Sfârşitul mitropolitului Gurie al Basarabiei interbelice

Încă din vremea stăpânirii ţariste, ieromonahul Gurie Grosu luptase pentru drepturile religioase ale românilor din Basarabia. Luptase pentru realipirea pământului străbun la Patria-Mamă. După marea unire, basarabenii l-au ales ca mitropolit, Biserica l-a înălţat în treapta de întâistătător al ţinutului dintre Prut şi Nistru, dar politicienii liberali l-au refuzat. În consecinţă, aceştia au fost cei care i-au înscenat o judecată. La sfârşitul anilor â30, justiţia

i-a dat dreptate. Urma să fie repus în drepturi, după cum Sfântul Sinod o cerea, dar tulburările interne din 1938-1940 i-au luat această şansă mitropolitului. După eliberarea Basarabiei în iulie 1940, mitropolitul credea în reîntoarcerea pe scaunul arhieresc al Chişinăului. A insistat la autorităţi. Acestea nu au răspuns, deoarece aveau în vedere chiar desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei. La 4 august 1941, mitropolitul se adresa autorităţilor printr-o scrisoare deschisă prin care cerea repunerea sa în drepturi şi evanghelizarea ţinutului de peste Nistru. O lună mai târziu, Mareşalul a reacţionat extrem de dur la gestul ierarhului: "Dacă dl Gurie nu se astâmpără, în 24 de ore intră în lagăr. Dacă nu se încadrează în noua noţiune de stat, îl bag în lagăr". În consecinţă, mitropolitul rămânea suspendat în funcţie, iar doi ani mai târziu trecea la cele veşnice.