Summit-ul

Termenul a intrat în uz de câteva decenii şi, iniţial, anglicismul a fost utilizat pentru a numi o „întâlnire la nivel (înalt) a şefilor de stat“, dar nu surprinde întrebuinţarea lui cu referire şi la adunări mai cuprinzătoare: recent, după cum ştie toată suflarea telespectatoare de la noi, summit-ul de la Bucureşti i-a adunat pe numeroşi şefi de stat, prim-miniştri, miniştri de externe şi pe alţii, din ţări membre ale (sau aspirante la intrarea în) NATO şi nu numai din acestea.

Dar, în discursul public şi în cel jurnalistic, extensia a luat proporţii considerabile: în afară de asocieri mai mult sau mai puţin… normale, de tipul „summit de afaceri“, din ziare putem afla că, mai în serios, dar mai ales în glumă, termenul este folosit în diverse formulări chiar pentru a denumi şi alte reuniuni: „summit-ul“ bucătarilor, al vrăjitoarelor şi chiar cel „internaţional al prostituatelor“! Care este sensul de bază al cuvântului englezesc şi de unde l-au luat britanicii? Într-un recent Oxford Compact English Dictionary este consemnat ca prim sens acela de „punctul cel mai înalt (în special al unui munte)“, cu trimitere la lat. summum „cel mai înalt“; or, dacă nu este nimic de spus în ceea ce priveşte sensul, nu este de acceptat etimologia propusă aici. Deoarece, de fapt (lucru descifrabil după grafie şi chiar din pronunţie), englezii au împrumutat franţuzescul sommet, iar abia acesta, printr-o formă din franceza veche, se trage din lat. summum! Până spre sfârşitul secolului trecut, francezii întrebuinţau termenul sommet mai ales cu referire la culmea (vârful) munţilor, dar şi în terminologia din geometrie şi botanică. semnificaţia din discursul politic a rezultat relativ recent din sintagme cum ar fi „rencontre, conférence au sommet“, de unde traducerea românească „întâlnire la vârf“, exclusiv uzitată înainte de perioada globalizării. Dacă noi am adoptat cu destul (dar justificat) elan anglicismul, catalogat încă de unii drept „xenism“, francezii, conservatori, au rămas la sommet; de exemplu, „Le sommet France - Afrique“, termen în mod firesc preluat şi la noi în relaţiile cu galicii: „Cel de-al XI-lea Sommet al Francofoniei“ (cel de anul trecut, de la Bucureşti). Pe de altă parte, nu s-a renunţat nici la vechea formulă, ce mai apare şi în relatări despre politică („Ce semnificaţii regionale şi globale are întâlnirea la vârf iraniano-saudită?“, 2007), dar din aceasta se reţine sintagma la vârf, frecventă în special în enunţuri în care solemnitatea lipseşte; ba, mai mult, formulările urmăresc senzaţionalul, respectiv mizează pe ludic sau chiar pe derizoriu: „Demisie la vârf“ (a Claudiei Săftoiu); „Schimbare la vârf în Spitalul Roman?“; „Mafia italiană, legături la vârf în România“; „Demisie la vârf în ProTV“ (sau „Plecare la vârf din ograda lui Sârbu“). Că doar în asemenea situaţii nu se poate trimite la summit, nici chiar atunci când referirea sarcastică este la politică, folosindu-se supranume argotice ale unor lideri: „Puiul Santinelă şi Drujba lui Dumnezeu fac politică la vârf în România“. În sfârşit, putem remarca finalitatea stilistică a combinării celor două construcţii, într-un comentariu acid: „Summit ibero-american cu insulte la vârf“; subtitlul articolului: „Regele Juan Carlos al Spaniei, scos din sărite de jignirile aduse ţării sale de liderul venezuelean Hugo Chavez“.