Sub mantia smereniei

În a treia duminică după Rusalii (2007) am slujit în sobor de preoţi şi diaconi la instalarea noului stareţ al mănăstirii Vlădiceni din judeţul Iaşi, protosinghelul Arsenie Butnaru.

Locul acesta din preajma cetăţii Iaşilor are o istorie bogată, dar puţin cunoscută. A trecut cândva prin perioade de înflorire, dar şi prin mari încercări. De puţini ani, un frumos Altar s-a ridicat pe vechiul amplasament al mănăstirii, dărâmată de regimul comunist, moment în care puţinii călugări au fost alungaţi de la rosturile lor, departe, în lumea largă.

Părintele Arsenie Butnaru a primit cu smerenie ascultarea de a purta grijă de Casa lui Dumnezeu de la Vlădiceni. O mănăstire cu obşte restrânsă, aflată la început de drum, cu încercări şi nelinişti.

Părintele Arsenie, care se apropie încet de 40 de ani, are experienţă în viaţa monahală. În urmă cu mai bine de 20 de ani (în 1985), a intrat în obştea mănăstirii Sihăstria, trecând prin toate ascultările. Cu răbdare şi atenţie, a îngrijit multă vreme de doi vieţuitori grav bolnavi din Sihăstria: ieromonahul Iosif Bârsan şi monahul Chiril Roşu. De la ei, ca şi de la marii părinţi sihăstreni, a învăţat câte ceva din tainele vieţii de mănăstire.

A deprins în acei ani rânduielile de tipic şi cântările bisericeşti, fiind pentru un timp ucenic de chilie al părinţilor arhim. Cleopa Ilie şi protos. Varsanufie Lipan. În anul 1989, a fost tuns în monahism şi hirotonit ierodiacon de către PS Pimen Suceveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În anul 1991, a fost chemat ca slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi, fiind apoi un diacon apreciat pentru calităţile sale vocale şi umane. La 25 martie 1996, a fost hirotonit ieromonah de către IPS Mitropolit Daniel la biserica Vovidenia din Iaşi, paraclis mitropolitan. Vreme de 11 ani a fost preot slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi, duhovnic al multor credincioşi şi membru al corului „Altarul“. Aşezat mereu sub haina smereniei şi discreţiei, părintele Arsenie şi-a făcut datoria ca diacon şi preot slujitor, slujind cu râvnă Sfânta Liturghie şi celelalte rânduieli liturgice, ţinând cuvânt de învăţătură şi îndrumând credincioşii pelerini la moaştele Sfintei Parascheva. Apreciind calităţile şi darurile cultivate în anii numeroşi de vieţuire în mănăstire, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel i-a acordat, în anul 1998, rangul de protosinghel, fiind hirotesit la sărbătoarea Întâmpinării Domnului, hramul istoric al Catedralei mitropolitane din Iaşi.

Părinţii săi trupeşti şi-au îndreptat şi ei paşii către mănăstire, îndată ce şi-au aşezat cei patru copii la casele lor. Mama a devenit monahia Tomaida, iar tatăl monahul Grichentie.

Părintele Arsenie are întotdeauna inima deschisă pentru cei din preajma sa. Fapta bună, ascunsă de ochii oamenilor, este o preocupare constantă a vieţii sale.

Absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, părintele Arsenie este un mare iubitor al muzicii psaltice şi al lecturilor teologice. Pe masa din chilia sa se află mereu o carte deschisă, din care monahul citeşte într-un ceas de linişte. A rămas, în toţi aceşti ani, însufleţit de altruism autentic, de atenţie şi discreţie. Cu cinci-şase ani în urmă, la moartea duhovnicului său, a alergat şi a pregătit toate cele de trebuinţă, ca pentru propriul părinte. La fel s-a întâmplat şi la înmormântarea unui monah de la Sihăstria care-i fusese frate de nevoinţă în anii noviciatului. Era înlăcrimat şi profund mişcat de întâmplarea respectivă. Fiindu-i în preajmă la slujbă, mi-a spus că pentru el, părinţii din mănăstire au fost şi au rămas ca nişte fraţi.

Desigur, monahii n-au nevoie de laude. Adeseori ele pot dăuna şi chiar tulbura. Aceste cuvinte sunt însă adresate unui monah care le va privi cu înţelepciune duhovnicească.

Noua ascultare a cuvioşiei sale înseamnă o perioadă de răbdare, muncă şi dăruire. Peste toate acestea, are nevoie de darurile cele bogate ale Duhului Sfânt.

În orice încercare a vieţii, părintele Arsenie va trebui să-şi aducă aminte de sfaturile înţelepte ale duhovnicilor sihăstreni: „…Răbdare, răbdare, răbdare…“ Până când răbdare? Până la uşa mormântului.

Pe lângă răbdare, atât de trebuincioasă, va avea şi multă iubire, aşa cum ne învăţa ocrotitorul Mănăstirii Vlădiceni, Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Mântuitorului Hristos.

Un drum nou în viaţa părintelui Arsenie. Să fie unul bun,cu roade bogate, iar Dumnezeu să-i fie aproape.