Simbolistica melcului de la Mănăstirea Antim
Geografia duhovnicească a Mănăstirii Antim are mai multe componente, unele descoperite sau îmbogățite de membrii Rugului Aprins prezenți deja acolo în anii ’40 ai secolului trecut. Între acestea, se profilează melcul prezent deopotrivă în blazonul fondatorului, dar și sculptat discret deasupra ușii de la intrarea în biserica mănăstirii.
Continuăm astfel articolul început acum o săptămână prin a detalia semnificațiile mirabile atribuite acestui simbol prezent la Mănăstirea Antim. Doi au fost participanții la viitoarele întâlniri ale Rugului Aprins care au scris câteva gânduri excepționale despre melcul lui Antim Ivireanul: părintele și profesorul Andrei Scrima și confratele său, profesorul Virgil Cândea.
Observăm deocamdată că Sfântul Antim Ivireanul și-a desenat singur propria-i stemă. Aceasta poate fi regăsită în scrierea Aşezământul Mănăstirii Tuturor Sfinţilor şi este reprodusă apoi în piatră, sculptată - conform tradiţiei mănăstirii, chiar de mâna ctitorului - deasupra intrării în biserică.
Și emblema Mitropolitului Antim are în centru un melc care urcă spre o stea cu şase raze pe calea trasată de lumina acesteia. Mai sus, pe blazonul ierarhului, vom surprinde steaua plasată chiar între coarnele melcului și se poate vedea o pălărie de cardinal legată cu un şnur ca şi cum ar exista riscul de a fi luată de vânt. Şnurul îmbrăţişează de sus, protector, întreaga compoziţie, care mai cuprinde însemnele puterii mitropolitului: tot pe verticala mediană descrisă de stea şi pălărie, între acestea, o mitră de mitropolit, fiind flancată stânga-dreapta de o cârjă episcopală şi de un toiag ecleziastic. Iniţialele posesorului sunt inserate printre „valurile” şnurului: A[ntim] I[vireanul] M[itropolitul] U[ngrovlahiei]...
La acest blazon, Antim Ivireanul avea să compună patru versuri: „Toată suflarea, zice proorocul,/ Cânte pre Domnul peste tot locul./ Şi melciul încă coarne înalţă,/Ca să-l lăudăm, pre toţi ne-nvaţă.”
În urma descoperirii acestor însemne ale lui Antim - care nu era, totuşi, primul, căci, în Ţara Românească, Udrişte Năsturel fusese deschizătorul de drum - profesorul Andrei Scrima, cunoscător în domeniu, se întreabă „nu fără sfială: este oare înscris aici, în acest grafism, ceva din «identitatea» lăuntrică, ascunsă poate, a celui ce a ţinut să se exprime astfel? Ne destăinuie el oare - discret sau chiar criptic, cum se cuvine - ceva din intimitatea spirituală a omului viu care a fost Antim Ivireanul? Ne vom opri în pragul întrebării astfel deschise nu fără a adăuga totuși câteva indicii complementare, împrumutate din tezaurul științei heraldice” (vezi Andrei Scrima, Timpul rugului aprins, Humanitas, 2025, p. 139).
Fără a ignora diversele variante arcane, optăm pentru singura cheie de interpretare acceptabilă, deocamdată, în privinţa Sfântului Antim, anume cea care aparţine creştinismului. Chiar şi aceasta nu este deloc lipsită de taine. Steaua este încă din viziunea profetului Daniel (12, 3) un simbol al Învierii, acolo unde se spune „iar din cei drepţi, mulţime, vor fi ca stelele în vecii vecilor”. Versetele din Numerii (24, 17) Îl vestesc pe Mesia comparat cu o stea şi anticipat astfel: „o stea va răsări din Iacob, un Om Se va ridica din Israel” - motiv în plus pentru reprezentări simbolice de această natură. Steaua lui Antim are şase colţuri însă, fapt rămas deocamdată enigmatic.
Părintele profesor Andrei Scrima identifică posibile surse germane pentru blazonul lui Antim, amintind totodată de pălăriile ecleziastice existente deja în armoariile ierarhilor catolici încă din secolul al XIII-lea. Şi continuă cu o frază care cere multă atenţie (pp. 144-145): „Interesul vădit al Mitropolitului Ungrovlahiei faţă de heraldica occidentală, chiar şi sub aspectul ei ecleziastic, merită, credem, cel puţin o menţiune, dacă nu o investigaţie adâncită a eventualelor repere”.
Poate că cercetări viitoare vor identifica şi alte surse de inspiraţie, chiar dacă nu există semne să se fi îndepărtat vreodată de duhul ortodox. Dimpotrivă, există cercetători care susţin că intenţionat Antim ar fi fost trimis episcop de Râmnic pentru a descuraja influenţele catolice existente în zonă. Mai mult, lupta sa alături de Brâncoveanu pentru răspândirea literaturii creştine ortodoxe în Transilvania este bine cunoscută (vezi Geanina Picioruș, Antim Ivireanul, avangarda literară a Paradisului, Teologie pentru azi, București, 2010, pp. 126-141).
Tot părintele profesor A. Scrima subliniază (p. 145): „Puternic situat în «centralitatea» lui, nu doar grafică, apare, aici ca și pe chenarul de deasupra porții, melcul. Desenată în peniță de Antim, cochilia- spirală solicită atenția și, mai mult, o conduce, o «orientează», în toate sensurile cuvântului, spre țel: spre stea. Spirala, viguros - aproape «gros» - trasată, aduce în afară, am mai spus-o, structura absconsă a spațiului interior: centrul (vârful cochiliei-spirală) poate fi descifrat fie ca origine, fie ca loc de împlinire al itinerarului contemplativ. Tradiția răsăriteană - nu numai ea - vorbește despre acest loc ca despre locul inimii. De acolo începe ascensiunea interioară, care consumă mai degrabă decât parcurge «spațiul», pentru a irumpe finalmente în orbele stelare. Ctitorul ivirean alege în consecință steaua net figurată, simbol geometric pentru coniunctio oppositorum: hexagrama tradițională, compusă din două triunghiuri întrepătrunse cu vârfurile țintind «în sus» și «în jos». Comunicare vie și limpede a lumilor în sfârșit deschise una alteia. Drumul cel mai scurt între inimi... trece prin stele.”
Şi academicianul Virgil Cândea a fost incitat de simbolistica emblemei lui Antim şi a versurilor izvorâte din acestea: „Simbol al lumii, melcul sugerează legile şi dificultăţile acesteia. Casa lui, clădită în spirală, arată evoluţia punctului iniţial al creaţiei până la manifestarea plenară. Coarnele care ies şi se ascund sunt simbol al vieţii şi al morţii. Trupul, cu desfăşurarea şi ritmul lui încet, greutatea urcuşului, spaima de atacurile exterioare, prudenţa, cuminţenia, dar totodată tenacitatea, atotbiruitoare, sunt cuprinse în înţelepciunea melcului” (vezi Arhim. Sofian Boghiu, Sfântul Antim Ivireanul şi Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, Bucureşti, Editura Bizantină, 2005, p. 171).
În articolul său intitulat Melcul, raza şi steaua, Virgil Cândea găseşte ademenitoare corespondenţe la Anton Pann, care, inspirat de literatura populară, scrie despre „melcul în coaja lui” şi, mai ales, la Iordache Golescu, cu a sa fabuloasă afirmaţie „Melcul, când îi arde casa, cântă”. Dar cea mai reuşită şi mai apropiată de spiritul iconic antimian hermeneutică a acestei embleme o face Virgil Cândea atunci când se referă la raza care arată calea melcului (p. 171): „Raza (razele) pleacă de la stea. Adevărul este departe de melc. Drumul greu, pentru că urcă şi e lung. Dar melcul are marele avantaj de a-şi vedea ţelul. Pentru că esenţială nu este distanţa de scopul urmărit, ci orientarea faţă de scop. Poţi muri în zăpadă la o sută de metri de cabană dacă eşti cu spatele la ea. Te salvezi chiar la zece kilometri, dacă i-ai văzut lumina şi te îndrepţi cu tenacitate spre ea. În «armele» lui Antim e şi acest mesaj de speranţă: cine vede adevărul şi-l urmează cu disciplină nu are să se teamă de sărăcia mijloacelor. Să-l atingi sau să mori încercând să ajungi la el e la fel de frumos, la fel de eficient”...
Prezențele simbolice înscrise în arhitectura duhovnicească a Mănăstirii Antim sunt menite s-o îmbogățească. Mănăstirea însăși a devenit astfel un loc al inimii pentru viitoarea mișcare cultural-duhovnicească intitulată Rugul Aprins al Maicii Domnului.