Sufletul rațional
Sfântul Antonie cel Mare, Învățături despre viața morală, 20-30, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 12-14
„Iată semnele după care se cunoaște un suflet rațional și virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupațiile și întâlnirile cu oamenii. Căci toate acestea se îndreaptă spre tot mai multă cuviință. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face străjer treaz și închide intrarea patimilor și a rușinoaselor aduceri-aminte.
Cercetează și probează cele ale tale, deoarece căpeteniile și stăpânitorii numai peste trup au stăpânire, nu și peste suflet. Acest lucru să-ți fie totdeauna în grijă. Deci, dacă poruncesc ucideri sau fărădelegi, sau nedreptăți vătămătoare de suflet, nu trebuie să li te supui, chiar de ți-ar chinui trupul. Căci Dumnezeu a creat sufletul liber și de sine stăpânitor în cele ce le face bine sau rău.
Sufletul rațional caută să fugă de calea neumblată, de îngâmfare, de mândrie, de înșelăciune, de invidie, de răpire și de cele asemenea, care sunt fapte ale dracilor și ale alegerii celei rele. Căci pe toate le biruie cu sârguință și cu grijă stăruitoare omul a cărui poftă nu tinde spre plăcerile cele de jos.
Cei ce s-au deprins cu viața duhovnicească puțin, dar nu desăvârșit, se izbăvesc de primejdii și nu au trebuință de păzitori; iar dacă biruiesc pofta întru toate, află cu ușurință calea către Dumnezeu.
Omul rațional nu are lipsă de cuvântări multe, ci numai de câte trebuie ca să afle voia lui Dumnezeu. Astfel ajunge omul iarăși la viața și lumina veșnică.
Cei ce caută viața cea virtuoasă și iubitoare de Dumnezeu trebuie să se izbăvească de înalta părere de sine și de toată slava cea deșartă și mincinoasă, și să se silească spre buna îndreptare a vieții și a socotinței. Căci mintea neschimbătoare și iubitoare de Dumnezeu este suire și cale către Dumnezeu.
Învățarea de vorbe nu folosește nimic dacă lipsește purtarea sufletului cea plăcută lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor sunt amăgirea și necunoștința lui Dumnezeu.
Grija de viața duhovnicească și sârguința sufletului îi fac pe oameni buni și iubitori de Dumnezeu. «Căci tot cel ce caută pe Dumnezeu Îl află» dacă biruie pofta întru toate și nu scade cu rugăciunea. Unul ca acesta nu se teme de draci.
Cei ce se amăgesc cu nădejdile lumești și cunosc până în amănunt ce trebuie să facă pentru viața duhovnicească, dar nu fac, se aseamănă cu cei ce împrumută doctoriile și uneltele medicinei, însă nu știu și nici nu au grijă să facă întrebuințare de ele. De aceea să nu învinuim niciodată pricina dintâi sau pe altcineva pentru păcatele noastre, ci pe noi înșine, căci dacă sufletul vrea să fie trândav, nu poate fi nebiruit.
Celui ce nu știe să deosebească binele de rău nu-i este îngăduit de-a judeca pe cei buni sau pe cei răi. Căci bun este omul care-L cunoaște pe Dumnezeu, dar el nu este bun, nu știe nimic și nici nu va ști vreodată. Căci calea cunoștinței lui Dumnezeu este bunătatea.
Omul bun și iubitor de Dumnezeu nu mustră pe oameni pentru rele când sunt de față; iar în dos nu-i bârfește. Dar nici celor ce încearcă să-i grăiască de rău nu le îngăduie.”
(Pr. Narcis Stupcanu)