Simţul pericolului

Să ne închipuim un om care, vrând să traverseze strada, priveşte în stânga şi în dreapta şi apoi, asigurându-se că nu vine nici o maşină, păşeşte senin pe carosabil. Ajuns la mijlocul drumului, o maşină ţâşneşte de după colţ şi se îndreaptă spre el. Instinctiv, omul va evita maşina eschivându-se din calea ei. Până aici nimic deosebit, stranietatea abia acum apare. Eschiva nu poate avea loc decât în două feluri: ori se retrage grăbit întorcându-se pe trotuarul de pe care tocmai plecase, ori iuţeşte pasul continuându-şi drumul în speranţa că maşina va ajunge în dreptul lui după ce el va fi trecut. Aşadar, două posibilităţi: un pas în spate sau un pas înainte. Şi acum începe problema: neurologii spun că, dacă omul e femeie, pasul va fi înapoi, iar dacă omul e bărbat, pasul va fi înainte.

Într-un cuvânt, reacţia instinctivă a sexelor în faţa primejdiei, deşi este aceeaşi, se petrece în direcţii diferite: femeia ocoleşte pericolul retrăgându-se, bărbatul o ocoleşte înaintând. Reacţia aceasta, tocmai pentru că ţine de prelucrarea în fracţiuni de secundă a unei informaţii ce face apelul la acea vigilenţă spontană căreia îi dăm de obicei numele de instinct de conservare, nu este influenţată de tiparul cultural al epocii sau de mesajele subliminale pe care o propagandă subtilă o poate induce în subconştientul oamenilor. E vorba de altceva: de o achiziţie atavică căpătată pe linia filogenetică a speciei umane. Cu alte cuvinte, în faţa primejdiei nu reacţionăm după cum ne îndeamnă cultura pe care am dobândit-o în viaţă, ci după cum ne silesc resorturile inconştiente pe care imboldul supravieţuirii l-a pus în noi. Dacă acum îmi va trece prin minte să prelucrez ideologic această situaţie eminamente biologică, atunci voi proceda astfel: voi spune că deosebirea aceasta e sursa unei discriminări ce naşte nedreptăţi sociale. Modul diferit în care sexele reacţionează în faţa pericolului nu ţine de o pârghie instinctuală, ci de o influenţă culturală. Cu alte cuvinte, dacă femeile fac pasul înapoi este pentru că societatea în care trăiesc, o societate misogină, patriarhală şi centrofalică, le-a inculcat deprinderea defensivei. Ele bat în retragere fiindcă aşa au fost educate să procedeze. Mentalul colectiv le-a viciat comportamentul. Şi atunci, printr-o instrucţie corespunzătoare, femeia poate fi făcută nu numai să păşească înainte, dar chiar să capete elan ofensiv şi cutezanţă războinică. Din păcate, experienţa medicală nu ţine cont de dezideratele ideologice: instinctul e cel care face ca femeile să păşească înapoi, iar bărbaţii să păşească înainte. Un intelectual cu mentalitate de stânga, pentru care omul e o fiinţă ce poate fi îmbunătăţită la nesfârşit, atâta doar să se găsească pârghia raţională prin care poate fi săvârşită îmbunătăţirea, va îmbrăţişa unghiul educativ: prin dresaj psihologic, femeia poate fi făcută să se ferească, sărind în faţă. Un intelectual de dreapta, căruia îi este clar că raţiunea nu poate să schimbe natura umană, va îmbrăţişa unghiul de vedere conservator: oricâtor înrâuriri psihice le va fi supusă femeia, ea nu doar că se va retrage din faţa pericolului, dar chiar va simţi că numai gestul acesta îi defineşte natura intimă.