Studenţii teologi arădeni în ghearele Securităţii (II)
După arestări, studenţii de la Teologie, dar şi ceilalţi tineri din liceele arădene au trecut prin malaxorul anchetelor de la Siguranţa comunistă. În urma cercetărilor s-a stabilit că studentul Gheorghiţă Viorel ar fi primit ordin de la liderul legionar Gligor Cantemir pentru organizarea "Frăţiilor de Cruce" pe judeţul Arad, totodată găsindu-se relaţii cu tineri de la Oradea. Totuşi, potrivit documentelor din arhiva penală, nu reiese în mod clar "activitatea politică" a celor arestaţi. În fapt, autorităţile comuniste erau interesate să-i lichideze pe cei care nu se încadrau în "democraţia populară", după principiul: "dacă nu este cu noi, atunci este legionar". Cu toate acestea, majoritatea arestaţilor erau foarte bine caracterizaţi, în genul: "pătruns de un spirit religios, hotărât, convins, fără vicii, destul de periculos. Este un element greu de redresat". În cazul lui Gheorghiţă Viorel, cei din Siguranţă mai adăugau în fişa personală: "un erudit în Filosofie, inteligent, cult, mistic, spirit de iniţiativă". În consecinţă, tinerii arestaţi au fost trimişi în judecată, după trei zile de proces, prin Sentinţa nr. 449 din 25 martie 1949 (praznicul Bunei Vestiri) a Tribunalului Militar Timişoara, fiind condamnaţi, după cum urmează: Viorel Gheorghiţă, la 20 de ani muncă silnică; Crăciun Oprea, la 8 ani închisoare corecţională; Aurel Raica, la 3 ani şi 6 luni închisoare corecţională; Gheorghe Bej, la 2 ani şi 6 luni închisoare corecţională; Petru Lupşa, la 2 ani închisoare corecţională; Petru Balint, la 1 an închisoare corecţională, şi Emil Nedescu, care a fost achitat. După condamnare, tinerii au fost trimişi în procesul reeducării de la Piteşti, deoarece erau consideraţi mistici, chiar dacă majoritatea acestora ceruseră să meargă ca voluntari pe şantierele din ţară. Acest fenomen al arestărilor a condus la desfiinţarea unor instituţii de învăţământ teologic din ţară, considerându-se că numai astfel pot fi lichidate aşa-zisele cuiburi legionare. Era o metodă a autorităţilor comuniste de a limita forţa Bisericii într-o societate condamnată la secularizare şi ateizare.