Sfințirea apei în Vinerea Luminată pe Dealul Patriarhiei

În Vinerea Luminată, 17 aprilie, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Baldachinul Sfinților din proximitatea Catedralei Patriarhale din București, înconjurat de un sobor de slujitori ai lăcașului istoric. De asemenea, acesta a oficiat și Sfințirea mică a apei, după rânduiala specială din Săptămâna Luminată.

Conform sinaxarului, în Vinerea Luminată „se prăznuiește sfințirea bisericii Preasfintei Stăpânei noastre și Maici a lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viață purtător. Și se mai face și pomenirea minunilor celor mai presus de fire, care s‑au săvârșit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt lăcaș”, motiv pentru care, în toate bisericile ortodoxe, se oficiază și Sfințirea mică a apei după rânduiala specială din Săptămâna Luminată.

La Baldachinul Sfinților de pe Dealul Patriarhiei, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, înconjurat de un sobor de slujitori ai Catedralei Patriarhale.

După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat originea istorică a sărbătorii Izvorului Tămăduirii: „Sărbătoarea de astăzi ne poartă pașii, cu mintea și cu inima, în cetatea Constantinopolului de la jumătatea secolului al V‑lea. Tradiția ne povestește despre soldatul Leon, viitorul împărat al Bizanțului Leon cel Mare, care întâlnește un orb însetat într‑o pădure de lângă Poarta de Aur a Constantinopolului. Căutând apă pentru acel neputincios, Leon aude glasul Maicii Domnului care îl îndrumă către un izvor tainic. Tânărul a găsit izvorul, din care i‑a dat orbului apă să bea; același glas l‑a îndemnat pe soldatul Leon să‑i stropească ochii orbului cu apă și îndată orbul și‑a recăpătat vederea. Această minune nu s‑a oprit doar la vindecarea ochilor trupești ai unui sărman, ci glasul Maicii Domnului i‑a spus tânărului Leon că după puțin timp el va ajunge împărat, ceea ce s‑a și întâmplat în anul 457; în locul lui Marcian, acest soldat avea să ajungă împărat al Bizanțului. Iar în semn de recunoștință, împăratul Leon cel Mare a așezat acolo temelia unei mănăstiri ce avea să devină inima tămăduirilor Bizanțului - Mănăstirea Balîkli. În această mănăstire, de‑a lungul timpului, s‑au vindecat mai mulți împărați, patriarhi, monahi și simpli credincioși, prin milostivirea Domnului Hristos și a Maicii Domnului, fiind până astăzi unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Constantinopol”.

Dincolo de evenimentul istoric petrecut în Constantinopol, Preasfinția Sa a aprofundat înțelesurile duhovnicești ale sărbătorii.

„Cum poate o făptură creată, Fecioara Maria, să primească numele de «Izvor», atribut ce pare să aparțină doar lui Dumnezeu Creatorul, Izvorul Vieții? Răspunsul se află în explicarea tainei negrăite a Întrupării Domnului Hristos de către Teologia patristică. Fecioara Maria este izvorul primitor al Vieții pentru că L‑a purtat în pântece pe Hristos, Izvorul vieții și al tuturor binefacerilor. Astfel, Fiul Mariei fiind «Viața» prin excelență, o transformă pe Maica Sa într‑un izvor nesecat de har. În acest sens, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae explică faptul că Maica Domnului este puntea de sfințenie, este spațiul de comuniune prin care Viața dumnezeiască devine accesibilă și împărtășibilă umanității. Ea nu este un izvor de sine stătător, nu este un izvor care țâșnește din sine, ci unul al cărui preaplin se naște din unirea cu dumnezeirea Fiului său; ea este «umanitatea deschisă total spre Dumnezeu», prin care susurul harului se revarsă peste toți cei care însetează după veșnicie. Imnografia Bisericii o numește pe Maica Domnului deopotrivă «izvor primitor», pentru că a primit pe Dumnezeu Cuvântul, și «izvor purtător de viață», pentru că L‑a purtat pe Hristos, Domnul Vieții. Denumirea de «Izvor al Tămăduirii» nu trebuie limitată doar la vindecarea somatică, trupească, la alinarea suferințelor exterioare. Așa cum ne învață teologul Jean‑Claude Larchet, urmând linia Sfinților Părinți, boala, suferința și chiar moartea au, de cele mai multe ori, rădăcini duhovnicești, sufletești. Ele sunt semne ale fragilității noastre după căderea în păcat. De aceea, vindecarea pe care o dăruiește Maica Domnului vizează persoana umană în integritatea ei, trup și suflet. Ea nu caută doar să ridice bolnavul din patul suferinței fizice, ci să vindece mai ales «paralizia» sufletului și «orbirea» minții. Tradiția a păstrat pentru această zi numele de «Izvorul dătător de Viață» tocmai pentru a arăta că Maica Domnului nu ne dă doar un remediu pentru trup, ci ne dăruiește viața însăși, izvorâtă din Fiul ei”, a spus Episcopul‑vicar patriarhal.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat slujba Aghesmei mici. A fost sfințită apa din șase vase a câte 500 de litri fiecare, din care credincioșii prezenți au putut să ia agheasmă.

Răspunsurile la strană au fost date de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.