Sfaturi duhovnicești

Data: 05 Martie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 448-449 (Scrisoarea Sf. Ier. Calinic către soborul Mănăstirii Cernica)

„Fraților și părinților,
Vin cu duhul cercetându-vă, că măcar că m-am depărtat de voi cu trupul, dar cu duhul sunt împreună cu voi. Pentru că vă doresc sporirea cea sufletească și buna petrecere, ca să sporiți în cele duhovnicești fapte: în dragoste, unire, ascultare și întru supunerea către mai-marele vostru și către toți cei în Hristos frați, cum ne-am făgăduit înaintea Sfântului Jertfelnic, la primirea sfântului chip al călugăriei cu umi­lință.
În locul lui Hristos, vă rog, fraților, umblați cu bună rânduială între cei de afară, ca văzând faptele voastre cele bune Să slăvească pe Tatăl vostru Cel ceresc, iar nu să se defaime numele lui Dumnezeu prin voi.
Iată cum veți putea păzi cinstea lui Dumnezeu și a voastră, prin paza poruncilor și a făgă­duințelor călugărești:
- a păzi mai întâi pravila bisericească cu mare luare-aminte și umilință, iar nu cu împrăștieri de gânduri și cu vorbe deșarte. Că dacă Domnul zicea că pentru tot cuvântul deșert vom da seama în ziua Judecății, cu cât mai vârtos cei ce vorbesc în vremea sfintei slujbe?
- a păzi masa de obște;
- a vă păzi de adunări la mâncări, la băuturi, la vorbe deșarte. Căci acestea duc la mare pierzanie pe călugări;
- a nu ieși din mănăstire fără binecuvântare;
- a nu merge în capitală sau prin sate, netrimis de ascultare sau pentru vreo mare nevoie a sa. Călugărul care zăbovește afară din chilie, fără a fi de ascultare, se împute ca peștele scos din apă;
- a nu avea prieteșuguri osebite;
- a nu avea pungă osebită, ca Iuda.
Vă rog, păziți-vă și de cele trei arme ale diavolului, adică acestea: lenevirea, uitarea și ne­cre­dința, prin care satana robește lumea în pierzare.
Așa vă rog, fraților, păziți poruncile lui Dumnezeu ca și El să vă păzească pe voi. Vă rog, ru­gați-vă lui Dumnezeu și pentru mine ca să-mi ierte toate păcatele și să mă păzească de văzuții și nevăzuții vrăjmași, să mă întărească în lupta pe care mi-a pus-o înainte și ca să am bun sfârșit creștinesc.
Iar pentru că vă veți osteni întru rugăciune, atât pentru voi, cât și pentru cei împreună cu mine, frații voștri cei duhovnicești, și ei din osteneala lor vor trimite vouă ajutor trupului, ca să nu slăbiți întru rugăciune și să nu-i aveți despărțiți de această sfântă adunare; că și noi încă nu vă uităm în sfintele rugăciuni. Iar dacă vreunii din voi nu voiesc a ne pomeni, fie-le lor asemenea. Însă nu cred că se va afla vreun necredincios ca să uite dragostea noastră cu care v-am iubit și vă iubim.
De veți petrece întru poruncile lui Iisus Hristos și El va fi cu voi împreună. Că El a zis: cel ce mă iubește pe Mine, poruncile Mele le păzește, și Eu îl voi iubi pe el și Mă voi arăta lui (Ioan 14, 21).
Așa vă rog, iubiții mei frați și fii, păziți rânduielile care v-am așezat, după Canoanele Sfinților Părinți, pe care și eu le-am păzit, după cum m-ați văzut, fiind între voi.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)