Ştiinţa de a îmbătrâni

Cu ceva vreme în urmă urmăream o discuţie între nişte actriţe, nume sonore ale cinematografului american, invitatele emisiunii lui Oprah, la rândul ei o celebritate. Discutau cu amărăciune şi doar cu puţin umor, una dintre ele, despre cât de greu îi vine oricărei dive să îmbătrânească. "Admiratorii nu-ţi dau voie să îmbătrâneşti, e foarte greu să mai fii ceva în lumea filmului după ce apar semnele bătrâneţii", spunea una dintre frumoasele invitate la dezbatere. Când aude că există asemenea întrebări şi vede în ce depresii pot cădea vedetele care nu-şi mai pot repara faţa cu nici o operaţie estetică, omul de dincoace de ecran nu mai ştie dacă acelea sunt fiinţe ca şi el sau nu. El ştia că există alte probleme pe pământ... Dar pentru o mare frumuseţe a ecranului, cunoscută de toată planeta cu tenul ei impecabil şi buclele superbe, cu un trup mereu tras prin inel, problema bătrâneţii este un coşmar care se amplifică de la an la an, mai ales după vârsta de 40 de ani. Încă primeşte roluri, dacă face mult sport, ţine diete drastice, nu pierde nopţile şi mai ales o ajută şi fondul genetic, o mai poate duce vreo 10 ani încă în vitrina frumuseţilor admirate şi adorate. După aceea începe regresul succesului până la uitare, depresiile se ţin scai de cele care erau cândva pe toate afişele, iar numele lor pe buzele a milioane de oameni. Există şi (rare) cazuri de îmbătrânire frumoasă. Am văzut-o pe minunata Katharine Hepburne în

ultimii ani de viaţă, atât de senină şi neruşinată de venerabila ei vârstă, naturală şi plină de farmec. Deşi un tremur de Parkinson o supăra vizibil, a avut curajul şi demnitatea să prezinte un premiu Oscar. Aşa ceva mai vezi numai la frumoasele bătrâne care îşi lasă părul alb ca neaua, care nu-şi dau cu ruj şi nu se pomădează în vreun fel şi se poartă cu firescul vârstei. Nu ştiu dacă noi, cele şi cei de azi, vom mai şti să îmbătrânim frumos, dacă goana după imaginea proprie ne va mai lăsa să respirăm naturaleţea, otrăviţi ani şi ani de reclamele şi sloganurile de peste tot care ne spun să avem grijă de tinereţea şi frumuseţea noastră mai presus de orice. Nu ştiu dacă dorinţa de a ne lua modele din lumea strălucirii lumeşti şi deşarte a vedetelor ne va putea lăsa liber vreun colţ de suflet pentru a ne pregăti de veşnicie. Nu ştiu dacă pentru unii dintre noi nu este mai importantă fotografia din revistă decât icoana din biserică. Pentru că e greu să îmbătrâneşti când nu vrei deloc aceasta, când consideri o tragedie trecerea vremii, şi nu un dat firesc al trecerii pe pământ. E cumplit să te priveşti în oglindă şi să te vezi cu riduri dacă în centrul lumii şi al sensurilor aşezi propria persoană ca pe o vedetă a interiorului tău sufletesc.