Slujitor al Luminii
Oricât ne‑ar împresura întunericul și am fi tributari unei lumi care privește adeseori spre prăpastie mai mult decât spre cer, trebuie să căutăm mereu lumina lui Hristos, care luminează tuturor.
Despre lumină se poate vorbi zile, luni și chiar o viață întreagă! O temă atât de prezentă în cotidian, dar atât de puțin receptată la adevărata ei valoare.
Întunericul, însă, pare adeseori captivant, mai ales atunci când înaintea oamenilor se găsesc tot felul de mreje înșelătoare.
Slujitorii Luminii se străduie o viață întreagă să împlinească porunca iubirii și să le spună celorlalți despre Dumnezeu, Care este lumină, viață și comuniune deplină.
Slujitor al Luminii este și părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu.
Cunoscut în mediul bisericesc după o îndelungată activitate ca slujitor al Sfântului Altar, ostenitor în administrație și în ultimii 15 ani coordonator al publicațiilor Lumina ale Patriarhiei Române, părintele Nicolae Dascălu îi îndeamnă pe alții să privească către Lumină.
Ostenește cu acrivie pentru tipărirea zilnică a textelor Luminii, care oferă oamenilor perspectiva apropierii de Lumina lumii, Hristos Domnul. Prin deosebita activitate bisericească și culturală se așază simbolic în prețiosul buchet al celor care răspândesc în societatea contemporană, prin intermediul cuvântului scris sau rostit, raze de lumină care înseninează sufletele amăgite de duhul lumii acesteia.
Cu prilejul unui important popas aniversar m‑am gândit să scriu câteva rânduri sub forma unei epistole de felicitare. Fie că este trimisă prin metodele clasice, folosind căile poștale, fie că este așezată pe pagina de internet ori publicată într‑un cotidian, scrisoarea dorește să aducă lumină și bucurie celui sărbătorit.
Cu un astfel de prilej doresc să scriu întru știință și neuitare câteva aspecte din viața sfinției sale care pot fi reținute de semeni și folosite ca model în lumea eclesială și nu numai.
În primul rând îmi aduc aminte de marea binecuvântare pe care părintele Nicolae Dascălu a primit‑o, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași, chiar la sărbătoarea Sfintei Parascheva. Au trecut de atunci vreo 30 de ani. Rememorez cu bucurie ziua hirotoniei sale și mai ales darul pe care Sfânta Cuvioasă Parascheva l‑a făcut părintelui Dascălu, chemat de mulți ani în slujirea Bisericii într‑o altă postură decât aceea de sacerdot. Fusese ghid, lucrase în administrația bisericească și era pregătit mai ales prin acumularea de cunoștințe serioase, făcându‑se astfel de folos altora.
De când a fost hirotonit slujitor al Sfântului Altar, părintele Dascălu și‑a îmbogățit activitatea. Pe lângă oficierea Liturghiei și a celorlalte rânduieli de cult, a devenit de atunci un neostenit predicator al cuvintelor Domnului, împlinind porunca Mântuitorului de a propovădui Evanghelia la toată făptura, până la marginile pământului...
Apostolii din zorii creștinismului nu aveau la îndemână mijloacele pe care le au apostolii acestor vremuri. Ei străbăteau cu piciorul teritoriile întinse care așteptau cuvântul lui Dumnezeu, fiind uneori primiți, alteori refuzați, ca și astăzi. În contemporaneitate, o predică, un cuvânt, o reflecție, un sfat, ajunge cu rapiditate până la capătul lumii. Cititorii internetului pot fi informați sau învățați și într‑un astfel de mod, iar un cuvânt de învățătură rostit din inimă ar putea constitui, pentru cei de departe, un sprijin în lupta lor pentru dobândirea Împărăției veșnice.
Un alt aspect pe care doresc să‑l amintesc este legat de privilegiul întâlnirii părintelui Nicolae Dascălu cu slujitori ai Bisericii de pe diferite trepte, între care mari ierarhi, preoți, profesori, teologi pe care i‑a ascultat și prețuit, cu unii chiar împrietenindu‑se. Călătoriile de studii, pelerinajele, dar mai ales osteneala în administrația bisericească la Iași și București i‑au facilitat acest lucru. După trecerea timpului, astfel de amintiri rămân, ca și în cazul părintelui Nicolae Dascălu, ori al fiecăruia dintre noi, tezaurizate în taina inimii.
O constantă preocupare a părintelui Nicolae Dascălu, și ea întinsă pe o perioadă îndelungată, este cea a scrierii cuvintelor frumoase și înțelepte. Sacerdotul a devenit în acest răstimp un inspirat condeier. Am afirmat acest lucru și cu prilejul tipăririi cărților sale: Comunicare pentru comuniune: o perspectivă ortodoxă asupra mass‑media (2000), Parabola făcliei aprinse. Comunicarea religioasă în era informațională (2012), The Basilica Press Center: Orthodox Media Ministry in the 3rd Millenium (2014), De la mass‑media clasice spre mediile digitale în misiunea Bisericii (2015), Catalogul mediatic ortodox - ediția 2017, Părintele Toma Chiricuță și Așezământul Sfântului Ciprian (2019), Printre păsări și crini. Cugetări creștine dintr‑un veac grăbit (2022).
Frumusețea cuvintelor părintelui Nicolae Dascălu a fost apreciată de mulți cititori, de cei ai Ziarului Lumina, în paginile căruia au apărut prima dată multe dintre reflecțiile sale, apoi de cei care s‑au bucurat să le citească cuprinse fiind în volumele amintite. Stilul apologetico‑misionar pe care îl are părintele Nicolae este împlinirea poruncii pe care Mântuitorul a dat‑o ucenicilor, de a propovădui Evanghelia la toată făptura (Matei 28, 19‑20). El a înțeles că slovele dăruite celorlalți așază în rama timpului, măcar în parte, frumuseți netrecătoare ale Împărăției cerurilor.
Părintele Nicolae Dascălu a invitat în paginile cotidianului Patriarhiei Române mulți condeieri, nu doar dintre slujitorii Sfântului Altar, ci din întreaga pliromă a Bisericii. Totodată, a promovat teologi, tineri, care și‑au găsit locul în „familia” Ziarului Lumina, oferindu‑le agoniseala experienței și priceperii sale. Supraveghind o astfel de activitate, sfinția sa a devenit împreună-lucrător în Via Domnului cu cei care au scris cuvânt bun celor care privesc către Lumină și caută mereu să fie fii ai Luminii.
Acum, la început de toamnă, când se strâng roadele, când viile și livezile își aduc rodul bogat, îi urăm părintelui Nicolae Dascălu să aibă bucuria găsirii Luminii și regăsirii întru bucuria Domnului.
Să privească mereu la ziua aniversară cu bucuria pe care o au truditorii când adună roadele și le așază în hambare, gândindu‑se la alții mai mult decât se gândesc la ei.