Statul, banii, funcţionarii

Trăim vremuri interesante. Numai că a trăi vremuri interesante nu este o binecuvântare, ci mai degrabă un blestem. Asistăm la o serie de evenimente care ne arată cât de fragil este echilibrul social şi politic din care s-au format instituţiile statului român post-decembrist. După greva judecătorilor de anul trecut, au urmat manifestaţiile poliţiştilor şi acum totul a culminat cu protestele funcţionarilor din Ministerul de Finanţe.

Cineva ar putea spune că e normal să fie aşa şi oricum sunt şi ei salariaţi şi, ca toţi salariaţii care au pierdut din leafă, se revoltă sindical legitim. Problema nu este faptul că nu au voie să se revolte, ci că ei deservesc tocmai instituţiile care asigură în mod esenţial funcţionarea unui stat de drept. Justiţia, poliţia şi fiscul. Fără medici sau profesori sau preoţi un stat poate funcţiona, e drept foarte prost, dar poate funcţiona, are încă monopolul legitim al forţei. Poate decide prin justiţie cine respectă legea, o poate impune prin poliţie şi poate colecta impozitele care asigură însăşi funcţionarea sa. Medicii, preoţii, profesorii pot fi plătiţi privat, cum se şi întâmplă în state foarte liberale şi capitaliste unde nu există decât un minimum de servicii sociale asigurate din bugetul de stat, dar nici un stat modern din lume nu are poliţie, justiţie şi fisc privat. Nu pentru că nu s-ar putea. Teoretic, se poate şi există numeroase personalităţi ale ştiinţelor politice, filosofiei sau economiei care militează pentru acest lucru argumentând că astfel guvernele ar fi mai puţin corupte şi piaţa ar reglementa mai bine chiar şi justiţia, poliţia sau perceperea impozitelor. Numai că ştim din istorie că în special cei care au puterea şi mai ales cei care au posibilitatea de a exercita violenţa tind să o monopolizeze şi să abuzeze de ea, de aceea e mai dificil să privatizezi justiţia, poliţia şi fiscul. Ca urmare, statele moderne s-au format având mecanisme care împiedică apariţia abuzurilor exact în aceste domenii, justiţie, poliţie şi fiscalitate. Unul dintre aceste mecanisme este asigurarea unor beneficii speciale celor care lucrează în aceste domenii ca o garanţie că nu vor abuza de poziţiile lor de putere. Aceste beneficii sunt dublate de creşterea responsabilităţii şi de pedepsirea aspră a abuzurilor. Aşa funcţionează statul modern, dă mai mulţi bani judecătorilor, poliţiştilor, militarilor şi perceptorilor decât profesorilor, preoţilor şi medicilor. De ce face asta, tocmai ca ei să nu se revolte şi să paralizeze funcţionarea democratică a statului. Adică evită exact ceea ce se întâmplă acum, când activitatea statului este în pericol de a înceta, aşa cum în timpul grevei judecătorilor chiar a încetat, şi cum ar înceta dacă poliţiştii ar face grevă sau militarii, jandarmii şi cei care strâng impozitele. Acest lucru nu înseamnă că nu se poate reforma poliţia, justiţia, armata sau fiscul, doar că orice reformă ai face cei care lucrează în aceste domenii vor trebui plătiţi mai bine decât ceilalţi. Poţi reduce numărul lor, poţi angaja oameni foarte competenţi care să rezolve problemele mai bine şi mai repede, poţi modifica atribuţiile lor, dar tot va trebui să le dai mai mulţi bani. Nu este o chestiune de dreptate sau de solidaritate aici, ci de logică instituţională. Dacă vrei ca persoanele care împart puterea să nu fie corupte şi să abuzeze de poziţia lor, le creezi condiţii în care să nu fie tentate prea uşor. Chiar în cele mai mari crize, aceste domenii au fost privilegiate tocmai pentru că în timpul crizelor ele tind să devină mai abuzive şi mai corupte, exemplul Rusiei din anii â90 este paradigmatic în acest sens, când poliţiştii, militarii, judecătorii şi funcţionarii publici nu îşi primeau salariile şi vindeau orice, oricui, de la rachetele din silozuri până la petrolul şi gazele din subsol. Să sperăm că nu vom ajunge şi noi în aceeaşi situaţie şi că bunul-simţ instituţional şi înţelepciunea politică vor prevala şi vom reuşi să depăşim această perioadă fără să zguduim din temelii fundamentele statului de drept.