făcut pe unii teologi să vorbească despre o „Cincizecime continuă în Biserică“. Lucrarea Sfântului Duh în lume nu-I aparţine exclusiv, căci orice lucrare în lume este opera întregii Sfintei Treimi, dar fiecare ipostas o săvârşeşte într-un mod propriu: porneşte de la Tatăl, se realizează prin Fiul şi se desăvârşeşte prin Duhul Sfânt. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne lămureşte în acest sens: „Tatăl binevoieşte, al doilea (Fiul) lucrează El Însuşi, iar Duhul Sfânt întregeşte fiinţial bunăvoinţa Tatălui cu privire la toate şi lucrarea Fiului, ca să fie prin toate şi în toate unul Dumnezeu în Treime“.
Teologul rus Paul Evdochimov a surprins foarte frumos rolul prezenţei şi lucrării Sfântului Duh în creaţie, amintind despre cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi ca fiind Duhul frumuseţii. Lucrarea Sa, ca Duh al frumuseţii, reprezintă o poezie fără cuvinte. Evanghelia Duhului Sfânt este una vizuală, contemplativă. Când Se descoperă, este „degetul lui Dumnezeu“ care zugrăveşte icoana Fiinţei cu Lumina necreată. Astfel, lumina harului Sfântului Duh călăuzeşte întreaga noastră viaţă pământească.