Spovedania misionară a unui episcop
„Știți ce reprezintă cardul acesta, gold?” „Nu știu”, am răspuns. „Este emis de Scandinavian Airlines și mi-a fost înmânat după un număr uriaș de kilometri parcurși cu această companie aeriană. Așadar, beneficiez de reduceri pentru toate zborurile lor”, mi-a spus, zâmbind, Părintele Episcop Macarie Drăgoi. După care și-a potrivit mai bine sarsanaua de lână, a netezit-o și s-a sprijinit cu gesturi „casnice” pe conținutul ei voluminos, începând mai apoi să citească dintr-o cărticică de rugăciuni. M-am foit, nițel stingherit, pe scaunul din sala de așteptare a aeroportului groenlandez (ceva minuscul, strâmt și sufocat de lume pestriță), apoi tot vlădica m-a luminat: „Frate Răzvan, fiind călător mai tot timpul, nu am câteodată vreme să-mi fac canonul. De aceea folosesc fiecare minut, în sălile de așteptare, dar chiar și în zborul avionului, să termin ceea ce trebuie să facă orice călugăr, indiferent de ascultarea sa”. La asta, sincer, nu mă gândisem: un episcop care stă mai mult prin camere stinghere de hotel sau cine știe pe unde îl poartă pașii slujirii și care își duce chilia în inimă și în canon, nedesprinzându-se nici o secundă de ascultarea, dar și de bucuria lui - aceea de a se ruga.
Și i-am scanat rapid ființa, din rasă până în desagă. Așadar, poartă asupra sa un card gold, pașaportul, metanierul, cingătoarea, rasa cu o dulamă peste ea, o cruce de lemn pe piept, o traistă enormă (și grea, și diformă) cu pesmeți, cărți și iconițe, plus un mic troler pe patru roți. Și un zâmbet nelipsit, pe față. Acesta este episcopul misionar al Scandinaviei, care aleargă pe uscat, pe apă și prin aer (să-l pomeniți la Liturghie, când auziți această ectenie) după fiecare suflet de român - pierdut pentru credință sau nu, îndrăgostit de Hristos sau doar speriat de propria singurătate, vesel sau trist, măcinat de dor sau de frustrarea depărtărilor reci.
Recent, vlădicăi Macarie i-a apărut la Editura Polirom cartea În misiune pe tărâmul vikingilor: mă̆rturiile unui episcop pelerin, în fapt un jurnal de bord în care a consemnat minuțios întâmplările și trăirile Preasfinției Sale prin negurile nordului, în căutarea mântuirii pentru românii ortodocși de acolo. Din primele pagini reiese talentul narativ de calitate, lucrat cu migală și seriozitate în paginile acestui volum autobiografic. Respectivul talent poate să fi fost forjat, prin comparație și studiu aplicat, atunci când culegea folclor pe văile munților Țibleșului. Sau atunci când se împărtășea de versurile ori proza primului său maestru, Părintele Mitropolit Bartolomeu Anania. Cine știe? În orice caz, scrisul îi este cursiv stilistic, duios pe alocuri, dramatic în alte ocazii, însă rotund în toată structura lui. Și totuși, conținutul este ceea ce impresionează, chiar și pe cei inițiați în lucrarea unui episcop al Bisericii Ortodoxe. Căci ceea ce citim nu are nimic conform cu ceea ce știm despre arhiereii noștri, din țară...
Bunăoară, aflăm cum a ales hramurile pentru nou înființata eparhie a Nordului, a Ortodoxiei boreale. S-a gândit mai întâi la Apostolul românilor, la Sfântul Andrei, dar și la Sfinții Voievozi ai țărilor române: Ștefan cel mare, Constantin Brâncoveanu. Cărora li s-au adăugat cei doi Macarie, asceți de vază ai Sinaxarului. În forma acestui cofraj sfințit trebuia să toarne noul conținut duhovnicesc și uman al eparhiei sale, și a reușit. Apoi aflăm despre o călătorie misionară în insulele Svalbard, acolo unde se află și banca mondială (un buncăr, în toată regula) de semințe; apoi călătorim alături de Preasfințitul în Feroe, insulele pustii și reci, bătute de uraganele Atlanticului de Nord. Dar despre Groenlanda ce să mai zicem? Eu însumi l-am însoțit printre banchize (deși era iulie), într-o barcă pilotată agil de doi eschimoși cu arma pregătită în căutare de foci, printre fiordurile celei mai mari insule a Terrei, acolo unde trăiau trei români ortodocși... S-a dus până la ei, cu Evanghelia în mână, cu surâsul pe față! Un drum istovitor până la orășelul polar Nuuk, făcut pentru doar trei suflete. Repet, trei suflete...
Apoi am aflat de ingenioasa soluție duhovnicească a prezenței (mai bine spus, a absenței) unui preot ortodox în nordul înghețat al Suediei, acolo unde trăiau o mână de români: hirotonirea unuia dintre bărbați (un medic), după ce a fost trimis la facultate la Sibiu de către Preasfințitul Macarie. Dar primul Crăciun la Reykjavik, dar insulele vântoase ale Danemarcei, dar locul unde a trăit Hamlet, la Helsingborg? Poate unui călător învederat, aceste situații îi pot părea interesante - adevărate expediții în locuri insolite, greu accesibile. Pentru Episcopul Macarie însă, om profund atașat de România creștină, de pământul natal, de oamenii calzi ai locului, toate aceste lucruri fac parte din ascultare. Pe care o îndeplinește serios și demn, fără nazuri și dublu limbaj. Este el însuși călător și mângâietor, rostuit și demn.
Un alt capitol este dedicat minunilor pe care le-a trăit printre cețurile (inclusiv sufletești) ale nordului Europei. Maica Domnului, Cuvioasa Parascheva sau Sfântul Pantelimon au fost puși să lucreze, prin rugăciune aprinsă, între românii din Scandinavia, arătând universalitatea duhului răsăritean, stârnit de rugăciunea cu lacrimi. Multe lucruri se pot spune aici, dar cel mai nimerit îndemn ar fi să citiți această carte, deja parte din istoria mântuirii neamului românesc, risipit în lumea largă, ținut laolaltă de păstorii săi aeropurtați...