Sfântul Grigorie Palama, fiu al dumnezeieştii şi neînseratei lumini

Anul 2022 în Patriarhia Română este dedicat „rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”. Unul dintre cei mai importanţi trăitori şi teologhisitori ai rugăciunii este Sfântul Grigorie Palama, pe care-l cinstim în mod special anul acesta alături de Sfinţii Simeon Noul Teolog şi Paisie de la Neamţ.

În acest context, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou de anul acesta vor fi aduse Catedrala Patriarhală din Mitropolia de Veria (Grecia) sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama.

Având această bucurie duhovnicească de a ne întâlni la Bucureşti cu Sfântul Grigorie Palama, este necesar să descoperim importanţa teologică a acestui isihast traitor al rugăciunii inimii.

În cuvântul-înainte la Calendarul creştin-ortodox 2022, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ne învață: „Sfântul Grigorie Palama a fost teologul luminii dumnezeieşti”, arătând de asemenea importanţa lui pentru isihasm: „El a sintetizat învăţăturile scripturistice şi patristice, privind vederea luminii necreate, ca o mărturie durabilă pentru veacurile următoare şi a definit isihasmul ca fiind o învăţătură fundamentală a Bisericii Ortodoxe”.

Din acelaşi text aflăm că Sfântul Grigorie Palama a fost membru al unei vechi familii senatoriale din Constantinopol. A intrat în monahism în anul 1316 la Muntele Athos, unde a fost călugăr la mănăstirile Vatoped şi Marea Lavră. O perioadă s-a nevoit şi la Schitul Glossia, unde a fost „în ascultare duhovnicească a unor pusnici care aveau darul sfânt al rugăciunii neîncetate”. El a apărat şi fundamentat teologic trăirea isihastă a monahilor răsăriteni, reuşind să-i combată cu succes pe opozanţii acestui mod de vieţuire duhovnicească. Din 1347 a devenit Arhiepiscop al Tesalonicului până la mutarea sa la viaţa veşnică în anul 1359. Este canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 1368.

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 14 noiembrie şi în a doua duminică din Postul Mare, când Sinaxarul din Triod îl numeşte „fiu al dumnezeieştii şi neînseratei lumini, cu adevărat om al lui Dumnezeu şi minunat slujitor al lui Dumnezeu”. Din imnografia Triodului dedicată cinstirii lui aflăm că a fost „plin de înţelepciunea cea bună” şi a strălucit ca „lumină în lume, izvorând dogmele Ortodoxiei”.

Întâlnirea cu un sfânt fundamental pentru învăţătura ortodoxă şi mai ales pentru trăirea isihastă este un privilegiu de a descoperi profunzimea duhovnicească a rugăciunii neîncetate la care suntem chemaţi cu toţii prin rostirea rugăciunii inimi.