Sfaturi practice în Biserică: Semnificaţia săptămânii Fiului risipitor

Pericopa evanghelică a Fiului risipitor atrage atenţia, pe de o parte, asupra înstrăinării de Dumnezeu, a risipirii de către oameni a darurilor primite de la Dumnezeu, iar pe de altă parte, asupra aducerii aminte şi a reîntoarcerii cu credinţă la Părintele Ceresc, primind din partea Acestuia reaşezarea în demnitatea de fii ai Săi iubiţi.

Pocăinţa şi reîntoarcerea, atât de necesare pentru reaşezarea noastră în demnitatea pierdută de fii ai lui Dumnezeu, ne sunt oferite şi îmbiate de către Biserică în Sfânta Taină a Spovedaniei. Pentru a dobândi însă iertarea, este necesară din partea noastră schimbarea minţii, adică a modului de gândire şi de vieţuire. Această schimbare a minţii nu este altceva decât o modificare pozitivă în structura intimă a existenţei noastre. Acesta este sensul unei pocăinţe sincere şi numai o astfel de pocăinţă ne poate prilejui iertarea. Perioada liturgică a Triodului, pe care tocmai am început-o cu o duminică în urmă, are ca tematică centrală a slujbelor ce o alcătuiesc tocmai pocăinţa, adică calea întoarcerii noastre la Dumnezeu. Întreaga perioadă liturgică a Triodului caută să ne prilejuiască nouă, creştinilor, această stare a pocăinţei, care ne poate reaşeza în demnitatea pierdută de fii ai lui Dumnezeu. Sinaxarul Duminicii Fiului risipitor vine să ne lămurească şi mai bine asupra sensului aşezării acestei teme a căinţei înaintea începutului propriu-zis al perioadei Postului Mare. Din conţinutul textului Sinaxarului rezultă că această duminică a fost aşezată de către Sfinţii Părinţi pentru ca păcătoşii să nu cadă în deznădejde, văzând starea lor căzută, ci să dobândească curaj, îndemnându-i să facă pocăinţa fiului risipitor. În acest sens, Condacul Duminicii arată: "De la părintească slava Sa, depărtându-mă neînţelepţeşte, în răutăţi am risipit bogăţia ce mi-ai dat. Pentru aceasta glasul desfrânatei aduc Ţie: Greşit-am înaintea Ta, Părinte îndurate. Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, şi mă fă ca unul din slujitorii Tăi" (Condacul, Triod). O particularitate a slujbei acestei duminici o reprezintă cântarea la slujba Utreniei a nostalgicului Psalm 136: "La râul Vavilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion… Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?" Acesta este de fapt psalmul înstrăinării omului de Dumnezeu, care, realizând acest lucru, "devine om din nou: ca unul ce nu poate fi satisfăcut pe deplin niciodată, de nimic din această lume decăzută" (Alexandre Schmemann, Postul cel Mare). Rânduiala postirii în săptămâna ce urmează acestei duminici este una obişnuită, adică este post în zilele de miercuri şi vineri, iar în celelalte zile este dezlegare la toate. În sâmbăta acestei săptămâni are loc pomenirea generală a celor adormiţi, denumită şi "sâmbăta moşilor de iarnă", adică a tuturor celor din veac adormiţi în dreapta credinţă ortodoxă. Atenţia acestei săptămâni este canalizată, aşadar, mai mult către cele duhovniceşti, îndemnându-i pe creştini la înveşmântarea lor în haina pocăinţei, pentru un început bun şi cu folos al Postului celui Mare.