Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtător de biruință și dărâmător de idoli

Pierzând legătura cu adevăratul Dumnezeu, care aduce sufletului lumină, pace și bucurie, omul și-a făurit propriii dumnezei, ­închinându-se și slujind chipurilor plăsmuite de mintea sa, care de multe ori sunt chipul propriilor sale patimi. Uitând pe ­Dumnezeul cel Unic, Care-l plăsmuise după chipul bunătății și sfințeniei Sale, acesta a pierdut Duhul cel Sfânt, de viață dătător, care învață, ­luminează, ajută și întărește firea noastră, spre a-și împlini calea asemănării cu Dumnezeu și a ajunge la desăvârșirea lui Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu, făcut om. Creșterea în iubirea și cunoașterea lui Dumnezeu, primirea înfierii, asemănarea cu ­Tatăl ceresc, singurul Atotbun, Atotdrept, Atotsfânt, Atotputernic și Atotmilostiv, reprezintă scopul și drumul omului.

În locul iubirii, bucuriei, păcii, îndelungii-răbdări, bunătății, facerii de bine, înfrânării, blândeții, credinței și curăției (Gal. 5, 22), care-l eliberează pe om de tot răul și-l face fericit, omul a primit robia și tristețea. În loc a se bucura de darul lui Dumnezeu, de fericirea de a-L binecuvânta, omul s-a umplut de ură, răutate, mohoreală, neiertare, nemilostivire, mânie, răzbunare, neînfrânare, necurăție, necredință și deznădejde, toate acestea împreună formând o cultură a păcatului și civilizația idolatră. Cultul zeilor-idoli era obișnuit la popoarele antice și nu de puține ori impus chiar cu forța de unii dintre conducătorii tirani ai popoarelor. Cei mici și cei mari cinsteau idoli, le aduceau jertfe sângeroase și alte prinoase. Aducând jertfe idolilor, oamenii în întunecarea lor așteptau pace, bogăție și bunăstare de la zei și idolii lor, astfel înmulțind păcatele de care nu erau conștienți. Închinarea la idoli reprezintă și astăzi iubirea de sine, mândria, mânia, ura, iubirea de bani.

Astfel, credința adevărată și mântuitoare a pătruns în întregul imperiu idolatru, ale cărui bucurii erau sângeroasele jertfe aduse idolilor, nesfârșitele desfrâuri, ridicate uneori la rang de cult, și nu mai puțin sângeroasele lupte de gladiatori. Trei secole, Biserica, prin apostolii, ierarhii, preoții și credincioșii săi, a trăit în mijlocul acestei lumi idolatre, luptând împotriva înșelătoarei lucrări satanice, cu prețul de sânge a milioane de martiri. De la Nero la Domitian, perioada în care au fost martirizați Sfinții Apostoli, inclusiv cei mai mari ai lor, Petru și Pavel, până la Dioclețian, Maximian și Maxențiu, au fost martirizate mulțimi de mucenici.

Între ei strălucesc cu adevărat marii mucenici militari Gheorghe, Purtătorul de Biruință, Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Nestor, Mina, Sava și Andrei Stratilat, Teodor Tiron și Teodor Stratilat, mai devreme, sub împărații Traian și Adrian, Eustatie Plachida. Este o faptă de mirare că ei trăiau sfințenia credinței lui Hristos în interiorul sistemului statal. Un sistem politic și social corupt, tiranic și idolatru.

În această ceată de slăviți mucenici militari, mărturisitori în condițiile amintite, a slujit lui Dumnezeu, a trăit sfințenia lui Hristos, strălucind ca un soare, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. El este cinstit astăzi ca unul dintre cei mai mari sfinți ai creștinătății, soarele mucenicilor, ocrotitorul armatei române, al unor țări și regiuni din lume (Anglia, Aragon, Catalonia, Etiopia, Georgia, Grecia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Palestina, Portugalia, Rusia, Serbia), al multor orașe româneşti (Băilești, Borșa, Botoșani, Giurgiu, Drobeta-Turnu Severin, Hârlău, Sfântul Gheorghe, Tecuci, Timișoara) şi din alte ţări (Barcelona - Spania, Lida - Israel, Beirut - Liban, Londra - Anglia, Rio de Janeiro - Brazilia, Genoa - Italia, Moscova - Rusia etc.), care se bucură de tăria ocrotirii lui. Ocrotitor personal al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, care i-a închinat Voronețul; ocrotitorul multor biserici din Patriarhia Română și întreaga lume, el este și ocrotitorul creștinilor din Orient, care trăiesc minoritari în lumea islamică. Acolo vedem cum din multă evlavie față de mucenic, ei au gravat în piatră, deasupra ușii de intrare în locuința lor, icoana Sfântului Mare Mucenic - Purtător de Biruință, ca mărturisire a apartenenței lor la Hristos și evlaviei față de mucenicul Său.

A văzut mucenicia tatălui său

Slăvitul Mare Mucenic Gheor­ghe s-a născut în Capadocia cea dătătoare de sfinți, într-o familie evlavioasă și înstărită. Prin no­blețea neamului, strămoșii săi au primit nenumărate ranguri și slujbe împărătești, dar inima lor era mereu la Hristos, mereu aprinsă de dragostea Lui. Viața lor strălucea prin virtuți, prin curăție, milă, cinste și dreptate, prin rugăciune și sfințenie. Tatăl său, pe nume Gherontie, a fost general al provinciei Armenia. Copilul Gheorghe a văzut mucenicia tatălui său, refuzul acestuia de a se închina idolilor, lumina care strălucea pe fața lui când era purtat către locul osândei. A văzut prezența îngerilor luminoși care i-au luat sufletul și l-au dus la tronul lui Hristos. Mama sa, Polihronia, nu mai puțin nobilă și vitează, cultă și evlavioasă, a murit de asemenea muceniță, în vremea în care Sfântul Gheorghe se afla în temniță, supus bătăilor și loviturilor.

Mutându-se în Palestina, unde avea multe proprietăți, dar mai mare evlavia pentru Locurile Sfinte, țara unde au trăit Hristos și Maica Domnului, a primit o aleasă educație, urmând cariera militară a tatălui său. Gheorghe a urcat repede treptele ierarhiei militare, ajungând general de vază al imperiului și comandantul gărzii imperiale. Împăratul Dioclețian îl iubea și prețuia. Era impresionant prin statură și cultură, prin prestanță și curaj, prin înțelep­ciune și hotărâre, prin răbdare, vitejie, bunătate și blândețe. Bun cu inferiorii, demn în fața superiorilor, cu dragoste frățească față de cei virtuoşi, el se îngrijea mai mult de omul cel din lăuntrul său.

Cu inima plină de iubire pentru Hristos, cu gândul la viața nemuritoare, Sfântul Mucenic Gheorghe sta în fața împăratului pămânesc cu inima zdrobită și cu ochii în lacrimi, văzând orbirea duhovnicească și hotărârile criminale pe care le lua împotriva creștinilor. Era ofițer tânăr, care strălucea în curăție și feciorie, plin de cinste și bună cuviință, de milă și dreptate, cu inimă vitează, liber față de averi și ranguri, dispus jertfei pentru credință în orice clipă. Toate acestea le datora educației mamei sale și pildei tatălui său. Nimeni în afară de ea nu știa taina inimii lui, taina credinței și a iubirii aprinse față de Hristos. Prea­sfânta Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioară Maria iubea pe tânărul Gheorghe și întreaga sa familie, ocrotindu-i cu rugăciunile ei. Înaintea emiterii celui de-al patrulea decret de persecuție asupra creștinilor, Dioclețian a convocat la Nicomidia ofițerii și demnitarii apropiați. Între ei strălucea Marele Mucenic Gheorghe, care cu multă durere sufletească l-a înfruntat pe împărat, luând apărarea creștinilor persecutați: „Ești și tu creștin? Sunt! Sunt ostaș al Împăratului Hristos. Dau pulberii pământului demnitățile împărătești, rangurile militare, așa cum avuția mea am dăruit-o Bisericii și celor săraci”. Rămas fără glas, Dioclețian l-a condamnat la chinuri și torturi îngrozitoare.

Încarcerat din porunca tiranului, a fost pus cu picioarele în butuci, iar pe piept i-au pus o piatră grea. Bătut, lovit, strivit cu roata, străpuns cu sulițe și cuie, apoi aruncat în groapă cu var nestins. Sfântul Gheorghe s-a făcut priveliște lumii, oamenilor și îngerilor, prin răbdarea și mărturisirea sa. Scrijelit cu unghii de fier, la porunca împăratului, un vrăjitor i-a dat să bea otravă, dar a rămas nevătămat. Mântuitorul îl întărea și vindeca cu harul Său, iar Preacurata Maică se ruga pentru el. Sfântul Gheorghe se ruga neîncetat. Când a înviat un mort, cu rugăciunile sale, mulți au crezut în Hristos.

Mai-marele preoților idolești, plugarul Glicherie, căruia sfântul i-a înviat boul, Valerius, Donatus și Therinus, alți ostași și ofițeri, au crezut în Hristos prin mucenicia și răbdarea sfântului.

Nepoata Sfântului Gheorghe a fost apostol și luminătoare a Georgiei

Împărăteasa Priscila, soția lui Dioclețian, a mărturisit credința în Hristos, primind la botez numele Alexandra, iar apoi a primit martiriul prin tăierea capului. Nora sa, Valeria, a primit de asemenea botezul. Nenumărate sunt minunile, vindecările, arătările și ajutorările Sfântului Gheorghe. Mucenicia sa a durat timp îndelungat, a cutremurat duhov­nicește lumea atunci. Arzând de dragostea lui Hristos, sfântul le-a răbdat pe toate cu ușurință și bucurie, după cum lepădase și bogățiile pământești. Tradiția ne spune că însăși Maica Domnului a fost de față, nevăzut, la chinurile suferite de Sfântul Gheorghe. Cumnatul său, generalul Zabulon, văzând mucenicia sa, a părăsit armata romană, făcându-se pustnic în pustia Iordanului, iar sora și nepoata sa au rămas în slujba Sfântului Mormânt. Maica Domnului a ales-o pe copila Nina, nepoata Sfântului Gheorghe, să fie apostol și luminătoare a Georgiei, țara unde primise sorții spre propovăduirea Evangheliei.

Iubirea jertfelnică a Sfântului Gheorghe şi viaţa sa exemplară au dat rod bogat în istoria Bisericii. Prin harul lui Hristos el l-a ajutat pe marele nostru Ștefan, ca și pe alți voievozi creștini, în luptele împotriva păgânilor. Iubirea lui de Hristos, sfințenia, evla­via și rugăciunea i-au fost cinstite prin sutele de biserici construite în cinstea sa, în care se laudă Dumnezeu neîncetat. În Sfântul Munte Athos, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este ocrotitor a două mari mănăstiri: Xenofont și Zografu, a fost inițial și ocrotitorul Mănăstirii „Sfântul Pavel”, precum și al multor chilii. El este grabnic ajutător celor nedreptățiți și neajutorați, căci prin sângele vărsat are mare îndrăzneală la Hristos, cerând nouă iertare și mijlocire.