Străinul şi libertatea

Întâlnim în Evanghelii câteva persoane a căror credinţă este lăudată de Mântuitorul. Sutaşul din pericopa evanghelică citită ieri, străin de neamul evreiesc, este una dintre acestea. Chiar dacă sutaşul nu este singurul străin care dovedeşte credinţă într-un Dumnezeu şi într-un învăţător de lege pe care nu-l înţelege până la capăt (a se vedea şi femeia cananeeancă), lauda adresată acestuia probabil i-a pus serios pe gânduri pe cărturari şi farisei.

Evanghelistul Luca ne vorbeşte despre medierea pe care au făcut-o bătrânii din Capernaum pentru sutaş, care i-ar fi ajutat la sinagogă, ca reprezentant al autorităţii imperiale romane. Tot ei probabil că i-au şi spus despre Iisus din Nazaret, Cel care vindecă bolnavii. Indiferent care ar fi fost circumstanţele problemei, virtutea sutaşului constă în încrederea pe care el a avut-o într-un străin, care i-ar fi putut ajuta sluga iubită. Mântuitorul vorbeşte din perspectiva celui care cunoştea inima sutaşului, iar acest lucru nu putea să nu-i supere pe mai-marii iudeilor, din Capernaum. De fapt, nu după mult timp, ei aveau să nu mai accepte darurile de vindecare ale Mântuitorului, Care i-a şi deplâns pentru lipsa de credinţă. Mântuitorul Iisus se comportă cu mare înţelepciune atunci când vorbeşte cu străinii. Cazul sutaşului este, însă, unul aparte, fapt pentru care a şi rămas în conştiinţa primilor creştini ca emblematic, fiind introdus în Evanghelii de către doi sinoptici. Ce ne frapează, însă, la acest sutaş? Convorbirea lui cu Iisus nu este una de durată, deşi el ar fi putut pretinde, ca unul ce avea putere, la exclusivitate din partea profetului din Nazaret. Cu toate acestea, sutaşul nici măcar nu-l lasă pe Iisus să vină la el acasă, deşi Mântuitorul, spre deosebire de alte cazuri, s-a oferit să vină. Ca un cunoscător desăvârşit al inimilor, Mântuitorul a rostit cuvintele Sale mai mult pentru folosul oamenilor decât pentru acela al sutaşului. Sutaşul nu avea nevoie de prezenţa lui Iisus, el avea încredere în puterea Lui, chiar şi de la distanţă. Tocmai de aceea i-a şi fost lăudată credinţa şi promisă Împărăţia cerurilor. Ne-am obişnuit, în zilele noastre, cu îndrăzneala prea mare a semenilor noştri. Tot mai des ne întâlnim, în societate, cu noţiunea de "tupeu" şi chiar dacă aceasta este, de cele mai multe ori, caracterizată negativ, oamenii care o întruchipează se regăsesc pretutindeni. Îndrăzneala, prost înţeleasă, a ajuns să ţină locul smeritei cugetări, chiar şi în cele spirituale. Cu toate că expresia este pretenţioasă, aş vrea să dau un exemplu, pentru a nu pretinde prea mult de la omul credincios. Mă gândesc aici la bunul-simţ elementar al omului care nu vrea să deranjeze pe cineva pe care îl consideră mai mare, prin aceasta manifestându-şi, de fapt, respectul faţă de acesta. Pudoarea de a-i arăta preotului faţa, privirea sau unele camere intime ale casei, cred că reprezintă această smerită cugetare practică pe care o mai putem întâlni, arareori, prin comunităţile ortodoxe. În contradicţie cu această smerenie avem îndrăzneala oamenilor de a face lucruri care cred că li se cuvin, iar gesturile de evlavie manifestate atunci când nu este cazul, cum ar fi în timpul slujbelor, ca să nu mai vorbim de mustrările adresate mai-marilor, reprezintă doar câteva din exemplele lipsei de modestie a credincioşilor. Revenind la Evanghelie, voi spune că tocmai de bun-simţ şi de respect a dat dovadă sutaşul, demonstrând frică de Dumnezeu, chiar dacă nu ajunsese să-L cunoască decât prin intermediari. "Tu eşti stăpânul celor spirituale, aşa cum eu sunt stăpânul celor materiale!", pare să spună acest sutaş, făcând o frumoasă mărturisire de credinţă. La fel spunem şi noi, atunci când nu ne arogăm atotştiinţa sau priceperea în toate şi-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă grijă de ceea ce avem nevoie. Controlul asupra tuturor lucrurilor care ne înconjoară se constituie astăzi în mirajul care nu poate să ne îndrepte, în nici un caz, spre limanul cel bun. Da, avem puterea să schimbăm lucrurile din jurul nostru sau să le influenţăm, dar nu este nevoie să ţinem totul sub control. Libertatea noastră va începe, după modelul sutaşului, atunci când Îl vom lăsa pe Dumnezeu să facă ceea stă exclusiv în puterea Lui.