Soţie de marinar

Alegerea serviciului poate influenţa mult divorţul într-o familie. Iar dacă serviciul îi obligă pe soţ şi soţie să stea departe de casă pentru o perioadă mai lungă de timp, simptomele acestuia sunt mult mai evidente. Sfatul preotului în asemenea situaţii este stăpânirea de sine prin conştientizare şi preocupare de misiunea pe care o avem în familie şi la serviciu, pentru că ea duce şi la stăpânirea vieţii intime. Psihologul ne reaminteşte că sentimentele nu dispar odată cu distanţa, ci le luăm cu noi. Sfatul lui este să ţinem vie prezenţa celuilalt.

Numărul divorţurilor a crescut. Problemele de adaptare a copiilor proveniţi din familiile destrămate sunt din ce în ce mai diverse. Iar reabilitarea soţilor s-a transformat într-o luptă epuizantă care lasă sechele. Cu toate acestea, mai sunt familii care luptă pentru fericirea căminului familial, pentru o educaţie morală sănătoasă a copilului şi pentru o viaţă dăruită doar partenerului cu care s-a unit în faţa lui Dumnezeu. "Numai soţie de marinar să nu fii!" Mihaela Gabriela Ciufu este soţie de marinar. În general, oamenii când aud asta spun: "Numai soţie de marinar să nu fii!". Dar doamna Ciufu nu consideră că este aşa greu. Şi-a crescut fiica mai mult singură, având grijă de treburile casei şi de educaţia viitoarei duble licenţiate. Dar spune că niciodată nu s-a gândit să renunţe la soţ pentru un "pământean". "Dacă relaţia se bazează pe dragoste, pe respect şi mai sunt şi amândoi cu frică de Dumnezeu, cred că distanţa nu contează. Există o comunicare între noi, simţim prezenţa celuilalt. Plus că acum putem folosi telefonul mobil sau internetul, dar înainte erau perioade în care nu ştiam nimic unul de altul o lună sau două, şi cu toate acestea nu s-a schimbat cu nimic relaţia dintre noi. Ne iubim, ne respectăm, distanţa nu ne influenţează relaţia", spune doamna Ciufu. Stela Ciobanu, o tânără al cărei soţ pleacă des în deplasare, povesteşte: "Încrederea este foarte importantă într-o relaţie. Relaţia noastră s-a bazat de la început pe încredere, pe dragoste şi pe respect. Cele două săptămâni în care nu suntem împreună nu schimbă cu nimic sentimentele noastre, din contră, le consolidează mai bine, făcându-mă să-l apreciez mai mult pentru că se sacrifică pentru noi, pentru că munceşte pentru a ne fi nouă bine. De aceea îl aştept şi îl iubesc şi mai mult la revenire". Comuniune cu familia prin rugăciune Şi exemplele pot continua. Toţi aceşti luptători pentru o familie unită recunosc că seriozitatea cu care s-a întemeiat familia contează foarte mult. Şi atunci revenim la sfatul preotului: "stăpânirea de sine". Preot de ani buni în Constanţa, pe sub epitrahilul părintelui Enache Drăguşin au trecut multe cupluri de marinari. "De fiecare dată am căutat să îi conştientizez pe soţi de faptul că viaţa de marinar este foarte asemănătoare cu viaţa călugărească în sensul stăpânirii de sine, şi nu doar la ceea ce priveşte raportul dintre soţ şi soţie, ci şi la stăpânirea de sine în care omul este conştient şi preocupat de misiunea pe care o are. Dacă nu este stăpân pe sine, se manifestă nervos şi neplăcut în relaţiile cu colegii săi de muncă şi în felul acesta nici munca nu dă randament, dar şi omul se macină pe sine. De la această stăpânire de sine, de a fi competent şi conştient în demnitatea şi viaţa lui de creştin, decurge şi stăpânirea de sine în ceea ce priveşte viaţa intimă. Omul care este stăpân pe sine întotdeauna este cu gândul la preocupările familiei, având conştiinţa jertfirii pentru familie", spune părintele amintit. Părintele Drăguşin îndeamnă pe fiecare să se roage: "Bărbaţilor care sunt plecaţi pe vapor şi nu au duminica unde să se ducă la biserică sau chiar dacă sunt debarcaţi prin anumite porturi unde nu sunt biserici ortodoxe le-am spus că acolo unde se află să insiste în rugăciune, având conştiinţa că soţiile lor acasă sunt la Liturghie. Şi astfel se face această comuniune de rugăciune şi de tensiune sufletească în care se află împreună, comunicând pe aceeaşi lungime de undă. Şi sigur că aşa se menţin şi încrederea, şi buna armonie în familie". De aceeaşi părere este şi Mihaela Gabriela Ciufu, care spune că are încredere în Dumnezeu: "Mergem la biserică regulat, ne rugăm, când vine soţul acasă merge şi el. Pe vapor se străduieşte în fiecare miercuri şi vineri să postească. Cred că toată puterea vine de la Dumnezeu, "Dai voinţă, iei putere"." "Întotdeauna le-am recomandat, spune părintele Enache Drăguşin, ca înainte de a pleca să se spovedească şi să se împărtăşească, având conştiinţa că merg întăriţi fiind de prezenţa Mântuitorului în Taina Sfintei Împărtăşanii şi călăuziţi de Acesta, comparativ cu faptul că bunicii şi străbunicii noştri când plecau pe front se spovedeau şi se împărtăşeau." Iluzia banului Din punct de vedere psihologic, distanţa de familie nu poate avea urmări atât timp cât "sentimentele nu se estompează odată cu trecerea Oceanului, ci le luăm cu noi. Distanţele geografice probează cât sunt de solide sentimentele. Deci, până la urmă a fi vie prezenţa celuilalt, nu neapărat în sensul fizic, cred că este condiţia de bază. Dar contează foarte mult cât de serios s-a întemeiat familia", susţine psihologul lect. univ. dr. Mihaela Sahlean, de la Clinica Medlife din Bucureşti. Un rol negativ în creşterea distanţei dintre soţi îl are şi bunăstarea socială. Din dorinţa de a acumula cât mai mult, soţii pun pe primul plan serviciul, alegând cu uşurinţă un loc de muncă la distanţă în dauna unuia aproape de căminul conjugal. "Din practica terapeutică - mai spune psihologul - am observat că oameni cu aşteptări diferite ajung să aibă disensiuni, şi ei cred că de cele mai multe ori apar din cauza banilor. Dar banii, de multe ori, reprezintă un pretext. Pe de altă parte, iluzia banului este una dintre cele mai cumplite, pentru că după ce sacrifici foarte mult în viaţă ca să ajungi să ai bani, ca să îţi fie bine, uiţi cum e să fii fericit, să fii alături de familie şi te transformi într-un tonomat care nu îşi mai găseşte nici fericirea, nici liniştea, nici împăcarea cu sine, nici cu Dumnezeu, nu mai găseşti nimic. Iluzia banului este una dintre cele mai dure, pentru că nu banul dă siguranţă. Aceştia transformă banul din mijloc în scop în sine, dar majoritatea ajung la această concluzie foarte târziu. Din oameni liberi ajung captivi în propriul sistem de gândire. Câştigând îţi doreşti mai mult, mai mult şi mai mult. Până la urmă, existenţa are o durată determinată, iar diferenţa este exact calitatea lemnului sicriului, pentru că nimic din cele adunate nu se ia dincolo." Lipsa părintelui în educaţia copilului Chiar dacă fizic unul dintre părinţi lipseşte, celălalt părinte are datoria inclusiv morală de a-l aduce tot timpul în discuţie, de a da exemple pozitive din viaţa celuilalt, de a le face copiilor simţită prezenţa. "Nu trebuie să aibă o atitudine ca şi cum celălalt nu există. Celălalt există permanent, la fiecare masă, la fiecare discuţie, la fiecare plimbare în parc. Copilul trebuie hrănit cu acest sentiment de siguranţă. Copiii au nevoie de securizare afectivă", susţine psihologul clinician Mihaela Sahlean. Serviciul, astăzi, nu mai este privit sexist, adică nu pleacă doar bărbaţii, "sunt din păcate multe situaţii, unele dintre ele chiar dramatice, când şi soţiile pleacă. Şi în momentul în care pleacă femeile, vulnerabilizarea familiei este chiar mai mare, pentru că prin tradiţie mama are un impact mai profund asupra educaţiei copilului. Implicare au ambii părinţi, dar mama are un impact mai mare, cel puţin în primii ani de viaţă", mai spune psihologul Sahlean. Părintele marinarilor, pr. Enache Drăguşin, ştie din lunga sa experienţă duhovnicească că se simte lipsa tatălui din casă. "Le-am spus familiilor: copiii trebuie să aibă conştiinţa că tata e la o datorie de onoare, la o datorie de jertfă pentru ţară, pentru că are serviciul şi misiunea lui acolo, dar este şi la o datorie de jertfă şi de misiune faţă de familie. Copiii de asemenea trebuie să insiste şi ei în rugăciune pentru părinţii lor şi în felul acesta conştiinţa sacralităţii familiei şi a comuniunii de sentimente în familie îi uneşte şi simt astfel mai uşor lipsa părinţilor", a spus părintele.