Simpozionul naţional interdisciplinar „Credinţă, adevăr, creaţie în închisorile comuniste”

Un articol de: Ziarul Lumina - 26 Noiembrie 2017

Scriitoarea Marilena Istrati, profesoară de limba și literatura română la Liceul „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, a prezentat la colocviul Ziarului Lumina, proiectele realizate pentru liceeni pe tema literaturii închisorilor și a rezis­tenței anticomuniste. Iată câteva fragmente din intervenție:

„Începând din anul 2010, am început să lucrez la un curs opțional «Literatura din închisorile comuniste», alături de profesorul Mihai Floarea din București și profesoara Olimpia Popescu din Iași. Am simțit nevoia să recuperăm literatura interzisă în perioada comunistă, atât poezia închisorilor, cât și mărturiile, jurnalele, memoriile ascunse în pământ, trimise în străinătate pentru a fi salvate, puține apărute în lumea liberă. Această literatură, pe lângă funcția estetică, are și o funcție soteriologică, de salvare prin cuvânt, de rezistență, de mărturisire a valorilor supreme ale ființei.

Din anul 2011 am inițiat un proiect pe aceeași temă, ajuns de patru ani la nivel național, cu participarea a cel puțin 25 de județe din țară, în cadrul căruia s-au desfăşurat la Liceul «Dimitrie Gusti» din Bucureşti șase ediţii ale Simpozionului naţional interdisciplinar «Credinţă, adevăr, creaţie în închisorile comuniste», patru ediții ale Concursului național «Rezistența anticomunistă», realizate în parteneriat cu Liceul Teoretic «Ion Barbu», care este partener principal, cu instituţii naţionale și locale: Arhiepiscopia Bucureștilor, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Fundaţia «Academia Civică», Uniunea Scriitorilor - filiala Bucureşti Proză, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Țăranului Român, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti - Sector 5, Primăria Sector 5.
În cadrul simpozionului s-au derulat, la fiecare ediție, câteva pagini din istoria vie prin evocările emoționante ale foștilor deținuți politici invitați: Măriuca Vulcănescu, Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Simona Popa Gyr, Demosteni Popa, Marcel Petrișor, Aurora Dumitrescu, Demostene Andronescu, Ion Radu, Emil Mihăilescu, Nina Moica, Ion Varlam, Ileana Budimir, Mihaela Ciobotea, fiica lui Mihai Buracu, Ileana și Eugen Toma, Galina Răduleanu, Zoe Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, dr. Dionisie Stoenescu.

În cadrul proiectului, elevii au participat la dezbateri și la lecții interactive de istorie, religie, literatură, realizate la Fortul 13 Jilava, Închisoarea «tăcerii» Râmnicu Sărat, Memorialul Pitești. Elevii care au participat la simpozion și la celelalte activități ale proiectului au aflat despre suferințele îndurate în închisorile comuniste de o întreagă generație aflată la răscruce”.