Studentul teolog Crăciun Opre în temniţa comunistă
S-a născut la 17 iunie 1925, în satul Cărăsău, comuna Cociuba Mare, judeţul Bihor. După şcoala primară din satul natal, în 1939 tânărul Opre s-a înscris la Şcoala Normală „Iosif Vulcan” din Oradea. În anul următor este nevoit să se refugieze, din cauza ocupaţiei horthyste, continuând ciclul secundar la Şcoala Normală „Dimitrie Ţichindeal” (1940-1947) din Arad. După absolvire, în 1947 se înscrie la Academia Teologică din Arad, avându-l duhovnic pe preotul profesor Ilarion V. Felea.
În contextul penetrării mediului studenţesc şi şcolar cu ideologia comunistă prin înfiinţarea celulelor comuniste de tineret, împreună cu alţi colegi din Academie şi elevi din liceele arădene, Crăciun Opre iniţiază grupuri de „consfătuiri creştine”. În acţiunea sa, Opre, pedagog la Institutul „Diecezana” al Academiei din Arad, era ajutat tot de un pedagog, anume Viorel Gheorghiţă, student anul III la Teologie şi coleg din şcoala primară. Cei doi hotărăsc „că trebuie dusă o acţiune de formare şi educare a studenţilor teologi în spiritul unui creştinism sever, cât mai ortodox şi prin cultivarea virtuţilor”. În acest scop, potrivit declaraţiei dată de Opre la Siguranţa Arad, „am căutat să ne formăm moral şi să ne cultivăm virtuţile printr-o autoeducaţie, verificându-ne reciproc faţă de idealul creştin, noi ca oameni şi teologi. Concomitent am căutat să ne împrietenim cu alţi colegi şi a pune în dezbatere aceste probleme, de a antrena cât mai mulţi în această acţiune”.
„Consfătuirile” organizate de studentul Opre debutau cu rugăciunea „Tatăl nostru” sau „Împărate ceresc”, urmată de lectura unui text biblic şi explicarea lui. Consfătuirea continua cu discutarea unei probleme de ordin teologic, spre exemplu o virtute: dragostea sau cumpătarea etc. Urma o „mărturisire personală” ce era completată de observaţiile prietenilor. Întâlnirea se termina tot cu o rugăciune.
Amploarea pe care o luase această activitate în rândul tinerilor, mai ales în contextul schimbărilor iniţiate la începutul anului 1948, a fost văzută de către autorităţile comuniste, inclusiv cele represive, ca o reorganizare legionară în judeţul Arad. În consecinţă, la 31 mai 1948 Siguranţa a operat arestări la nivelul şcolilor arădene şi mai ales al Academiei teologice. Pentru a avea probe, Siguranţa comunistă a fabricat inclusiv documente dactilografiate care induceau ideea că tinerii arădeni se organizaseră în „Frăţiile de Cruce”. Scenariul comunist pornea de la faptul că Viorel Gheorghiţă primise o condamnare în 1942 pentru apartenenţă în „Mănunchiul de prieteni” şi că, astfel, împreună cu studentul Crăciun Opre, îşi continua activitatea politică legionară.
Declaraţiile din ancheta de la Siguranţa Arad au fost consemnate prin „presiuni fizice şi morale”. Crăciun Opre a fost una dintre victimele tratamentului inuman al anchetatorilor, în fişa personală figurând astfel: „inteligent, pătruns de un adânc spirit religios, mergând până la fanatism, dârz, tenace, hotărât, periculos din punct de vedere al îndoctrinării religioase […]. Este un element care cu greu se poate redresa”. În decembrie 1948, lotul celor 28 de tineri arădeni a fost înaintat Tribunalului Militar Timişoara pentru proces.
Prin Sentinţa nr. 449 din 23 martie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara, studentul Crăciun Opre a primit o condamnare de 8 ani închisoare corecţională, pentru „uneltire contra ordinii sociale”, şi 1 an închisoare corecţională, pentru „dare de ajutoare către legionarii închişi”. După ancheta de la Arad şi Oradea, el a cunoscut Închisoarea militară din Timişoara. În iulie 1949 a fost trimis în Penitenciarul Piteşti, destinat acum tinerilor pentru reeducare. La 19 ianuarie 1951, în camera 1, Crăciun Opre a intrat în malaorul reeducării prin tortură fizică şi psihică. În iunie 1950 este mutat la Gherla, iar după aproape un an la Canal, la muncă silnică, în coloniile de la Peninsula-Valea Neagră şi Poarta Albă. În contextul închiderii şantierului de la Canal, în iulie 1953 este transferat la Aiud. În decembrie 1955 se află în tranzit la Jilava, apoi o lună mai târziu la Arad, pentru o anchetă la Securitate. Tot pentru anchetă, este mutat în ianuarie 1956 la Timişoara, pentru ca în martie 1956 să revină la Aiud.
La 28 mai 1956 este eliberat din detenţie, revenind la casa părintească. Decide să-şi finalizeze studiile teologice la Sibiu, cercetându-l pe duhovnicul său din perioada studenţiei arădene, părintele Ilarion V. Felea. Totodată, lucrează în Şantierul nr. 4 „Ardealul” din Hunedoara, ca muncitor necalificat. În 1959, după obţinerea licenţei în teologie, cere împuternicitului de Culte din Bihor obţinerea unui post de preot, dar este refuzat, la intervenţia Securităţii. Continuă să muncească, din 1960, la Exploatarea minieră Teliuc - secţia Poiana Ruscă. În 1962 se căsătoreşte cu fiica preotului Anton Rudeanu din Hunedoara şi abia după doi ani, adică după graţierea deţinuţilor politici, primeşte autorizaţia de hirotonire de la Departamentul Cultelor. Este hirotonit la 1 noiembrie 1964 pentru Parohia Hăşdău, cu satele Dăbâca şi Goleş. În decembrie 1973, ajunge paroh la Cinciş-Cerna, unde se va dedica ridicării unei biserici din piatră. La 8 aprilie 2012 a trecut la cele veşnice.