Suprapopularea, o falsă problemă a omenirii

Naşterea unei fetiţe filipineze, în anul 2011, declarată oficial locuitorul "7 miliarde" al Pământului, s-a transformat într-un eveniment celebrat la scară mondială, inclusiv de organizaţii internaţionale de renume. Acest moment rămâne cel puţin paradoxal în istoria omenirii, dacă luăm în considerare valul teoriilor alarmiste - potrivit cărora lumea face paşi siguri spre autodistrugere, din cauza creşterii necontrolate a populaţiei -, care vin cu soluţii tot mai actuale de stopare şi negare a vieţii. Cât de întemeiate sunt aceste mesaje precipitate, intens mediatizate, ce au intoxicat minţile multor muritori, inclusiv ale celor cu putere de decizie asupra maselor?

Studiile referitoare la migraţii şi raportul demografic în diverse locuri de pe pământ demonstrează că populaţia din zonele în care se vor naşte mai mulţi copii va migra către zonele depopulate. Cât priveşte insuficienţa resurselor din cauza numărului mare de oameni, este o falsă problemă, deoarece prin migraţie se ajunge la o rearanjare a zonelor; aşa se realizează echilibrul şi aşa s-a făcut de milenii", spune lectorul Mihaela Cozărescu, de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti. Momentan, creşte numărul populaţiei sărace, iar hrana pe pământ este distribuită neuniform şi se obţine neuniform. Potrivit ultimelor rapoarte internaţionale, natalitatea a crescut în ţările în curs de dezvoltare (Africa, America de Sud, America Centrală şi Asia) şi a scăzut foarte mult în ţările dezvoltate din Europa şi America de Nord. Referinţele demografice făcute pentru România de Centrul de Cercetări Demografice "Vladimir Trebici" indică faptul că, peste aproximativ 30 de ani, vom fi jumătate din câţi suntem acum. Deocamdată, populaţia ţării noastre este mai mică decât în urmă cu 20 de ani. "Am auzit odată o zicală din vremuri nu tare vechi, care spunea că o familie e bine să aibă cel puţin trei copii, câte unul să înlocuiască în evoluţie pe cei doi părinţi şi al treilea să fie pentru ţară. Ce echilibru social, întărit de faptul că familiile de la ţară şi chiar multe din cele ce reprezentau înalta societate aveau mai mulţi copii! Azi în familiile cu cele mai mari venituri se naşte un singur copil sau poate nici unul, dar câinii de rasă sunt nelipsiţi. Uneori întreţinerea unui asemenea animal costă mai mult decât întreţinerea unui copil", consideră dr. Maria Mesaroş, medic specialist pediatru Baia Mare (fragment preluat din articolul "Prezent şi viitor", apărut în revista băimăreană "Maramureşul medical"). Risipă de hrană când alţii mor de foame "Problema în esenţă nu este a numărului populaţiei, ci a modului în care pe acest pământ se dezvoltă posibilităţi efective de a susţine populaţia. Nu suprafaţa este cea care dictează sustenabilitatea (n.r., stabilirea unui echilibru între creşterea economică, protecţia mediului şi găsirea de resurse alternative) a numărului de locuitori, cât ceea ce se găseşte pe respectiva suprafaţă", este de părere Dumitru Dorin Prunariu, singurul român care a admirat "planeta albastră" din spaţiul cosmic - locul de unde nu se văd graniţele terestre între ţări, nici diferenţa de statut social între oameni, cu atât mai puţin culoarea pielii lor. Oamenii, imposibil de detectat de la înălţimea stelelor, rămân astfel marii anonimi ai Terrei, cu toate că astăzi, mai mult ca oricând, au pretenţia de a controla totul, de a-şi depăşi condiţia de muritori. Cu o viziune globală a fenomenelor şi activităţilor terestre, cosmonautul Dumitru Prunariu indică dezechilibrul uriaş cauzat de îmbogăţiţii lumii, care au puterea de a lua anumite măsuri de reorganizare planetară şi nu o fac sau acţionează în felul lor, rămânând imuni la chinul unei părţi importante a populaţiei globului - grav bolnavă şi muritoare de foame. "Dacă s-ar fi realocat resursele alimentare mondiale ale Americii, Africa nu mai suferea de foame. Problema e că se risipeşte în continuare şi această risipă nu ţine de numărul de oameni", completează lector Mihaela Cozărescu. "Eşti o fiinţă umană când îţi pasă de cel de lângă tine" Referitor la omul modern - dornic să trăiască cât mai mult şi cât mai bine, închis într-un cocon egoist şi narcisist care este oraşul global tehnologizat -, prof. univ. dr. Ruxandra Răşcanu de la Facultatea de Psihologie, Universitatea Bucureşti, aduce în discuţie "o modificare atitudinală serioasă a acestuia, de luat în consideraţie şi în studiu. Este dominat de dorinţa de a fi numai pentru sine, fără să-i pese de cel de lângă el, care de multe ori trăieşte la limita sărăciei. Eşti o fiinţă umană când îţi pasă de cel de lângă tine. Dacă nu, ajungi la dezumanizare treptată, iar dacă mai apare şi forţa banului care te atrage din ce în ce mai mult, eşti un om demn de compătimit". Teama de suprapopulare se înscrie în lista fobiilor lumii în care trăim, la fel ca şi frica de sfârşitul lumii sau de foamete. Din păcate, accesul la noi orizonturi de cunoaştere nu l-a înnobilat pe om, ci l-a aruncat în paranoia generalizată a unei lumi lipsite de încredere, de compasiune şi de frăţie interumană. Obsedat să controleze în mod agresiv totul, efectul de bumerang al acţiunilor sale nu întârzie să apară şi să-l afecteze profund. Înstrăinarea de sine, de datul fiinţial, şi raportarea numai la bunurile materiale, la ce este .exclusiv exterior, l-au transformat într-o marionetă, uşor de manipulat şi de speriat, care se arată neputincios până şi în faţa unui fenomen natural banal, precum o ninsoare sau o ploaie puternică, dacă nu are la îndemână o conexiune bună la internet care să-i indice soluţia "salvatoare". "Să ne întoarcem la vechile valori, ancestrale, stabile, ale bunicilor noştri, când familia era un nucleu puternic, şi să nu mai fim sensibili la tot felul de alarme, de statistici emise de unele mass-media! Verificaţi sursele, pentru că, de regulă, este multă zvonistică! Întrebaţi, cum făcea Ilie Moromete: "Pe ce te bazezi?"", îndeamnă sociologul Mihaela Cozărescu. Să-I lăsăm lui Dumnezeu libertatea de a avea grijă de noi Dumnezeu i-a binecuvântat pe bărbat şi pe femeie, încă de la întemeierea lumii, şi i-a îndemnat să nască prunci: "Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi" (Facerea 1, 28). Fiecare fiinţă umană are locul ei sub cerul la fel de nemărginit ca şi pământul. Terra, cu toate bogăţiile ei, nu este proprietatea nici unui om, deoarece fiecare dintre noi suntem muritori şi plecăm în lumea de dincolo singuri şi goi, aşa cum am şi fost treziţi la viaţă. Principiul conform căruia oamenii sunt egali este rostit tot mai palid, chiar şi de la microfoanele tribunelor conferinţelor mondiale de pace. O întrebare simplă se impune: cum ar arăta pământul dacă, într-o zi, "banalul" soare, pentru unii, nu ar mai răsări? Să fie acela unul din momentele în care cu toţii am deveni egali, bâjbâind pe întuneric? Slujitorii Bisericii spun că respingerea aproapelui, refuzul de a procrea şi de a încuraja viaţa să rodească îi caracterizează pe cei mai mulţi dintre oamenii zilelor noastre, deoarece aceştia nu mai au frică de Dumnezeu, au slăbit în credinţă, drept urmare şi dragostea faţă de semenul lor i-a părăsit. Unii oameni îşi programează viaţa în funcţie de ceea ce pot controla, fără a-I lăsa libertatea lui Dumnezeu de a avea grijă ei.