Sufletul nu moare

Data: 04 August 2022

Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, XXXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 66-68

„Sufletul e nemuritor. Iar cunoș­tința despre aceasta ni se face mai înțeleasă din cunoștința despre trup și din cea despre deosebirea acestuia de suflet. Căci dacă cuvântul nostru a dovedit că sufletul este altceva decât trupul și că trupul este muritor, e necesar ca sufletul să fie nemuritor dacă nu este ca trupul. Și iarăși, dacă sufletul se mișcă, precum s-a arătat, iar trupul nu se mișcă fără ca să fie mișcat de altele, urmează că sufletul se mișcă de la sine însuși și deci că se mișcă de la sine și după îngroparea trupului în pământ. Căci sufletul nu moare, ci moare trupul, din pricina plecării sufletului. Dacă ar fi mișcat și sufletul de trup, urmarea ar fi că, plecând cel ce-l mișcă, ar muri și sufletul. Dar dacă sufletul mișcă trupul, e necesar mai degrabă ca el însuși să se miște pe sine. Și dacă sufletul se mișcă prin sine, în mod necesar trăiește și după moartea trupului. Căci mișcarea sufletului nu e nimic altceva decât viața lui, precum și de trup zicem că trăiește când se mișcă și că moare când încetează mișcarea. Aceasta o poate vedea cineva în mod mai clar și din lucrarea sufletului în trup. Căci dacă și când a intrat în trup și s-a unit cu el, nu s-a contras și nu s-a măsurat potrivit cu micimea trupului, ci de multe ori, stând trupul pe pat și nemiș­cându-se și dormind ca în somn, sufletul veghează după puterea lui și depășește firea trupului și - ca și când ar pleca din trup, dar rămânând totuși în trup - își închipuie și contemplă cele mai presus de pământ, ba de multe ori se întâlnește și cu sfinții cei din afară de trupurile pământești și cu îngerii, cum nu ar avea mai vârtos și cu mult mai mult expe­riența nemuririi după ce se dezleagă de trup, când voieș­te Dumnezeu, Care l-a legat de trup? Căci dacă legat cu trupul a trăit viața cea din afară a trupului, cu mult mai mult va trăi și după moartea trupului și nu va înceta să trăiască pentru Dumnezeu Care l-a făcut astfel prin Cuvântul Său, Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea cugetă și se gândeș­te el la cele nemuritoare și veș­nice, fiindcă este el însuși nemuritor. Căci precum trupul muritor fiind, simțurile lui privesc la cele muritoare, așa e necesar ca sufletul care contemplă și cugetă cele nemuritoare să fie și el nemuritor și să trăiască pururi.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)