Stareța Teodosia și Mănăstirea Sfintei Treimi de la Eghina
Cine nu a auzit de Mănăstirea Sfintei Treimi pe care Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina a zidit-o în ultimii ani ai zbuciumatei sale existențe? Către acest loc au alergat de multe ori ucenicii, râvnind la liniștea pe care cei înduhovniciți o dobândesc la un moment dat.
Sfântul Ierarh Nectarie a dorit mult dobândirea unui loc în care să poată sluji Celui Preaînalt. Încă aflându-se la Atena, ca director al Seminarului Rizarion, a găsit în Insula Eghina, altădată locuită de mulți asceți și oameni ai rugăciunii, un loc de liniștire pe care a zidit cu mâinile sale o biserică, închinată Preasfintei Treimi, și mai multe chilii. Împreună cu ucenicele sale devenite monahii a trăit acolo ultimii ani ai vieții. După trecerea din această lume, Sfântul Nectarie a purtat pe mai departe grijă de ctitoria sa. În acești 100 de ani fără unul care au trecut de atunci, mănăstirea a avut zile bune și rele, dar s-a bucurat de ajutorul permanent al marelui ei ctitor.
În această perioadă, la conducerea mănăstirii s-au succedat mai multe starețe, pentru ani mai mulți sau mai puțini de activitate, care întotdeauna au fost ajutate de monahii râvnitoare, iar oamenii din insulă, dar și din întreaga lume creștină, au aflat aici, mai ales după descoperirea moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie, mult ajutor, pace și binecuvântare. În ultima jumătate de veac, în fiecare zi, pelerinii își îndreaptă pașii către acest loc, unde aspectul exterior, dar și lucrarea interioară au sporit permanent în bine, astfel încât lângă biserica ctitorită de Sfântul Nectarie a apărut o adevărată catedrală, zidită prin râvna Mitropolitului Ierotei de Ydra, Spetses şi Eghina, înfrumusețată și aflată în purtarea de grijă a Mitropolitului Efrem și a starețelor și călugărițelor de aici.
Vreme de 15 ani, mănăstirea de la Eghina a fost condusă de o călugăriță înțeleaptă și luptătoare, Teodosia, care și-a închinat o parte a vieții ei acestui loc iubit de Sfântul Nectarie, dar mai ales de Sfânta Treime, care o ocrotește. Monahia Teodosia, din botez Erricheti Guda, s-a născut în anul 1934 în Neohori Etoloakarnania. A urmat studiile medii la Școala Palamită din Mesolonghi, apoi Facultatea de Drept din cadrul Universității Naționale și Capodistriene din Atena, Secția Științe Sociale. Vreme de 30 de ani, în perioada 1955-1985, a lucrat ca înalt funcționar al băncii Ioniki Trapeza. În acest răstimp a făcut parte din frăția misionară Elpis („nădejdea” sau „speranța”), constituită după modelul mai multor astfel de comunități din afara mănăstirilor, dar care duceau viață aproape monahală, aflate în grija unor mari duhovnici ai Greciei.
Ea s-a remarcat prin tăcere și rugăciune, fiind preocupată atât de lucrările de la birou, cât și de cele din frăția misionară, care au pregătit-o pentru a deveni într-o zi călugăriță, mai ales că încă din tinerețe viața ei a fost asemenea unei monahii râvnitoare. La îndemnul mitropolitului din vremea aceea, Ierotheos de Ydra, Spetses şi Eghina, a venit în Mănăstirea Sfântului Nectarie, unde a fost închinoviată în ziua praznicului Schimbarea la Față din anul 1987, când avea puțin peste 50 de ani. Dimpreună cu alte două surori venind odată, mitropolitul locului s-a gândit să le dea celor trei numele Mucenițelor Teodosia, Chiriachi și Paraschievi, care erau sfintele ocrotitoare ale ierarhului ctitor al mănăstirii și care i s-au arătat în vedenie în chilia sa, spunându-și fiecare numele. Sfântul a comandat atunci la Muntele Athos o icoană cu cele trei martire, care se află și acum în biserica centrală a mănăstirii.
Maica Teodosia a primit acest nume și în amintirea unei alte starețe, care avea o voce duioasă și fusese călugărită chiar în ultimii ani ai vieții de către Sfântul Ierarh Nectarie. Călugărită în anul 1999, a urmat diverse ascultări în obștea mănăstirii, deși avea studii superioare și fusese înalt funcționar bancar. A fost secretară a mănăstirii, a lucrat și la arhondaric, iar după trecerea la Domnul a stareței Irina Papaleonardu, maica Teodosia a fost aleasă, prin vot, stareță, în septembrie 2004. S-a remarcat în această perioadă prin lucrarea virtuților în tăcere și rugăciune, prin mare grijă față de această mănăstire, dar și prin lucrări în domenii diferite. A primit în obștea mănăstirii mai multe viețuitoare, a construit câteva clădiri pentru călugărițele care erau tot mai numeroase. În mijlocul acestor clădiri a fost ridicat un paraclis în stil bizantin închinat Maicii Domnului. S-a îngrijit și de pelerini, construind spații noi de primire și cazare, precum și Paraclisul „Sfântul Sava” din Kalimons. S-a ocupat de publicarea lucrărilor Sfântului Nectarie, făcând cunoscute credincioșilor viața și mai multe variante ale slujbei Sfântului, care au fost tipărite în această perioadă. A lucrat cu multă râvnă. A sprijinit câteva mănăstiri și oamenii nevoiași. A fost alături de familii și tineri, a susținut centrele de tineret ale Mitropoliei și s-a îngrijit de Spitalul „Sfântul Dionisie”, din insulă, dar și de alte instituții de binefacere. A dezvoltat spiritul de întrajutorare și iubire care i-a fost inspirat de Sfântul Nectarie.
Ca stareță, a fost iubitoare de slujbe, s-a dedicat rugăciunii și studierii anumitor scrieri, mai ales a celor legate de Sfântul Nectarie. A ieșit rar din mănăstire. Deși a fost invitată în toată lumea ortodoxă, a răspuns doar de câteva ori acestor chemări, însoțind moaștele Sfântului Nectarie, așa cum s-a întâmplat și în timpul vizitei sale în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, împreună cu Mitropolitul insulei, Înaltpreasfințitul Efrem. A arătat o atenție deosebită față de clericii, monahii și credincioșii români, pentru care avea cuvinte de laudă. Am auzit-o adeseori vorbind la superlativ despre dragostea și râvna românilor. Când a poposit la Iași, aducând pentru închinare la hramul Sfintei Parascheva capul Sfântului Ierarh Nectarie, am însoțit-o în vizita pe care a făcut-o împreună cu Mitropolitul Efrem și cu întreaga delegație a Mitropoliei din Eghina la mai multe mănăstiri din Moldova. A fost atentă la întâlnirea cu viața spirituală a acelei zone.
Era o călugăriță pioasă, care s-a închinat cu evlavie la moaștele Sfintei Parascheva și s-a bucurat de cuvinte frumoase despre marii duhovnici de altădată, în special despre părinții Paisie și Cleopa de la Sihăstria. A rămas uimită de frumusețea mănăstirilor, dar și de evlavia călugărilor și, respectiv, a călugărițelor. A avut inimă bună. Deși pe adresa mănăstirii sosea mulțime de cereri pentru a oferi unor centre eparhiale, mănăstiri sau parohii fragmente din moaștele Sfântului Nectarie, s-a arătat binevoitoare și față de unele biserici și mănăstiri din România, oferind cu mult drag și fără vreo pretenție Mănăstirii Radu Vodă (din care ulterior un fragment a fost rânduit spre cinstire și închinare la Catedrala Patriarhală) sau Bisericii „Sfântul Nectarie” din Iași, dar și altor sfinte locașuri, moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, pe care îl cinstea în mod deosebit. Avea darul cuvintelor, fiind ajutată și de studiile de drept pe care le urmase în tinerețe, și era mișcată până la lacrimi când vorbea despre viața sfinților. A avut foarte multe momente de mărturisire filocalică, ce i-au adus bucurie chiar și în clipele de grea suferință prin care a trecut, mai ales către sfârșitul vieții.
A purtat cu bucurie și răbdare jugul vârstei și al bolilor care i-au zdruncinat și înnorat oarecum ultimele zile ale vieții. A preferat să trăiască în tăcere și rugăciune, nădăjduind permanent că Dumnezeu îi va ridica crucea suferinței. În ultima zi a vieții, după ce preotul mănăstirii a împărtășit-o, chiar mitropolitul insulei i-a citit rugăciunea de dezlegare a păcatelor. Nu după mult timp, în câteva ore, și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. A doua zi după trecerea sa la cele veșnice, duminică, 15 decembrie 2019, în biserica cea mare a mănăstirii, Mitropolitul Efrem de Eghina și Mitropolitul Nicolae de Mesoghea și Lavreotiki, împreună cu mulți preoți, obștea mănăstirii, starețe de la alte mănăstiri ale insulei și din alte părți și mulți credincioși, au participat la slujba de prohodire înaintea coborârii trupului ei în mormântul din apropierea locului unde se odihnesc celelalte starețe. Mitropolitul locului, foarte emoționat, a rostit un cuvânt vorbind printre lacrimi de momentele colaborării lor, dar și de lucrarea maicii Teodosia în ogorul Bisericii.
Amintirile despre monahia Teodosia sunt aureolate în sufletul meu de dragostea pe care a avut-o față de Biserica Ortodoxă Română. Am constatat această iubire atât în timpul vizitei pe care a făcut-o la Iași, cât și în momentele când am fost pelerin la Eghina. Cu bucurie a îngăduit să vedem chilia Sfântului Nectarie, unde pelerinii nu au acces de obicei, să ne bucurăm de locul preferat al marelui Ierarh vindecător de boli și făcător de minuni și să fim părtași la dragostea sfântă a unei călugărițe față de România, pe care o considera un loc al Ortodoxiei misionare, o țară frumoasă, iar pe monahii, preoții și credincioșii ei, oamenii lui Dumnezeu și frați preaiubiți.